Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf
Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.75/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.35 Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf - declaraţie politică cu referire la "2010-2011: prima guvernare USL, a doua guvernare PSD";

 

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

"2010-2011: prima guvernare USL, a doua guvernare PSD"

Românii obişnuiţi, preocupaţi de grijile cotidiene, nu au timp şi nici chef de aerele populiste pe care şi le dau partidele din Alianţa socialistă supranumită USL. Totuşi, nu putem să nu constatăm că partidele din opoziţie se întrec pe ele însele în a veni cu soluţii, care mai de care mai înflorate, la probleme naţionale pe care fie nu le înţeleg, fie sunt chiar autorii lor morali.

USL a început să îşi dea jos în public programul de guvernare. Nu o să intru în analiza detaliată a primei părţi prezentate de opoziţie, recte "soluţiile" economice, deoarece fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, l-a desfiinţat argumentat ştiinţific. Pentru a doua oară, aş putea spune, pentru că, dacă vă mai amintiţi, pe 16 octombrie 2010, PSD a prezentat primul program de guvernare al opoziţiei. S-a dovedit a fi un fiasco, prin aceea că avea articole care se repetau caragialeşte, fiindcă nu le ieşeau în total 100 de articole; multe dintre propuneri erau deja legi care se aflau în aplicare, dar pe care PSD-iştii încă nu le aflaseră; alte articole erau simple cifre, aruncate fără nicio susţinere în economia reală.

Prietenii noştri USL-işti ne prezintă acum o telenovelă cu prea puţine episoade, intitulată "Guvernarea în opoziţie - Reîncărcarea!" Dacă la primul episod au avut un minim de dezbatere publică, care a dus, în cele din urmă, în anonimat compunerea lor de sloganuri populiste, la episodul 2, Despre educaţie, aproape că nici nu le-a mai dat nimeni atenţie. Motivul este simplu: cu fraze agramate şi pline de termeni fără conţinut, aruncaţi aiurea în fraze pompoase, nu poţi să fii credibil într-un sistem care doar prin reformă va ajunge să susţină performanţa.

Permiteţi-mi să citez:

"La rândul lor, aceste opţiuni le confruntăm însă, continuu cu realităţile, le elaborăm mai departe, în profunzime, şi le completăm cu noi concepte". Un prim exemplu de măsură concretă!

Mai departe, "Conceperea şi organizarea şcolarizării, studiilor, educaţiei, a formării continue ca sistem de cuprindere pe scară mare a populaţiei în forme şi niveluri diversificate de învăţare; dezvoltarea structurii didactice corespunzătoare" - nu se explică nicăieri măsurile concrete.

"Reconstrucţia reţelei de şcoli de arte şi de meserii în vederea susţinerii unei noi industrializări a ţării" - aici doresc să vă întreb dacă nu cumva dna Ecaterina Andronescu a desfiinţat în 2003 toate şcolile profesionale cu tradiţie? A înfiinţat, e drept, şcolile de arte şi meserii, doar pentru a le desfiinţa iarăşi în 2009!

Efectuarea descentralizărilor chibzuite şi necesare; profilarea autonomiei instituţionale a şcolilor, a liceelor şi consolidarea autonomiei universităţilor - aceste principii, cu tot cu modalităţile de punere în practică, sunt deja în noua Lege a educaţiei naţionale. Cu subiect şi predicat!

Sunt suficiente aceste exemple de ignoranţă şi cârpeala ideologică pe care USL le aruncă în ochii oamenilor pe post de fumigene electorale. Îmi permit să transmit autorilor de programe din USL câteva lipsuri din programul lor, aşa cum au fost constatate de Asociaţia profesională pentru educaţie şi cercetare EDU CER din România. Iată ce lipseşte din programul USL pentru educaţie:

  • Cum evaluăm credibil şi de terţă parte, rezultatele şi eficienţa sistemelor de educaţie şi formare profesională.
  • Cum credibilizăm examenele de absolvire, cum eliminăm frauda şi conivenţele vinovate între elevi şi profesori la aceste examene.
  • Cum eliminăm distorsiunile rezultate din finanţarea de stat, pentru a avea o competiţie loială în învăţământul superior.
  • Cum aducem răspunderea publică să dubleze autonomia universitară.
  • Cum aducem mediul de afaceri ca partener în pregătirea forţei de muncă.

Aceste întrebări nu îşi au răspunsul în programul USL pentru educaţie din simplul motiv ca nu s-a gândit nimeni la ele. Răspunsurile, însă, sunt în noua Lege a educaţiei naţionale, poate primul demers responsabil şi asumat de guvernul PDL pentru reformarea educaţiei din România.