Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 10, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.152/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 10, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 10, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.34 | George Ionescu - intervenţie intitulată "501 ani de la tipărirea primei cărţi pe pământ românesc"; | ![]() |
||
|
"501 ani de la tipărirea primei cărţi pe pământ românesc" În 2009 se împlinesc 321 de ani de la prima tipărire integrală a Bibliei în limba română, dar şi 501 de ani de la tipărirea primei cărţi pe pământ românesc - Liturghierul de la 1508. "Liturghierul lui Macarie" a fost realizat prin strădania Ieromonahului Macarie, din porunca domnului Ţării Româneşti, Radu cel Mare, la 10 noiembrie 1508. Liturghierul tipărit la Târgovişte este primul Liturghier ortodox tipărit din lume. Cu doar 17 ani înaintea apariţiei acestuia, a fost tipărită pentru prima dată în lume o carte de cult ortodoxă, Octoih, în 1491, la Cracovia, după care urmează încă două cărţi: un Ceaslov, în 1493, la Veneţia, şi un Octoih, în 1494, la Cetinye (Macedonia). Cartea a apărut în limba slavonă, limba oficială a ţării în acea vreme, şi cuprindea rânduiala slujbei bisericeşti ortodoxe. "Liturghierul lui Macarie" din 1508 (ca şi Tetravanghelul din 1512, cartea fundamentală a bisericii) a stat la baza slujbei religioase în Ţara Românească şi în Transilvania, până la introducerea limbii române în biserici. 180 de ani mai târziu, în 1688, s-a terminat tipărirea Bibliei în limba română. Această lucrare este prima traducere integrală a Bibliei în limba română şi a fost iniţiată de domnitorul Şerban Cantacuzino. După moartea acestuia, în 1688, domnitorul Constantin Brâncoveanu, care i-a succedat la tron, a finalizat editarea ei. Tipărirea s-a început la 5 noiembrie 1687 şi s-a încheiat la 10 noiembrie 1688. Cunoscută şi sub numele de "Biblia de la Bucureşti" sau "Biblia lui Şerban Cantacuzino", această lucrare reprezintă prima ediţie integrală în limba română a textului Sfintei Scripturi. Biblia de la 1688 va contribui la cristalizarea limbii române literare în toate provinciile româneşti, fiind considerată ca o expresie a unităţii românilor de pretutindeni. Biblia de la Bucureşti a contribuit la formarea limbii române, prin impunerea graiului muntenesc ca limbă literară şi prin eliminarea termenilor slavoni. Pentru vremea în care a fost tipărită Biblia de la Bucureşti, tehnica redacţională şi tipografică este remarcabilă: are 944 de pagini în format mare, iar textul este imprimat cu litere chirilice mici, cu cerneală de două culori, negru şi roşu, dispus pe două coloane. Excepţie fac cele două prefeţe scrise pe o singură coloană. Titlul este încadrat în chenar floral şi arată că s-a tradus "dupre limba elinească, spre înţelegerea limbii româneşti". Pe verso-ul foii de titlu se găseşte stema ţării (corbul cu crucea în cioc), într-un mare medalion oval. Cea dintâi prefaţă, semnată de Şerban Cantacuzino, este dedicată "celor care se află lăcuitori supt stăpânirea noastră, presfinţitului mitropolit Chir Theodosie, iubitorilor de Dumnezău episcopi, preacuveoşilor egumeni, smeriţilor preoţi, blagorodnicilor boiari şi tuturor celoralalţi, pravoslavnicilor creştini". Cea de-a doua prefaţă este semnată de Dositei, patriarhul Ierusalimului, şi este închinată domnitorului Şerban Cantacuzino. Biblia de la Bucureşti a devenit punct de referinţă pentru toate traducerile textului Sfintei Scripturi care i-au urmat: Biblia de la Blaj (1795), Biblia de la Petersburg (1819), Biblia de la Buzău (1854-1856), Biblia de la Sibiu (1856-1858) etc. Biblia de la Bucureşti (1688) a fost folosită drept bază tuturor textelor biblice tipărite până în zilele noastre. George Călinescu afirma că "Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani." |



