Valeriu Ştefan Zgonea
Valeriu Ştefan Zgonea

Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.124/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 20, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Ştefan Valeriu Zgonea - declaraţie politică: "Înecaţi în ţara lui Băsescu";

Domnul Ştefan Valeriu Zgonea:

Declaraţie politică:

"Înecaţi în ţara lui Băsescu"

Natura dezlănţuită ne-a demonstrat anul acesta, poate mai mult ca oricând, că nu a fost un prieten al românului. După dezastruoasele evenimente din primăvara - vara acestui an, urmează, se pare, o toamnă foarte scurtă şi ploioasă, înaintea unei ierni ce nu va fi deloc uşoară.

Pentru români, nimic nu putea fi mai rău. Mai ales că autorităţile, rămân, în continuare, nepăsătoare şi reci!

România şi românii sunt într-o situaţie dezastruoasă! Mai mult de jumătate din populaţia sinistrată încă locuieşte, în prag de iarnă, în corturi şi rulote.

Agricultura este într-o situaţie disperată: puţinele culturi care au scăpat de furia naturii nu au fost încă recoltate, iar pregătirile pentru iarnă nici măcar nu au început!

Creşterea preţurilor la utilităţi într-un ritm accelerat duce populaţia la marginea disperării. Preţul gigacaloriei explodează, astfel că, la iarnă, oamenii de rând se pare că nu vor mai avea o alegere grea de făcut între a plăti utilităţile şi a mânca. Pensionarii şi ţăranii au aflat deja că trebuie să plătească în curând asigurări sociale şi, mai ales, să suporte preţuri dublate sau chiar triplate ale medicamentelor - chiar dacă nici măcar acestea nu le vor mai putea alina durerea pricinuită de guvernarea liberalo - pedistă.

Şi, în tot acest timp, autorităţile şi-au întors faţa nu către, ci de la popor, uitând, se pare, cine şi de ce i-a trimis acolo unde sunt.

Licuriciul cel mic, depăşit de sarcina guvernării, îşi trăieşte ultimele sclipiri în Palatul Victoria, aşteptându-şi cuminte obştescul şi bine-meritatul sfârşit. Între două fumuri de motocicletă a reuşit să-şi îndeplinească, cu succes, misiunea supremă: Distrugerea şi Agonizarea României.

Licuriciul cel mare, pe de altă parte, nu se dezminte nici el. Luminat parcă de atingerea pământului făgăduinţei, acesta se lansează acum în discuţii demagogice, în idei măreţe, dar lipsite de sens şi care, din păcate, sunt, cel puţin din punctul dumnealui de vedere, doar mijloace populiste, încercări disperate de a mai recupera din încrederea populaţiei, încredere care scade vertiginos, într-un ritm fără precedent în istoria postdecembristă a României.

Cel mai strălucitor dintre licurici să se gândească de două ori înainte de a trece la consultarea populaţiei printr-un referendum. Şi nu numai pentru simplul fapt că legea supremă a ţării nu-i conferă această prerogativă, ci mai ales pentru că ar face astfel o risipă inutilă de bani şi energie - oamenii nu vor putea ajunge la secţiile de votare, şcolile şi drumurile de acces nu au fost încă refăcute, în totalitate!!!

Domnilor guvernanţi, v-aţi odihnit destul...

Treceţi peste euforia guvernării şi întoarceţi-vă faţa către oameni!

Este momentul să începeţi să vă treziţi devreme, să munciţi alături de noi, să nu mai pronunţăm, niciodată, cuvinte ca: incompetenţa guvernanţilor, delăsarea miniştrilor, populism ieftin al preşedintelui, situaţie dezastruoasă, sărăcie, disperare...

Mandatul încredinţat de popor nu este doar o altă jucărie din panoplia personală a unora ajunşi întâmplător la guvernare!

Cu ce a greşit acest popor să fie guvernat de astfel de incompetenţi?