Ioan Timiş
Ioan Timiş

Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2003

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.34 Ioan Timiş - intervenţie cu titlul "Prezenţe româneşti în organisme internaţionale".  

Domnul Ioan Timiş:

Intervenţie cu titlul "Prezenţe româneşti în organisme internaţionale".

În primele zile ale lunii iunie, AUEO, un organism european cu preocupări constante de securitate şi apărare, şi-a ţinut şedinţa plenară ordinară la Strasbourg. Având în vedere perspectiva definitivării în foarte scurt timp, fapt care s-a petrecut la Tratatul Constituţional sau a ceea ce se numeşte în termeni comuni Constituţia Europei, AUEO şi-a propus o şedinţă comună cu Parlamentul European.

Evenimentul poate fi considerat deosebit de important chiar şi numai pentru faptul că o astfel de şedinţă comună este unică în istoria ambelor parlamente. Dacă avem în atenţie şi posibilitatea, de altfel, destul de redusă, ca AUEO să devină o a doua Cameră a Parlamentului European, reprezentând statele naţiuni, întrunirea menţionată poate dobândi o şi mai mare semnificaţie.

Întâlnirea de la Strasbourg din sediul Consiliului European a celor două parlamente a fost marcată şi de reprezentativitatea participanţilor. În primul rând, membrii delegaţiilor ţărilor europene la AUEO sunt în acelaşi timp şi reprezentanţi la Consiliul Europei, în al doilea rând, au fost oratori de excepţie. Dintre aceştia, primul-ministru al Turciei, ministrul de externe şi ministrul apărării din Grecia, ca reprezentanţi ai preşedinţiei elene a Uniunii Europene, ministrul apărării din Italia - ţară care va prelua preşedinţia Uniunii Europene la sfârşitul lunii iunie, preşedinţi de comisii de politică externă şi de apărare din ţările Europei.

La şedinţa comună AUEO cu Parlamentul European au fost excelenţi oratori, amintindu-i doar pe Chris Patten, Elmar Brock şi Catherine Lalumičrre.

Delegaţia română a avut trei intervenţii, două ale deputatului liberal Napoleon Pop şi una a deputatului PSD Ioan Timiş.

În ce priveşte intervenţia mea, ea s-a concentrat pe două idei, şi anume:

  • necesitatea controlului interparlamentar al statelor naţiuni asupra politicii interguvernamentale de politică externă şi apărare comună;
  • orice construcţie de securitate în Europa nu poate ignora legăturile euroatlantice şi relaţiile cu SUA.

Intervenţia a stârnit interesul prin accentuarea clară a rolului statelor naţiuni în viitoarea construcţie europeană, prin ideea că în acest moment Europa este mai mult o realitate economică şi politică, ea nu are personalitate juridică şi, în consecinţă, nu este subiect de drept internaţional.

În final, vreau să menţionez că în şedinţa Comisiei politice din care fac parte am fost propus raportor pentru estul Europei de către socialistul spaniol Luis Maria de Puig, dar, întrucât România nu este membru asociat, tematica s-a amânat pentru sesiunea din anul viitor, când România va dobândi, probabil, statutul de membru asociat al AUEO.

Vă mulţumesc.