Parliamentary debates

Domnul Constantin Tămagă:

În ultimii ani, agricultura românească a stat mai mult sub tirul moţiunilor parlamentare şi mai puţin sub semnul unor măsuri guvernamentale care s-o scoată din stadiul ei de subdezvoltare alarmantă, în care se află de mai bine de un deceniu şi jumătate, şi s-o plaseze în rândul sectoarelor de bază ale economiei naţionale. Ultima dintre moţiuni, iniţiată în cursul lunii septembrie, n-a făcut decât să confirme că guvernarea liberă a împins agricultura într-un colaps total. În raportul celor patru ani de guvernare, premierul Tăriceanu a înfăţişat agricultura în culori trandafirii, prevalându-se de faptul că în acest an s-a obţinut o producţie de grâu de 7,75 milioane tone, de 2,5 ori mai mare decât cea din 2007. Nu s-a spus însă că, în timp ce producţia vegetală în ansamblu a crescut cu 18,8 la sută, producţia animalieră a scăzut cu unu la sută, determinând o creştere accentuată a importurilor de carne, lapte, unt şi ouă.

Ca să te lauzi cu şapte-opt milioane de potenţial agricol, înseamnă să te declari partizanul politicii de traistă, de neputinţă şi nepricepere. Nici premierul şi nici ministerul de resort n-au suflat o vorbă despre cele trei milioane de hectare de teren arabil abandonate, care nu se mai regăsesc în circuitul agricol. Dacă această suprafaţă ar fi şi ea însămânţată cu grâu, astăzi probabil că am fi putut să vorbim de o producţie de 15 milioane tone.

În condiţiile în care inundaţiile şi seceta au devenit duşmani permanenţi ai agriculturii, normal ar fi ca nicio palmă de pământ să nu rămână neînsămânţată. În felul acesta, oricât de mari ar fi prejudiciile cauzate de intemperii în unele zone, alte suprafeţe cultivate ar putea să scape de furia naturii. Dacă liderul regimului totalitarist promova o politică absurdă, de extindere a culturilor cerealiere şi în curţile ţăranilor, guvernanţii de astăzi sunt partizanii politicii agrare de pârloagă. De la cele 3,5 milioane de hectare irigate înainte de 1989, astăzi suprafaţa care beneficiază de apă s-a redus la 300-400.000 de hectare.

Cât despre dotarea cu maşini şi tractoare, agricultura noastră se află la nivelul celei de acum 40 de ani. Dacă producţia de grâu a crescut, sub raport cantitativ, nu acelaşi lucru se poate spune despre calitatea sa. În opinia managerilor Rompan, doar 40 la sută din cantitatea de grâu recoltat în acest an va pute fi utilizată pentru panificaţie, întrucât însămânţările din toamna trecută s-au făcut în mare parte cu sămânţă netratată, provenită din hambarele ţăranilor. Nu este exclus ca o asemenea apreciere să fie doar o capcană care să le permită fabricanţilor de pâine să achiziţioneze grâul la preţuri cât mai mici. Se ştie că preţul grâului pe piaţa noastră internă, de 5.500-5.700 lei pe kilogram, este cu cel puţin o mie de lei mai mic decât cel evaluat la bursa din Paris. Aşa cum precizează preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România, dacă s-ar ţine seama de preţul grâului, costul pâinii ar trebui să scadă cu 60 la sută. Dar reprezentanţii Rompan se mărginesc să spună că preţul pâinii va rămâne neschimbat. Pentru câtă vreme? Probabil până vor încheia achiziţiile de grâu.

Din datele Institutului Naţional de Statistică, în luna august, pâinea s-a scumpit cu 0,27 la sută, legumele şi conservele de legume cu 0,33 la sută, fructele cu 3,47 la sută. Preţul la carne s-a majorat cu 0,23 la sută, la produsele lactate cu 0,74 la sută, iar la ouă cu 6,2 la sută. Pe de altă parte, trebuie spus că importurile mari de produse animale şi vegetale şi reducerea exportului acestor produse au adâncit şi mai mult dezechilibrul balanţei noastre comerciale.

Agricultura noastră se află sub aşteptări şi din punct de vedere al contribuţiei sale la formarea produsului intern brut. În timp ce în primul semestru al anului, serviciile au contribuit cu 3,8 puncte procentuale la creşterea economică de 8,8 la sută, construcţiile cu 2,2, iar industria cu 1,6, aportul agriculturii a fost de numai 0,1 puncte. Mai mult, în formarea p.i.b., agricultura are o pondere de numai 3,6 la sută, faţă de numai 49,5 la sută cât revine construcţiilor, sau 26,5 la sută cât reprezintă contribuţia industriei.

În toate ţările Uniunii Europene, agricultorii sunt sprijiniţi în mod substanţial de către stat. La noi, însă, subvenţiile acordate nu fac decât să-i descurajeze pe ţărani şi să-i determine să nu-şi mai însămânţeze pământul, în condiţiile unor cheltuieli care depăşesc mult puterea lor financiară. Ca să nu mai spunem că subvenţiile sunt plătite cu mare întârziere, creând frecvente nemulţumiri în rândul oamenilor de la aste. Acest fapt explică de ce la începutul lunii septembrie, producătorii agricoli au protestat în Piaţa Constituţiei, cerând ca acciza la motorină pentru agricultură să fie redusă de la 80,97 euro pentru 1000 de litri, cât este în prezent, la 21 de euro.

Ministerul Agriculturii şi Guvernul rămân însă fideli politicii egoiste, de ciupeală. Aşa cum au afirmat însă în gura mare la recenta mişcare de protest din Capitală, dacă nu vor fi sprijiniţi, participanţii la miting şi marea masă a electoratului rural sunt hotărâţi să dea peste cap alegerile parlamentare, boicotându-le prin absenţa de la urne. Nu-i deloc imposibil ca după calamităţile naturale care-i lovesc an de an, după promisiunile deşarte pe care le primesc în fiecare legislatură din partea guvernanţilor, ţăranii să erupă într-o bună zi precum înaintaşii lor în urmă cu un veac. Ar fi încă o confirmare că de aproape două decenii, România face un pas înainte şi doi-trei înapoi.