Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 6, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.47/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 6, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 6, 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.35 | Iosif Armaş - prezentarea câtorva idei cuprinse în volumul "Controlul parlamentar al sectorului de securitate"; | ![]() |
||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Sub egida Uniunii Interparlamentare şi a Centrului pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate de la Geneva, recent a fost tipărit volumul Controlul parlamentar al sectorului de securitate - principii, mecanisme şi practici, lansat cu prilejul desfăşurării la Bucureşti, săptămâna trecută, a seminarului internaţional cu tema "Controlul parlamentar asupra sectorului de securitate". Volumul menţionat reprezintă un ghid concis şi accesibil, oferind un set de practici şi mecanisme care pot sprijini contribuţia Parlamentului la controlul securităţii. Lucrarea a fost scrisă pornind de la ideea că nu există un model unic al controlului parlamentar pentru toate ţările. Regulile şi practicile care sunt acceptate şi eficiente într-un loc pot fi de neconceput sau irelevante în altul. Ghidul este împărţit în opt secţiuni, fiecare conţinând mai multe capitole. O lectură completă a ghidului va furniza o înţelegere profundă a problemelor de securitate şi a rolului controlului parlamentar. Este însă posibilă şi o lectură selectivă a acelor secţiuni şi capitole care sunt de interes pentru cititor. Pe parcursul ghidului există casete separate care clarifică problemele complexe din textul principal, oferă exemple de legi sau reglementări ori subliniază practici ale controlului parlamentar al sectorului de securitate din diferite ţări. La sfârşitul celor mai multe capitole există o secţiune intitulată "Ce puteţi face ca parlamentar", care conţine recomandări specifice. Ele trebuie însă privite prin prisma contextului naţional. Primele două secţiuni - poate cele mai importante - oferă cadrul teoretic şi analitic pentru examinarea controlului parlamentar al sectorului de securitate. Secţiunea I se axează pe evoluţia conceptului de securitate şi oferă o trecere în revistă la nivel global a rolului Parlamentului şi al altor instituţii de stat în problemele de securitate. Principalele chestiuni tratate în secţiunea I sunt: ultimele evoluţii din domeniul securităţii, noile ameninţări la adresa securităţii şi posibilităţile de contracarare, despre necesitatea controlului parlamentar asupra sectorului de securitate, principiile de bază ale guvernării democratice în sectorul de securitate, rolul Parlamentului faţă de Executiv şi Justiţie. Secţiunea a II-a descrie etapele elaborării politicilor naţionale de securitate, precum şi reglementările internaţionale relevante. Evident, nici problematica abordată în cadrul celorlalte secţiuni nu este de neglijat, dar timpul afectat intervenţiei mele de astăzi nu-mi permite să mă refer şi la acestea. Natura complexă a problemelor de securitate face imposibilă abordarea tuturor aspectelor într-un singur volum. Ghidul trebuie privit aşadar ca o contribuţie mai largă pentru stimularea controlului parlamentar al sectorului de securitate. Vă mulţumesc pentru atenţie. |



