Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.65/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 27, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.35 | Dănuţ Liga - declaraţie politică cu privire la "Un mod de viaţă mai sănătos"; | ![]() |
||
|
"Un mod de viaţă mai sănătos" Ecologia, un subiect din ce în ce mai abordat de către majoritatea actorilor de pe scena internaţională, a devenit astăzi prioritatea celor ce doresc păstrarea bunăstării populaţiei, dar şi a sănătăţii acesteia. Se poate vorbi astfel despre o dezvoltare durabilă ce vizează în primul rând atât mediul înconjurător, cât şi menţinerea integrităţii produselor. Ţin să vă aduc la cunoştinţă că, din păcate, persistă confuzia între natural şi ecologic, confuzie alimentată de marii producători care au dezvoltat branduri "naturale" pentru aceleaşi produse convenţionale. Piaţa internă se confruntă cu o mare problemă, şi anume lipsa unei strategii de promovare, explicându-se astfel faptul că produsele ecologice nu sunt cunoscute şi căutate de consumatorul român. Doar 2% din populaţia României este interesată de ecologie, restul dorind să existe dezvoltare economică cu orice risc. Acesta este un lucru rău deoarece România este una dintre puţinele ţări care se poate bucura de o biodiversitate atât de variată, iar riscul pierderii acesteia devine din ce în ce mai alarmant. Cu toate acestea, agricultura ecologică este un sistem dinamic în România, care a cunoscut în ultimii ani o evoluţie ascendentă atât în sectorul vegetal, cât şi în sectorul animalier. Ministerul Agriculturii estimează că până în 2013, 754.000 ha vor fi cultivate ecologic, adică 5% din totalul suprafeţei agricole. Suprafaţa cultivată în sistem ecologic în România este acum de circa 220.000 de hectare. În principal, produsul ecologic se obţine de pe pământ care nu este tratat cu substanţe chimice, ci numai cu îngrăşăminte naturale, după ce terenurile respective au parcurs o perioadă minimă de 2 ani în care au fost scoase din circuitul agricol. Producţia ecologică, fiind un sistem global de gestiune agricolă şi de producţie alimentară, combină cele mai bune practici de mediu, un înalt nivel de biodiversitate, conservarea resurselor naturale, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor şi o metodă de producţie care respectă preferinţele anumitor consumatori pentru produsele obţinute cu ajutorul unor substanţe şi procese naturale. Cel mai important pas ar fi acela de a aduce la cunoştinţa populaţiei importanţa produselor ecologice chiar dacă acestea ar avea un cost puţin mai ridicat în comparaţie cu cel al produselor neecologice. Multe dintre legumele şi fructele comercializate în supermarketuri au un aspect artificial şi sunt total lipsite de gust. Rolul agriculturii ecologice este tocmai acela de a conferi produselor, prin respectul faţă de natură şi de legile ei, gust, textură şi calităţi autentice. Ştim cu toţii că de-a lungul timpului, s-au realizat nenumărate cercetări pentru observarea diferenţei dintre produsele convenţionale şi cele ecologice şi a efectului pe care acestea le au asupra sănătăţii umane. S-a constatat că pesticidele prezente în alimentele convenţionale cresc de până la opt ori riscul de contractare a cancerului în cazul agricultorilor care lucrează cu pesticide. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat chiar un verdict: 3 milioane de oameni sunt anual victime ale intoxicaţiilor acute cu pesticide, dintre care 20.000 chiar îşi pierd viaţa. Pentru a avea o viaţă sănătoasă şi a păstra în acelaşi timp integritatea naturii, ar trebui să se aducă la cunoştinţa cetăţenilor importanţa produselor ecologice, iar iniţiativa Ministrului Agriculturii de a promova produsele ecologice este una foarte importantă, dar trebuie precizat faptul că acest lucru este posibil numai cu voinţa producătorilor şi a populaţiei. Stimaţi colegi, oare nu toţi ne dorim un mod de viaţă cât mai sănătos şi lipsit de urmări grave la adresa sănătăţii? Atunci să optăm pentru promovarea produselor ecologice şi să facem un obicei din consumul acestora. |



