Mircea Duşa
Mircea Duşa

Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.124/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 7, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.34 Mircea Duşa - declaraţie politică intitulată "Remanierea - o falsă soluţie";

 

Domnul Mircea Duşa:

"Remanierea - o falsă soluţie"

Remanierea Guvernului, intens dezbătută în spaţiul public în ultima vreme şi anunţată de către guvernanţi în prima parte a acestui an doar pentru atenuarea atitudinii negative a opiniei publice faţă de proasta guvernare, nu reprezintă decât o prelungire a agoniei în care se află ţara în prezent. Practic, nimic nu mai funcţionează în termenii normalităţii. Economia este într-un derapaj pe care cu greu îl vom putea redresa, datoriile României crescând de la o zi la alta. Buna funcţionare a sistemului de educaţie este periclitată atât prin reducerile de personal, prin diminuarea salariilor, dar şi prin atacurile publice la adresa dascălilor venite tocmai de la Preşedintele statului.

Sistemul de sănătate este falimentar şi afectat de aceleaşi măsuri aberante ale Guvernului Boc, care nu au avut drept consecinţă decât imposibilitatea asigurării necesarului de personal pentru o bună îndeplinire a actului medical. Şi pentru a exemplifica afirmaţiile de mai sus, evoc cu tristeţe tragicul eveniment de la maternitatea Giuleşti, soldat cu moartea unor copii de câteva zile. Dacă la momentul respectiv ar fi existat o persoană care să o poată înlocui pe asistenta plecată din secţie doar pentru câteva minute tragedia ar mai fi avut loc? Desigur, întrebarea este retorică. Răspunsul este inutil acum, aşa cum inutil am aşteptat cu toţii demisia de onoare a Ministrului Sănătăţii.

Politica fiscală a României este lipsită de coerenţă, rigurozitate şi creează un adevărat haos la ghişeele instituţiilor. De curând, mii de persoane plătite prin contracte de drepturi de autor şi persoane fizice autorizate se îngrămădeau să dea bani statului în contul contribuţiilor pentru veniturile profesionale. Oamenii s-au izbit însă de lipsa de informaţii, de apariţia târzie a formularelor şi a conturilor în care pot fi virate noile contribuţii. O totală lipsă de organizare, un dispreţ inadmisibil faţă de cei care contribuie la bugetul statului şi o dovadă a incompetenţei ce caracterizează actualul Guvern. Premierul şi miniştrii săi doar se prefac că sunt preocupaţi de a scoate ţara din criză. Din păcate, interesul lor personal este mai presus de interesul naţional, iar măsurile pe care le iau nu fac decât să sărăcească şi mai mult populaţia.

Exemplele pot continua, lista este lungă... niciun domeniu nu mai trăieşte, nu mai funcţionează corect şi coerent, toate au fost aduse în stadiu de colaps.

Oamenii şi-au pierdut încrederea în capacitatea Guvernului Boc de a asigura o echipă competentă şi, ca urmare, acest guvern şi-a pierdut legitimitatea de a conduce destinele acestei ţări.

PDL-ul trebuie să recunoască faptul că actul său de guvernare este unul eşuat. Remanierea nu este o soluţie pentru scoaterea României din declinul economic, social şi moral în care se află. Guvernul Boc trebuie să plece! Aceasta ar fi prima măsură anticriză pe care o putem lua.