Parliamentary debates

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică intitulată «"Declasarea de urgenţă" a identităţii naţionale»

Identitatea europeană, aşa cum se afirmă în prezent pe scena internaţională, nu este pur si simplu o sumă a identităţilor naţionale ale statelor membre, ci este o construcţie complexă care, prin includerea identităţilor naţionale, face ca rezultatul final să poarte amprenta tuturor caracteristicilor naţionale şi a fiecăreia dintre ele.

A contribui la ceea ce înseamnă această identitate europeană înseamnă a-ţi preciza şi consolida caracteristicile identitare proprii.

Identitatea naţională, definită şi redefinită în cursul istoriei în funcţie de liniile fundamentale ale evoluţiei istorice, nu înseamnă doar interesele de moment, ci continuă să înglobeze toate acele elemente care caracterizează civilizaţia unei naţiuni: teritoriu, limbă, istorie, cultură, tradiţie, caracteristici organizatorice statale, practici instituţionale etc.

Despre identitatea naţională s-au scris mii de pagini şi cu siguranţă se vor mai scrie mult mai multe în viitor. Identitatea noastră a fost invocată în discursurile publice în secolele trecute, de către cărturari, învăţaţi şi patrioţi despre care, nu de mult, se scria în cartea de istorie; în prezent, aceeaşi idee şi-a găsit cu greu locul în discursurile patriotarzilor care îşi dispută locul în paginile cărţilor de istorie viitoare.

Stimaţi colegi,

Aceasta nu este o lecţie de morală, nici de integrare europeană, nici de istorie, filosofie sau sociologie!

Această declaraţie politică este un semnal de alarmă cu privire la deschiderea unei cutii a Pandorei în ceea ce priveşte abuzurile care pot duce la distrugerea unor elemente definitorii pentru identitatea naţională, în prezent şi viitor.

Mă refer, în mod concret, la felul în care un membru al Guvernului României de astăzi, însărcinat cu managementul unui capitol important în viaţa oricărui stat - Cultura, înţelege să conserve şi să respecte monumentele istoriei naţionale, elemente ale patrimoniului arhitectonic românesc, parte integrantă a identităţii naţionale, aşa cum este percepută de societatea românească, dar şi de mediul internaţional.

Dacă în toate statele Uniunii Europene se desfăşoară, din punct de vedere al concepţiei urbanistice, nu o "declasare" a monumentelor arhitecturale, ci o includere a lor în ansamblurile moderne, prin investiţii substanţiale în restaurarea acestora, în România se caută metode de distrugere a acestora.

Prin Ordinul Ministrului Culturii nr.2260/2008 se introduc în legislaţia noastră arbitrariul şi netransparenţa, prin aşa-numita "procedură de declasare de urgenţă", ca o modalitate excepţională de radiere din Lista monumentelor istorice a unui bun imobil sau a unei părţi din acesta, în cazul în care "substanţa" acestuia a fost alterată grav sau în cazuri de colaps.

Ceea ce frapează, la prima citire, este perioada în care se declanşează această nouă procedură, spre deosebire de altă procedură, diametral opusă, şi anume cea de clasare a bunurilor imobile. În acest punct trebuie să facem precizarea că această procedură de clasare a bunurilor imobile presupune încadrarea unor clădiri (bun imobil) în Lista monumentelor istorice. Dacă operaţiunea de clasare durează, în funcţie de operativitatea serviciilor descentralizate ale ministerului de resort, între 30 şi 90 de zile, iar în unele cazuri poate depăşi această perioadă de timp, operaţiunea de "declasare de urgenţă", denumită astfel, probabil, din cauza unor interese imobiliare ale momentului şi viitorului apropiat, se declanşează în maximum trei zile din momentul în care a fost constatată situaţia la faţa locului.

Mai mult, frapează şi motivele pentru care se poate solicita această "declasare de urgenţă". Alterarea gravă a substanţei imobilului este prima cauză pe care legiuitorul "inspirat", despre care facem vorbire, o consideră ca fiind suficientă pentru ştergerea din patrimoniul naţional a unei părţi de arhitectură şi istorie a urbanismului în România.

Sperăm, în acest punct, că strădaniile de a afla ce anume reprezintă "substanţa" unui imobil ne vor fi răsplătite cu un răspuns al unui binevoitor avizat. În accepţiunea noastră, "substanţa" unui imobil poate să se reducă şi la vagi urme ale fundaţiei construcţiei - şi aici ne gândim la fundaţiile termelor din epoca romană sau la urmele catacombelor din Centrul istoric al Bucureştilor.

Opinia Asociaţiei ARA (Arhitectură-Restaurare-Arheologie), pe care o susţinem, ni se pare a fi de bun-simţ, deoarece dacă monumentul este alterat grav, reacţia firească a autorităţilor ar trebui să fie aceea de a-l restaura şi repune în circuitul patrimonial, muzeal etc.

Celălalt caz în care se poate solicita şi, după cum am observat, imediat declanşa procedura de "declasare de urgenţă" este colapsul unui imobil. În acest caz - dar şi în cel de mai sus - îndrăznim să sperăm că toţi deţinătorii acestui gen de imobile vor fi de bună-credinţă şi nu vor lăsa ca acele clădiri să ajungă în starea fizică de degradare care să presupună distrugerea "substanţei" sau colapsul.

Şi mai sperăm că mişcarea plăcilor tectonice de sub teritoriul României va fi mai îngăduitoare cu spaţiul vieţuirii noastre, pentru a proteja ele patrimoniul arhitectonic naţional şi, prin acesta, o parte din esenţa a ceea ce înseamnă identitate culturală a societăţii româneşti. Căci din partea Guvernului, îndeosebi a Ministerului Culturii, se anunţă un "cutremur" nimicitor care, pentru interese oculte individuale, vrea să distrugă şi componentele identitare ale românilor. Or, altfel spus, ceea ce a rămas nedistrus de demolările lui Nicolae Ceauşescu, intenţionează să desăvârşească "declasarea de urgenţă" propusă de actualul guvern!