Parliamentary debates

Domnul Eugen Bejinariu:

"Pactul pentru educaţie, moment politic prezidenţial"

Problemele şcolii au fost şi au rămas priorităţi în societatea românească. Dar statutul de "prioritate" al învăţământului s-a exprimat doar în Legea învăţământului, în toate declaraţiile şi evaluările demnitarilor, ba chiar şi în unele scrieri despre educaţie.

În realitate, valoarea educaţiei a fost mereu în scădere, adevăr consemnat şi în documentele organismelor de specialitate ale Uniunii Europene. Abandonul şcolar, bunăoară, a crescut continuu, fără ca autorităţile statului să intervină cu eficienţă în această realitate fundamentală pentru educaţie.

Absenţa cadrelor didactice calificate în multe şcoli din mediul rural a condus la scăderea valorii procesului de educaţie. Semnalăm doar două realităţi, fără a vorbi despre cauze.

Iată că, în ultima vreme, cunoscându-se şi recunoscându-se aceste grave adevăruri, s-a trecut la valorificarea lor politică. S-a ales şi perioada cea mai bună pentru valorificare, acum în preajma campaniei electorale.

În acest Pact pentru educaţie sunt cuprinse deziderate şi concepte de mult formulate: reforma curriculară, descentralizarea, decalajul sat-oraş, depolitizare, carta drepturilor, informatizare şi altele.

Pactul pentru educaţie, cu o mediatizare excesivă, cuprinde multe cerinţe incoerente, cu ocolirea dependenţelor şi adevăratelor corelaţii funcţionale şi cu încărcătură propagandistică. Cerinţele nu sunt promovate de persoane cu autoritate morală: cer performanţă persoane care nu au avut-o niciodată, dau lecţii de morală cei care încalcă morala, pretind reformă cei care s-au opus acesteia până acum. Ni se spune insistent că pactul pentru educaţie nu este un demers politic. Atunci de ce l-au semnat liderii formaţiunilor politice? De ce se discută despre fenomenul educaţiei în organismele politice centrale ale partidelor?

De agricultură, firesc, este normal să se ocupe agronomii, veterinarii şi agricultorii, de păduri şi exploatarea lor să se ocupe silvicultorii şi procesatorii materialului lemnos, de sănătate să se ocupe medicii şi farmaciştii. Dar, de educaţie, de ce să se ocupe preşedintele României, care nu este profesor, şi liderii formaţiunilor politice? Dintre domeniile enunţate mai sus, oare numai educaţia este de interes naţional, încât a devenit argument pentru promovarea Pactului?

În continuare, ne putem întreba încă multe alte lucruri, dar răspunsul rămâne acelaşi, educaţia este un câmp social favorabil pentru a face politică partizană.

Există un minister de specialitate, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, există un Institut de Cercetări Pedagogice, există Inspectorate Şcolare Judeţene cu specialişti pentru toate obiectivele de învăţământ; există în fiecare judeţ Case ale corpului didactic şi multe alte instituţii. Şi, atunci, Pactul pentru educaţie nu rămâne doar un document politic? Respectuos, vă propun analize, judecăţi şi concluzii.

Credem că nu veţi putea ieşi din silogismele exprimate de noi cu respectul pe care vi-l datorăm.