Mihai-Aurel Donţu
Mihai-Aurel Donţu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.86/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 26, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică cu tema "Sacul fără fund al promisiunilor bociene a luat sfârşit";

 

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Sacul fără fund al promisiunilor bociene a luat sfârşit"

Măsurile de reducere a salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% sunt menţinute cu înverşunare de guvernul Boc IV, chiar dacă acestea vor avea un impact dezastruos asupra majorităţii cetăţenilor şi, în special, asupra celor cu venituri mici.

Nu contează nicidecum, pentru marea familie pdl-istă, ajunsă pe culmi datorită arsenalului de promisiuni cu care au vrăjit naţiunea, că un pensionar care ia lunar cu 15% mai puţini bani rămâne fără pâine pe masă şi fără posibilitatea de a-şi mai plăti medicamentele absolut necesare, ce le asigură supravieţuirea de la o lună la alta.

Nu contează nici faptul că 25% mai puţin, adică un sfert dintr-un salariu, poate însemna suma necesară pentru o rată la bancă a unui salariat, care a garantat cu locuinţa şi care, fiind pus în imposibilitatea de a mai plăti, riscă să-şi lase întreaga familie în stradă.

Dacă într-o familie cu doi bugetari, veniturile sunt diminuate cu 50%, vă întrebaţi, domnule Boc, cât sunt nevoiţi să taie aceşti oameni din coşul zilnic şi cum să aleagă pe care dintre facturi să nu o mai plătească? V-aţi pus vreodată în situaţia de a face faţă unei situaţii de acest gen, în care să fiţi nevoit să trăiţi cu mai nimic o lună întreagă şi să mai aflaţi vestea că rămâneţi, peste noapte, din cauza unor incompetenţi şi iresposabili, cu mult mai puţin şi pe termen nelimitat?

Ce vină au aceşti oameni că dumneavoastră şi mulţimea portocalie de miniştri, pe care aţi gestionat-o atâta vreme, aţi minţit cu neruşinare şi aţi risipit miliardele împrumutate pe orice altceva, numai pe siguranţa zilei de mâine a românilor nu?

De ce ar gira salariaţii bugetari, pensionarii, mamele şi copiii, invalizii de război şi alţi cetăţeni oropsiţi, pe care-i supuneţi acum la chinuri, laşitatea dumneavoastră de a vă recunoaşte faptele şi meteahna de a arunca vina permanent pe alţii, dar de a nu a face nimic altceva, în afară de pagubă nemăsurată?

Cum justificaţi faptul că aţi luat în timpul guvernărilor dumneavoastră o mulţime de decizii anticonstituţionale, care au dus la politizarea fără seamăn a administraţiei publice şi la lăsarea pe un singur post a mai multor directori, pe care i-aţi mai şi plătit, în cor, pentru că aţi greşit, iar ei şi-au câştigat drepturile în instanţă?

Nu a fost şi aceasta o mare risipă bugetară, deoarece bugetul a fost şi de această dată grav afectat, o dată prin plata a două sau trei persoane pe un post de conducere şi a doua oară prin plata drepturilor anterioare a celor disponibilizaţi abuziv, prin aprobarea acestor ordonanţe neconstituţionale?

De unde aţi avut bani de cheltuit pentru plata mai multor persoane puse pe aceeaşi funcţie, domnule prim-ministru? De ce aţi luat astfel de decizii ilegale şi extrem de păgubitoare?

Nu vi se pare şi aceasta o cheltuială sinistră, în condiţiile în care, acum, veniţi şi le spuneţi românilor că de mâine s-ar putea să nu mai aibă nici măcar de o pâine, dacă nu stau cuminţi şi nu vă acceptă măsurile sărăciei fără precedent?

Pentru aceste fărădelegi, pe cine mai puteţi arunca vina, că doar dumneavoastră cu propria mână aţi semnat acele ordonanţe, deşi, noi, liberalii, v-am spus de la început şi Curtea Constituţională ulterior, că încălcaţi Legea fundamentală şi că veţi plăti pentru asta?

Din păcate, nota de plată le revine acum românilor, pentru că dumneavoastră nu recunoaşteţi factura, deşi aţi consumat pantagruelic.