Claudia Boghicevici
Claudia Boghicevici

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.101/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.32 Claudia Boghicevici - declaraţie politică cu titlul "Luptă împotriva violenţei asupra copiilor";

 

Doamna Claudia Boghicevici:

"Luptă împotriva violenţei asupra copiilor"

Declaraţia mea de astăzi se referă la copii, la tratamentele violente la care unii dintre aceştia sunt supuşi în prezent în România.

Deşi din anul 2004 avem o legislaţie care interzice orice formă de violenţă asupra minorilor, la noi, mai ales în familiile nevoiaşe, se aplică vechile obiceiuri conform cărora "bătaia este ruptă din rai".

Cred că trebuie să luptăm împotriva acestor vechi obiceiuri şi promovez în oraşul în care am fost aleasă "lupta împotriva violenţei asupra copilului". Puţini ştiu că, aşa cum ziua de 1 iunie este "Ziua copilului", ziua de 5 iunie este, din anul 2006, "Ziua împotriva violenţei asupra copilului".

Luna iunie este o lună dedicată copiilor; este o lună în care trebuie să promovăm drepturile acestora. Trebuie să spunem nu violenţei asupra copiilor şi să asigurăm o educaţie fără violenţă a acestora.

Expunerea copiilor la rele tratamente şi la violenţă nu face decât să aibă efecte negative în dezvoltarea acestora, în educaţie, în modul de formare a relaţiilor de mai târziu.

Copilăria este o etapă importantă în viaţa unui copil. Eu, în calitate de mamă, o numesc ca fiind cea mai frumoasă şi marcantă perioadă a vieţii unui copil. Anual, mii dintre aceştia trăiesc momente de coşmar, sunt maltrataţi, bătuţi, unii chiar îşi pierd viaţa din cauza violenţelor la care sunt supuşi.

Avem şcoli, centre comunitare, programe recreaţionale prin care putem oferi o şansă copiilor de a scăpa de violenţă, de a începe să aibă încredere în propriile forţe, de a învăţa cum să se descurce în viaţă. Tot ce trebuie să facem este să le identificăm în colegiul în care am fost aleşi şi să le facem cunoscute în rândul copiilor care au parte de tratamente violente.

Trebuie să le arătăm părinţilor, mai ales celor care provin din familiile nevoiaşe sau din familii numeroase, că există şi un altfel de educaţie pentru copii, nu prin violenţă, prin bătaie.