Parliamentary debates

Domnul Emilian Valentin Frâncu: "Trebuie să dăm un bun exemplu, asta contează!"

Cu 155 milioane tone de dioxid de carbon degajate anual în atmosferă, România ocupă un nedorit loc în topul celor mai poluante 50 de ţări de pe glob.

Unii analişti interpretează cifrele furnizate de Agenţia Reuters drept o nouă confirmare a gradului de industrializare a unei ţări, spunând că este de la sine înţeles ca acolo unde există o industrie dezvoltată să apară un grad ridicat de emisii poluante în atmosferă.

"Iată că Statele Unite ale Americii îşi confirmă rolul de lider al economiei mondiale şi sub acest aspect, cu 7.074 de miliarde de tone emisii de gaze cu efect de seră, urmate de China, cu aproape 5.000 de miliarde de tone", spun aceşti comentatori pricepuţi, adăugând la repezeală că "este regretabil să avem asemenea statistici, nu-i aşa, există un preţ care trebuie plătit: nu poţi face omletă fără să spargi ouăle".

Într-adevăr, spargi ouăle ca să faci omletă. Însă, tot metaforic vorbind, prea multe ouă produc o dereglare a colesterolului, iar în aceste condiţii tigaia însăşi este condamnată ori să rămână fără stăpân, ori să devină obiect de muzeu pe un raft din bucătărie. Asta nu înţeleg, din păcate, aceia care tratează cu indiferenţă avertismentele referitoare la faptul că planeta noastră a ajuns la un moment critic, iar noi trebuie să avem mare grijă de acum înainte de protejarea mediului în care trăim.

Protocolul de la Kyoto prevede măsuri semnificative de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, într-o primă perioadă de patru ani, între 2008 şi 2012, după care se preconizează fie extinderea actualului protocol, fie negocierea unuia nou. Măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon trebuie puse în practică de ţările dezvoltate şi de economiile aflate în tranziţie, protocolul fiind negociat iniţial de peste 160 de ţări, iar România face parte din rândul acelor state care ar trebui să ia măsuri în baza ratificării.

Sigur că este o distanţă uriaşă între cantitatea de dioxid de carbon emanată în atmosferă la noi în ţară şi cantităţile de dioxid de carbon cu care poluează cei situaţi pe primele locuri în topul poluatorilor atmosferici.

Dar nu trebuie să ne încălzească faptul că noi trimitem în atmosferă de 45.000 de ori mai puţin dioxid de carbon decât americanii sau de 32.000 de ori mai puţin decât chinezii. Trebuie să ne gândim ce avem noi de făcut pentru a reduce acest tip de poluare măcar cu 10%, atât cât ne cere Uniunea Europeană!

Nu avem dreptul să ne ascundem îndărătul vinovăţiei (cu sau fără ghilimele) mai mari a altora. Trebuie să ne vedem de responsabilităţile noastre, ca şi când doar de noi ar depinde soarta planetei. Ca şi când prin ceea ce facem noi diminuăm semnificativ efectul de seră.

O picătură într-un ocean este la fel de importantă precum oceanul însuşi. Puterea exemplului altora, mai mari sau mai mici poluatori decât noi, trebuie să ne determine să facem ceea ce este corect să facem, ceea ce am negociat să facem!

Oricât de mari ar fi costurile, numai astfel putem deveni, noi înşine, un bun exemplu pentru alţii asemenea nouă.