Petru Tărniceru
Petru Tărniceru

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.80/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Petru Tărniceru - declaraţie politică privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti;

Domnul Petru Tărniceru:

Declaraţie politică privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti.

În anul 1998, un grup de parlamentari din Senatul României a depus "proiectul Legii de organizare şi funcţionare a cooperaţiei meşteşugăreşti", care a fost luat în discuţie şi adoptat la data de 30.06.1998.

În acelaşi an, Guvernul României a înaintat Camerei Deputaţilor "Proiectul Legii de organizare a cooperaţiei meşteşugăreşti", adoptat de Senatul României, cu recomandarea de a fi luat în discuţie şi adoptat în forma în care a fost aprobat.

Însă Camera Deputaţilor, după lungi "dezbateri politice" în rândul coaliţiei parlamentare, a hotărât, la 17 mai 2003, luarea în discuţie a "Proiectului legii de organizare a cooperaţiei meşteşugăreşti", ce a fost adoptat de Parlamentul României ca legea nr.1/2005 de organizare şi funcţionare a cooperaţiei.

Întrebare: Care au fost motivele şi raţiunea Cabinetului pe care-l conduceţi atunci când a dat avizul negativ discutării în Camera Deputaţilor a Legii de organizare şi funcţionare a cooperaţiei meşteşugăreşti, lege cerută în mod expres de articolul 121 (1) din Legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei, care prevede următoarele:

"Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, înfiinţată prin Decretul - lege nr.66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti şi Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum CENTROCOOP, înfiinţată prin Legea nr.109/1996, referitoare la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum, cu modificările ulterioare, se va reorganiza cu respectarea prevederilor prezentei legi şi îşi va modifica statutele în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legilor speciale, dar nu mai mult de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Deşi s-a recunoscut de către iniţiatorii acestei legi, prin expunerea de motive, cât şi de cei chemaţi să legifereze acest proiect de lege cu caracter de normă generală de reglementare a cooperaţiei, astfel cum este şi intitulată, prin includerea unor prevederi ce fac trimiteri la legi speciale, punctul de vedere al Guvernului, transmis Camerei Deputaţilor prin adresa nr.241/03.05.2005, este nefondat şi nejustificat, referitor la nesusţinerea proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, care se află în procesul de legiferare din anul 1995.

În argumentaţie, invocăm următoarele prevederi cuprinse în Legea nr.1/2005 privind organizarea cooperaţiei:

Art.1 - Prezenta lege reglementează cadrul general de organizare şi funcţionare a cooperaţiei;

Art.6 lit. n) - uniune - persoana juridică fără scop patrimonial, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, constituită de către societăţi cooperative de aceeaşi formă şi de asociaţiile acestora, la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti şi la nivel naţional, în scopul reprezentării şi promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor prezentei legi;

Art.33 alin.3 - Pentru societăţile cooperative, raporturile de muncă ale membrilor cooperatori se pot reglementa prin lege specială.

Din cele de mai sus, rezultă că legile speciale nu se elaborează numai pentru aprobarea unor facilităţi. Ele au ca scop reglementarea unor aspecte specifice fiecărui domeniu cooperatist, care le individualizează şi le asigură continuitatea.

Excepţiile cuprinse la art.3 din Legea nr.1/2005 prin care se precizează "nu fac obiectul prezentei legi cooperativele de credit şi casele centrale ale cooperativelor de credit, care sunt reglementate prin lege specială", aceasta fiind Lega nr.200/2002, sunt un alt argument al necesităţii adoptării unor legi speciale.

Din aceleaşi considerente, invocăm şi existenţa Legii cooperaţiei agricole, nr.566/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr.1236/22.12.2004.

Redăm în continuare exemple de legislaţie cooperatistă din alte ţări:

Franţa - Legea generală, nr.47/1775; Legi speciale: Legea societăţilor cooperatiste de comerţ, nr. 66-537/1966, Legea societăţilor din agricultură - Decret 81.276/18.martie 1981, Legea cooperativelor bancare, nr.82-409/1982, Legea cooperativelor de construcţii, nr.71-579/1971, Legea cooperativelor de consum, nr.7/1917, Legea cooperativelor de producţie, nr.78-763/1978.

Italia: Legea băncii populare - Decret nr.105/1948, Lega caselor rurale de artizan - Decret nr.1706/1937, Legea cooperativelor agricole, nr.526/07.07.1907, Legea cooperativelor de producţie, nr.178/1904, Legea cooperativelor de consum, nr.1735/1925, Legea cooperativelor de locuinţe, nr.1865/1938.

Portugalia: Legea generală a cooperativelor.

Legi speciale pentru cooperaţie: agricolă, nr.394/1982, artizanat nr.303/1981, consum nr. 304/1981, credit nr. 24/1991, pescuit nr. 312/1981, servicii nr.323/1981, muncă asociată nr.309/1981, locuinţei nr.218/1982, mixte nr.31/1984.