Parliamentary debates

Domnul Ion Mocioalcă:

"Nevoia de consens naţional"

Sunt de actualitate (şi cu siguranţă vor mai dura încă) disputele politice în jurul datelor de desfăşurare a alegerilor din anul 2004.

Partidele care îşi doresc puterea, mai ales Alianţa PNL - PD, dar nici PRM nu face excepţie, au împins până la limite de bruiaj strident, supărător, atacurile politice la adresa partidului de guvernământ. Ca în campania electorală demnă de pana lui Caragiale.

Sigur, în orice democraţie, alternanţa la guvernare le dă acestor partide nu doar dreptul, ci şi speranţa la victorie în alegeri, dar la noi această speranţă a devenit o crâncenă obsesie, care întunecă adesea judecăţi elementare.

Se urmăreşte cu pumnii încleştaţi însemnarea cu bilă neagră a oricărui gest şi acţiune a actualei puteri, scopul fiind nu posibile corecţii şi găsirea de alternative mai bune, ci, evident, sporirea propriei imagini a Opoziţiei.

Apelez, în susţinerea acestei afirmaţii, la câteva recente "întâmplări" în politica noastră internă:

Când s-a băgat de seamă că Referendumul pentru noua Constituţie ar putea fi un câştig pentru imaginea PSD, Opoziţia, deşi coautoare a multor modificări validate de Referendum, a trecut la un atac demolator. Absurd, s-ar fi bucurat dacă oamenii Ţării n-ar fi validat acest act fundamental! Jenant şi meschin! Cu scuze pentru comparaţie, "..să moară capra PSD-ului!

A urmat, la mică distanţă, Raportul de ţară pe acest an al Comisiei Europene, un nou prilej de a acuza, a murdări, a minimaliza contribuţia actualei Puteri.

Tot Opoziţia conduce tirul aproape cu pietre spre bugetul ţării din 2004. Că ar fi un buget electoral, uitând că el este parte a Programului de Guvernare Social-Democrat, aprobat de Parlament la învestirea Guvernului.

Mai mult, reprezentantul PD al grupului parlamentar declară (jenant!) că "România este o societate de întreţinuţi", referitor la cei 10,8% din P.I.B. alocaţi protecţiei sociale. Judecaţi dumneavoastră, dacă social-democraţia înseamnă această insultă adresată celor în dificultate sau o alunecare spre remorca liberală?

În acest moment, miza integrării în Uniunea Europeană a devenit pentru PSD un pariu şi o provocare pe care noi, social-democraţii, nu avem voie, în numele ţării întregi, să o ratăm. Acest fapt am vrea să vă fie dumneavoastră, tuturor cetăţenilor, cât mai clar.

Dorim să opunem intervenţiilor pline de tupeu, suficienţă şi agresivitate ale Opoziţiei, argumente concrete, şi nu vorbe. Sigur, există pericolul ca PSD să fie atras de conducătorii Opoziţiei în dispute verbale, acide, adesea mitocăneşti.

Este cunoscută sintagma "cel mai deştept cedează". Este o filozofie a luptei. Nu vom ceda oricum, nu vom lăsa braţele jos. Această filozofie presupune continuarea luptei: "Cedez, pentru a învinge!" Cedez, deci ripostez, nu cu forţa - zic ca şi forţa vorbei acide, ci perseverând în demonstrarea adevărului nostru.

Acum, România are nevoie, mai mult ca oricând, nu de aruncarea anatemei de la un partid la altul, ci de dialog. România are nevoie de consens naţional, în acest an 2004, an electoral, dar şi an hotărâtor prin dimensiunile lui politice privind îndeplinirea condiţiilor de integrare în Uniunea Europeană Avem nevoie toţi de consens naţional, pentru soluţii realiste şi viabile.

Am dori sincer să renunţăm toţi la păgubitoarea politică a provocării, a atacurilor la persoană, a incriminărilor cu orice preţ. Să părăsim politica "anti-tot". Sigur, fără a anula sau îngrădi dreptul şi datoria morală de a denunţa ilegalităţi şi abuzuri.

Una este, să spunem, să negociezi, să discuţi cu Traian Băsescu, pozând în "miştocar" vulgarizator al oricărei teme, şi alta să discuţi cu Theodor Stolojan. Preferăm declaraţia celui din urmă care promite că va participa la discuţii cu Preşedintele României , dar: "Cu un ton mult mai ascuţit ca până acum". Să zic ascuţit, dar constructiv!

Dialogul şi consensul naţional în problemele majore ale ţării nu sunt uşoare, dar există exemplul anului 1995, acel "Spirit de la Snagov", când, în momentul crucial al admiterii ţării în NATO, consensul politic a fost posibil. În ce ne priveşte, avem hotărârea de a fi realişti, flexibili şi dinamici, toleranţi chiar, toleranţa fiind asociată oricărei politici înţelepte.

Nici în cel mai sumbru scenariu de viitor, nu putem accepta să ratăm şansa unică şi irevocabilă, în felul ei, aceea de a încheia negocierile cu UE înainte de sfârşitul lunii octombrie 2004, data expirării mandatului Comisiei Europene actuale, şi semnarea Tratatului de aderare în trimestrul I 2005.

Acesta este bilanţul care, avem convingerea, va reuşi, cu toate dificultăţile anului electoral viitor, să pună interesul naţional al nostru, al tuturor, înaintea intereselor partizane.

Să nu uităm că, totuşi, în UE se va integra România, şi nu un partid sau altul. Persistă încă multe disfuncţionalităţi, dar suntem mai aproape ca oricând de un real statut european.

Dacă, nici acum, partidele din Opoziţie nu vor dovedi, prin compromis necesar, separarea interesului electoral de cel general şi nu vor sta pe platformă comună în demersul nostru european, să ne judece pe toţi ţara.