Florin Aurelian Popescu
Florin Aurelian Popescu

Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.176/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 15, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:  
  1.32 Florin Aurelian Popescu - afirmarea unei condiţii esenţiale pentru aderarea României la Uniunea Europeană: "o justiţie performantă";

Domnul Florin Aurelian Popescu:

România are nevoie în momentul de faţă de o justiţie performantă, aceasta fiind una dintre condiţiile esenţiale pe care statul român trebuie să o îndeplinească, pentru a putea adera la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

Ca în orice stat de drept, şi în România, justiţia trebuie să fie independentă şi de politizată. Mai mult, Justiţia trebuie să funcţioneze rapid şi eficient, deoarece, nefiind rapidă, aceasta devine o Justiţie negată. În aceste condiţii, cei care activează în Justiţie, trebuie să înţeleagă cum că aceştia nu lucrează pentru sine, ci pentru oameni. Justiţia trebuie să devină un "mecanism care să funcţioneze rotund şi numai în interesele societăţii". Cu alte cuvinte, România, în procesul de aderare la Uniunea Europeană depinde de Justiţie, şi nu doar de corectitudinea ei ci şi de rapiditatea acesteia. Reforma este inevitabilă, ea trebuie aplicată cu promptitudine, fapt pentru care nu este suficientă doar crearea de Legi, ci mai ales aplicarea acestora. Numai în acest fel Justiţia din România se va putea bucura de o creştere de popularitate în rândul românilor. Mai mult, Justiţia a fost unul dintre capitolele cu cele mai multe probleme în ceea ce priveşte aderarea României la Uniunea Europeană dar, de când Alianţa "Dreptate şi Adevăr" este la putere, lucrurile au început să se îndrepte spre direcţia dorită, fapt pentru care în viitor asemenea probleme nu vor mai exista.

Plecând de la aceste premise, doresc să evidenţiez faptul că şi în Judeţul Dâmboviţa se vor face paşi serioşi pentru ca justiţia să ajungă la standarde occidentale. Astfel, în proiectul de buget pe 2006 sunt prevăzuţi 70 de miliarde de lei vechi (ROL) pentru finalizarea lucrărilor la noul Tribunal, obiectiv imperios necesar pentru buna funcţionare a actului de justiţie. Demn de mentionat este că în acest moment, stadiul lucrărilor la acest obeictiv este exact cel de acum cinci ani, pe timpul guvernării PSD nealocându-se nici un fel de fonduri pentru aceasta investiţie. Actualul Ministru al Justiţiei, Monica Macovei, şi-a oferit încă de la bun început sprijinul în rezolvarea tuturor problemelor cu care se confruntă judeţul Dâmboviţa la capitolul Justiţie, motiv pentru care suntem convinşi că vom duce Justiţia acolo unde îi este locul şi nu vom proceda precum guvernarea PSD.

De asemenea, magistraţii din Dâmboviţa, cât şi cei din toată ţara, trebuie să conştientizeze că Justiţia este şi va rămâne independentă. Dacă statul român crează condiţii optime pentru buna desfăşurare a actului juridic, magistraţii au obligaţia morală să facă tot ce le stă în putinţă pentru ca Justiţia să fie rapidă şi eficientă.