Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.75/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.31 | Nicolae Jolţa - declaraţie politică cu referire la "Alegerea primarului într-un singur tur - gestul disperat al unei guvernări muribunde"; | ![]() |
||
|
"Alegerea primarului într-un singur tur - gestul disperat al unei guvernări muribunde" Alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, prezentată de către preşedintele Traian Băsescu ca fiind o măsură de depolitizare a funcţiei de edil, este, din contră, o subjugare a acestei funcţii publice - importantă într-un stat democratic - unor interese politice locale. Această măsură, în loc să fie un pas înainte, pentru consolidarea unei democraţii tinere cum este România, înseamnă o întoarcere în trecut, o palmă dată electoratului care se vede pus în situaţia să-i fie conduse destinele de un edil ales de o minoritate. Dar nu mă mai miră nimic pentru că, pentru actualul preşedinte şi partidul său, poporul nu reprezintă decât un mijloc pentru atingerea propriilor interese meschine şi antidemocratice. Singurul lor scop este permanentizarea la putere, fie ea locală sau centrală, e drept, cu costuri mai reduse, pentru că vor fi nevoiţi să cumpere voturi doar o dată. Pentru aceşti oameni destructurarea statului a devenit o prioritate, şi nu ieşirea din criză, cum le este discursul public. De fapt, în ultima vreme cred că le-a ieşit cu totul din cap acest aspect, pentru că se ocupă numai de legi cu impact electoral. Mă întreb ce se va întâmpla anul viitor când vor avea loc alegerile locale şi parlamentare. Cine va mai conduce această ţară? Probabil FMI-ul, care deja ne face politicile publice şi ne dictează agenda reformării statului. Cred că actualii guvernanţi, împreună cu preşedintele lor, pentru că al românilor nu mai este de mult, şi nu o spun doar eu, ci şi sondajele cele mai recente, sunt cu adevărat disperaţi. Deşi încearcă să bagatelizeze informaţiile institutelor de sondare a opiniei publice, modificarea legii administraţiei publice locale, prin care primarul va fi ales într-un singur tur de scrutin, ne demonstrează că realitatea electorală nu-i favorizează. Această "ajustare" a fost realizată strict pentru nevoile unui singur partid, PDL-ul, aşa cum, mai nou, legile în această ţară se fac doar pentru conservarea puterii acestei formaţiuni politice, care nu mai deserveşte demult poporul, ci doar propria clientelă de partid. Este o lege dictată doar de raţiuni politice şi populiste, fără o analiză asupra consecinţelor pe care le va avea asupra tabloului electoral românesc. Este transpunerea în practică a unui calcul rece, care elimină competiţia electorală reală şi dezavantajează candidaţii cu intenţii bune, dar fără bani. Este o lege pentru ei, cei aflaţi la putere, o lege care sfidează cetăţeanul şi instituţia primarului, instituţie emblematică pentru un stat de drept. |



