Dan-Ştefan Motreanu
Dan-Ştefan Motreanu

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.166/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Dan Ştefan Motreanu - despre "O altă moştenire a guvernării PSD: fruntaşi în top-ul european al corupţiei";

 

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

"O altă moştenire a guvernării PSD: fruntaşi în top-ul european al corupţiei"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu m-am referit şi nu am utilizat până acum, în luările mele de poziţie, sintagma "dezastruoasa moştenire a fostei guvernări", o sintagmă inventată în anul 2001 de guvernanţii PSD. Nu am să o utilizez nici astăzi, deşi unele date statistice în materie de percepţie a corupţiei sunt mai mult decât elocvente.

Ieri, organizaţia Transparency International a dat publicităţii indicele de percepţie al corupţiei pe anul în curs. Într-un top al celor 25 de state din Uniunea Europeană, plus cele două care vor adera de la 1 ianuarie 2007, adică noi şi Bulgaria, stăm foarte prost. Suntem pe primul loc la nivelul de percepţie al corupţiei. Punctajul României este cel mai scăzut: 3,1, pe o scară de la 0 la 10, idealul fiind evident 10 puncte. Pentru 2006, media obţinută de statele membre ale Uniunii Europene a fost de 7,71 puncte, iar media obţinută de statele recent devenite membre (Ungaria, Cehia, Polonia etc.) ale Uniunii este de 5,3 puncte. La nivel mondial nu stăm deloc pe roze. Locul 84 din cele 163 de state care au participat la sondajul realizat de către un grup de evaluatori internaţionali.

Chiar dacă, cel puţin comparativ cu statele din Uniunea Europeană, am avut în cvasipermanenţă o poziţie codaşă, situaţia ar fi fost alta astăzi dacă nu ar fi existat declinul generat de exacerbarea corupţiei din timpul guvernării PSD din anii 2001 - 2004. În perioada guvernării PNŢCD-PNL-PD-UDMR, România a avut cele mai bune "note" : 3,44 în 1997 şi 3.30 în 1999. Guvernarea PSD nu numai că nu a reuşit să atingă nivelul de 4 puncte, sau cel puţin să menţină pe cel din perioada 1997-1999. În 2002 s-a ajuns la un punctaj umilitor - 2,60.

Actuala guvernare a reuşit să mai repare cât de cât deficitul de punctaj, dar tarele fostei guvernări au cântărit şi cântăresc enorm. Am reuşit în 2005 să urcăm la 3 puncte şi am mai obţinut anul acesta un plus infim de 0,10 puncte. "Tandemul" nostru pe traseul integrării, Bulgaria, a pornit de la 2.90 puncte în 1998 şi are la ora actuală 4 puncte, deşi, teoretic, actele de corupţie sunt destul de vizibile dincolo de Dunăre.

La ora actuală, cabinetul Tăriceanu "plăteşte" încă pentru oalele sparte de fosta guvernare. Lupta împotriva corupţiei, percepută în programul de guvernare ca o cruciadă nu se desfăşoară în parametri doriţi. Cercetarea marilor cazuri de corupţie din fosta guvernare are o amploare doar la nivel declarativ. S-a bătut mult moneda în campania electorală de cazul RAFO. În ultimul timp, însă, dinspre zona justiţiei, este o relativă linişte în ceea ce priveşte ceea ce în toamna anului 2004 primise denumirea de "JAFO". Nu este acesta singurul caz în care paşii făcuţi de justiţie sunt mărunţi.

La nivelul autorităţilor locale, funcţionarii moşteniţi din guvernarea PSD pun în continuare beţe în roate procesului de restituire/despăgubire a foştilor proprietari - nu pentru că legislaţia nu ar fi clară, ci pentru că nu ştiu cum să acopere matrapazlâcurile făcute cu proprietăţile altora în anii trecuţi, iar procesele pierdute la CEDO curg pe bandă rulantă.

Repet, exemple şi motive pentru care suntem unde suntem, la nivelul perceperii indicelui corupţiei, sunt mai multe. Locul pe care îl ocupăm în acest clasament contează mult şi influenţează imaginea noastră în statele UE. Deci nu trebuie să ne mirăm de ştirile din presa străină care informează de restricţiile propuse de tot mai multe ţări în ceea ce-i priveşte pe români în viitoarea lor calitate de cetăţeni ai UE.

Şi, în loc să-şi pună cenuşă în cap pentru erorile trecutului, de care se fac vinovaţi, în loc să vină cu soluţii pentru remedierea acestei stări de fapt, liderii PSD aduc acuzaţii tocmai celor care încearcă să repare ce se mai poate repara. Aceasta a fost politica din totdeauna a PSD. Dacă a pierdut (de fapt nici nu a încercat să-l câştige) în ambele etape de guvernare pariul cu corupţia, încearcă acum să împiedice şi actuala guvernare să-l câştige.