Parliamentary debates

Domnul Ştefan Giuglea:

"Dobrogea - ţinut al istoriei"

Integrând istoria Dobrogei la istoria României, se revarsă aceleaşi elemente de cultura materială şi spirituală, cuprinzând toate perioadele de dezvoltare a societăţii omeneşti. Teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut de-a lungul timpului numeroase perioade de înflorire economică şi comercială care au alternat cu perioade de asupriri şi distrugeri violente. Acesta a fost locuit din cele mai vechi timpuri şi a reprezentat prin poziţia sa geo-strategică o zonă aprig disputata de marile puteri antice şi medievale, care căutau să-şi exercite influenţa şi să controleze bazinul Mării Negre şi gurile Dunării.

Primele informaţii despre spaţiul Dunăreano - Pontic sunt relatate de autori greci (începând cu sec. VIII-VII a. Hr.). Grecii au fost atraşi de bogăţia naturală a zonei şi de eficienţa schimburilor comerciale cu autohtonii (traco-geţii), fapt ce a determinat colonizarea ţărmului vestic al Pontului Euxin începând cu a doua jumătate a sec. VII. a. Hr., moment ce coincide cu fondarea Histriei, cel mai vechi oraş de pe teritoriul României. Cultura materială şi spirituală a geţilor a fost influenţată în mare măsură de elini.

Odată cu ocuparea, anexarea şi integrarea Dobrogei la imperiul roman, între anii 29-27 a. Hr., această provincie românească cunoaşte o perioadă de mari prefaceri în plan economic, politici şi religios. În urma unei noi reforme administrative a provinciilor romane, spaţiul getic aparţine începând cu anul 46 p. Hr. provinciei Moesia; începe opera oficială de romanizare a Dunării de Jos.

Formarea poporului roman şi a limbii române constituie o parte a unui proces istoric complex şi îndelungat desfăşurat pe întreg continentul european la graniţa dintre epoca antică şi cea de mijloc.

Romanizarea spaţiului daco - moesian, fundamentat încă din primele secole ale erei creştine, se consolidează datorită continuării stăpânirii romano-bizantine până în secolul VII p. Hr., când pe baza omogenizării etnice şi lingvistice se va desăvârşi procesul de formare a limbii române şi a poporului român.

În ultimele secole ale primului mileniu creştin şi la începutul celui de-al doilea, românii făuresc o civilizaţie unitară pe întreg teritoriul carpato - danubiano - pontic.

Având o viaţă socială tradiţională, locuitorii Dobrogei se ocupau cu activităţi economice specifice unei populaţii sedentare: agricultura, creşterea animalelor, olăritul, torsul, ţesutul, negoţul etc.

În sec. XI-XII se cristalizează primele formaţiunii politice, iar două veacuri mai târziu între Varna şi Mangalia exista o formaţiune politică cunoscută sub denumirea de Ţara Carvunei, recunoscută de Imperiul Bizantin. Mircea cel Bătrân este primul domnitor român care îşi dă seama de importanţa strategică şi comercială a Dobrogei şi o alipeşte Ţării Româneşti în anul 1389, creând în acest mod ieşirea la Marea Neagră. În decursul sec. al XV-lea, stăpânirea otomană îşi face simţită prezenta pe aceste meleaguri, devenind o provincie distinctă de posesiunile balcanice.

S-a urmărit transformarea ei într-o bază de ofensivă împotriva statelor creştine de la nordul Dunării, de supraveghere a Ţărilor române şi totodată a fost folosită ca teatru de operaţiuni militare în conflictele care au izbucnit între Marile Puteri de-a lungul timpului şi mă refer aici mai ales la războaiele ruso-turce.

Pe toată perioada dominaţiei otomane, locuitorii au fost crunt exploataţi şi asupriţi, Dobrogea reprezentând alături de celelalte principate româneşti "chelarul" Imperiului otoman.

În urma războiului de independenţă din 1877-1878, străvechea provincie este alipită României preluându-se administraţia Dobrogei la 14/26 noiembrie 1878. De acum, se trece hotărât la redresarea economică, politică şi socială.

Se construiesc drumuri, căi ferate, podul de la Cernavodă, au loc lucrări de extindere şi dezvoltare a infrastructurii portuare maritime, se înfiinţează Serviciul maritim român, se revigorează comerţul maritim, iar şcolilor şi bisericilor, foste principale instituţii în lupta pentru drepturi naţionale în perioada de asuprire otomană, li se acordă o importanţă deosebită. În drumul spre integrarea europeană, Dobrogea reprezintă unul din "motoarele" economiei româneşti şi poate fi dată exemplu în ceea ce priveşte toleranţa relaţiilor interetnice.