Mircea Ciopraga
Mircea Ciopraga

Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.42/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Mircea Ciopraga - declaraţie politică având ca obiect susţinerea "Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005 - 2007";

Domnul Mircea Ciopraga:

Declaraţie politică având ca obiect susţinerea "Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007"

În ultimii ani s-a tot vorbit despre existenţa corupţiei şi a fenomenului de corupţie, organismele internaţionale au semnalat permanent şi au solicitat autoritaţilor române necesitatea prevenirii, combaterii si eradicării corupţiei, dar s-au realizat destul de puţine performanţe pe acest segment, corupţia rămânând în continuare un fenomen de actualitate cu care se confruntă societatea romanească.

Uniunea Europeană a solicitat in Documentul de Poziţie Comună din data de 8 decembrie 2004, dezvoltarea şi aplicarea unui plan de acţiune şi a unei strategii de actualizare şi integrare a reformei sistemului judiciar.

În acord cu reacţiile internaţionale şi cu aşteptările Uniunii Europene şi în concordanţă cu concluziile Freedom House Washington Inc, Ministerul Justiţiei a elaborat Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007.

Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007 reflectă angajamentul politic necondiţionat, în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei.

Misiunea prezentei strategii este prevenirea şi combaterea corupţiei prin perfecţionarea şi aplicarea riguroasă a cadrului normativ, prin stabilitate si coerenţă legislativă şi prin consolidarea instituţională a organismelor cu atribuţii decisive în domeniu.

Prin corupţie, în prezenta strategie, se înţelege:

  1. devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice, şi care presupun ca bunurile publice sa fie distribuite în mod universal, echitabil şi egal;
  2. substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei părţi disproporţionate a bunurilor publice, în raport cu contribuţia lor.

Actele de corupţie sunt acele demersuri care lezează această distribuţie universală şi echitabilă, cu scopul de a aduce profit unor persoane sau grupuri. Legea nr. 78/2000 stabileşte ca element central utilizarea funcţiei publice ca sursă de venituri, de obţinere a unor avantaje materiale sau de influenţă personală, pentru sine sau pentru altul. Această abordare converge spre definiţia dată corupţiei în cadrul Programului Global împotriva corupţiei, derulat de ONU : "esenţa fenomenului corupţiei constă în abuzul de putere săvârşit în scopul obţinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat".

Auditul independent al Strategiei Naţionale Anticorupţie 2001-2004, realizat în perioada ianuarie-martie 2005 de Freedom House Washington Inc, arată că: "În perioada 2000 - 2004 România a creat un impresionant arsenal de instrumente legale pentru transparenţă, responsabilitate şi anticorupţie, dintre care unele par să fi generat rezultate pozitive". În acelaşi timp însă, au fost identificate ca principale obstacole în calea eficienţei luptei împotriva corupţiei:

  • implementarea deficitară a legislaţiei anticorupţie;
  • utilizarea restrânsa a instrumentelor administrative de combatere a corupţiei;
  • coordonarea insuficientă între structurile de control şi organele de ancheta penală în domeniul corupţiei;
  • lipsa de autonomie reală a procurorilor;
  • inflaţia legislativă şi instituţională în domeniu.

De asemenea, atât auditul independent menţionat, cât şi ultimul Raport Naţional asupra Corupţiei al Asociatiei Române pentru Transparenţă precizează că sunt necesare îmbunătăţiri în legislaţia anticorupţie, indicând necesitatea adoptării unor clarificari legislative, în ceea ce priveşte, de exemplu, conflictul de interese, mecanismele de verificare a declaraţiilor de avere şi interese, precum şi regimul incompatibilitaţilor.

Fiecare acţiune cuprinsă în prezenta Strategie se subsumează următoarelor principii, a căror respectare este esenţială pentru realizarea unui sistem judiciar modern:

  • Principiul statului de drept, pe baza căruia este consacrată supremaţia legii, toţi cetăţenii fiind egali în faţa acesteia. Acesta are la bază respectarea drepturilor omului şi presupune separaţia puterilor în stat.
  • Principiul bunei guvernări, conform căruia Guvernul trebuie sa-şi stabilească acţiuni clare, eficiente, pe baza unor obiective bine stabilite şi de calitate şi sa aibă capacitatea si flexibilitatea de a răspunde rapid necesităţilor sociale.
  • Principiul responsabilităţii, care impune obligaţia Guvernului de a formula politici publice şi de a răspunde pentru eficienţa şi implementarea acestora, de a accepta şi suporta consecinţele neîndeplinirii acestei obligaţii
  • Principiul prevenirii săvârşirii actelor de corupţie, conform căruia identificarea anticipată şi înlăturarea în timp util a premiselor de apariţie a faptelor de corupţie sunt prioritare şi imperative.
  • Principiul eficienţei în combaterea corupţiei, care se bazează pe evaluarea continuă a activităţii PNA atât din punctul de vedere al rezultatelor concrete, cât şi al managementului instituţional.
  • Principiul cooperarii şi coerenţei în baza căruia instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea corupţiei trebuie să coopereze îndeaproape, asigurând o concepţie coerenta asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite şi a măsurilor ce urmează a fi luate.
  • Principiul transparenţei, consultării societăţii civile şi al dialogului social, care impune, pe de o parte, transparenţa procesului decizional, iar pe de altă parte, consultarea membrilor societăţii civile în cadrul acestui proces.
  • Principiul parteneriatelor public-private, care recunoaşte importanţa cooptării societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire a corupţiei.

Rapoartele asupra corupţiei din România realizate în decursul anilor de catre Banca Mondială, Transparency International sau Freedom House Washington Inc. converg în a arăta că bunele practici nu sunt încă instituţionalizate la nivelul funcţionării de zi cu zi a aparatului administrativ de stat, la nivelul justiţiei, al poliţiei sau al vamii. Acest lucru face ca în permanenţă sa fie necesare doua abordări simultane, deopotrivă importante, în efortul anticorupţie. Prima vizează construcţia normalitătii, prin instituirea de standarde şi stabilirea de bune practici la nivelul administraţiei si al altor sectoare cheie, cum ar fi educaţia, sistemul sanitar, organele de menţinere a ordinii publice, justiţia. Această abordare cuprinde întreg spectrul de activităţi referitoare la prevenirea corupţiei, la crearea unei societăţi care preţuieşte integritatea, şi care funcţionează pe baza unor standarde recunoscute de integritate. Cealaltă abordare vizează reprimarea comportamentelor deviante de la aceste standarde şi norme, şi cuprinde activităţile de combatere a corupţiei propriu-zise, precum şi completarea cadrului instituţional care sa permită o activitate de combatere eficientă. Cele două se constituie în domenii prioritare de acţiune în cadrul acestei strategii. În sfârşit, realizarea activitaţilor din aceste două domenii necesită consolidarea cooperării interne si internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, ceea ce se constituie în al treilea domeniu de activitate.

Iată care sunt principalele obiective pe care şi le propune Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007:

  1. Creşterea transparenţei şi integrităţii în administraţia publică
  2. Prevenirea corupţiei în mediul de afaceri
  3. Campanii de informare şi măsuri educative
  4. Creşterea integrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar
  5. Reducerea numărului de structuri cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei
  6. Întărirea capacităţii instituţionale a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA)
  7. Creşterea celerităţii în urmărirea penală şi în procesul penal
  8. Combaterea corupţiei prin mijloace administrative
  9. Coordonarea şi monitorizarea implementării Strategiei şi a Planului de acţiune
  10. Implementarea completă a tuturor instrumentelor anticorupţie ale UE, ONU, CE si OECD.