Parliamentary debates

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Ascensiunea P.R.M. nu poate fi oprită!"

Ce vicii ascunse ale necesarei verticalităţi îi împing pe unii, iar, şi iar, spre zona gri a compromisului, a căderii la înţelegere, a armistiţiilor deloc favorabile? Ce lume e aceasta, în care victimele stau la masă cu torţionarii şi se simt, vai, atât de bine împreună... Ce resorturi intime dau motivaţia acestei cârdăşii odioase între vânat şi vânător, între păgubit şi hoţ, între condamnatul inocent şi călăii săi?

Deşi lipsite de originalitate (nici nu puteau altfel, fiindcă prostia, lăcomia, minciuna şi forţa brută au făcut casă bună de când lumea!), dictaturile de subdezvoltare din România postdecembristă (1989-1996, 1996-2000, 2000-2003) au prezentat, pe alocuri, şi unele specificităţi, cum ar fi, de pildă, palida contrareacţie a societăţii civile.

Din fericire, aici a intervenit o altă forţă, care a separat apele. Sunt convins că, în cazul în care nu ar fi existat, la începutul anilor '90, un lider curajos şi vizionar, domnul preşedinte Corneliu Vadim Tudor, care să coaguleze Mişcarea Naţională, dându-i formă, fond şi sens istoric, altul ar fi fost destinul patriei. Imaginaţi-vă o Românie fără PRM, o Românie lipsită de apărare, o Românie în care ultimul bastion să fi fost deja cucerit de năvălitori.

Hai să visăm (ce coşmar!) cu ochii deschişi că extremismul UDMR-ist ar fi fost lăsat să se manifeste liber, fără ca nimeni să ridice vocea împotriva tendinţelor secesioniste. Ce-ar fi fost lupta antimafie fără contribuţia covârşitoare a Partidului România Mare? Îndrăznesc să spun că această luptă n-ar mai fi fost declanşată şi purtată defel, pentru că, ştim cu toţii, în aceşti 14 ani, această luptă s-a identificat cu PRM, singura formaţiune politică parlamentară care n-a fost implicată în afaceri murdare, nu a pactizat cu oligarhia politico-economică, ba, mai mult, a demascat toate ramificaţiile caracatiţei corupţiei şi crimei organizate.

Cât despre problema integrării în Europa, se ştie ce rol benefic a jucat, în anii din urmă, mentalitatea sănătoasă cultivată de PRM în rândul unor largi segmente ale populaţiei, cum că la baza acestui drum ireversibil trebuie să stea interesul Naţional, demnitatea şi pragmatismul.

Nu, hotărât lucru, PRM n-a fost un simplu partid, un pion oarecare pe tabla de şah a politicii, ci acel reper moral (unicul!) la care s-au raportat românii cinstiţi şi patrioţi în anii grei care au urmat schimbării de sistem din 1989. PRM a învins comoditatea şi blazarea de care vorbeam la început, acea inerţie şi indolenţă nenorocită care ne opreşte să rezolvăm problema drobului de sare.

PRM a fost permanent altceva, a spus răspicat alte lucruri, a acţionat şi reacţionat altfel, s-a orientat după alte busole filosofice şi ideologice. I-au lipsit ipocrizia celorlalţi, laşitatea, spiritul de haită, hăuleala, hei-rup-ul criminal în dărâmarea ţării şi jefuirea patrimoniului naţional. I-au fost străine aranjamentele de culise de tip fanariot, clientelismul, lichelismul, şapga, nepotismul, birocraţia de partid şi de stat, practica pumnului în gură, meschinăria şi toate celelalte tare ale tranziţiei.

Partidul fondat şi condus de domnul senator Corneliu Vadim Tudor a fost şi a rămas o lance adânc înfiptă în Fiinţa Răului. Iată cauza reală a etichetării noastre ca "extremişti"! Dacă n-ar fi existat componenta naţională şi cea justiţiară a mesajului nostru politic, n-ar mai fi fost partidul nostru atât de prigonit şi demonizat în fel şi chip de către această nouă Inchiziţie infamă a timpurilor moderne.

Normal că, în numele unui idol ("DEMOCRAŢIE", neapărat cu majuscule!), în care ei înşişi, de fapt, nu cred, cei care au pâinea şi cuţitul ne acuză tocmai pe noi, cei care apărăm valorile civilizaţiei, că suntem eretici. Numai că erezia, disidenţa noastră nu este faţă de Dumnezeu, ci faţă de Diavol, spiritul nostru critic şi contestatar nu ţinteşte ordinea firească a lucrurilor, ci anarhia aberantă a prezentului.

Cei care pun ştampile, dau verdicte, mestecă lozinci şi clişee anti-PRM (de mult răsuflate!) sunt nişte laşi care se ascund în spatele unui paravan subţire care le poate cădea oricând în cap: şantajul cu străinătatea. Pretutindeni aceeaşi placă: "Nu eşti cu noi,înseamnă că eşti împotriva Europei!" Şi aşa, vezi Doamne, de dragul integrării (în realitate: de dragul intereselor lor personale), cei de la putere şi-au asigurat o nemeritată imunitate.

Numai că, în faţa nemulţumirilor populare crescânde, a valului uriaş de aderenţă la PRM şi a dorului românilor de normalitate, în 2004 vechile diversiuni nu vor valora nici două parale. Primele semne se văd deja. Jumătate din electorat nu a ieşit la vot pe 18-19 octombrie. Românii care, prin absenţa lor, prin refuzul de a face jocul oligarhiei, s-au împotrivit înfeudării şi federalizării ţării, merită din toată inima felicitaţi; la fel şi aceia care s-au prezentat şi au votat împotriva revizuirii legii fundamentale. Aceşti patrioţi autentici, aceşti cetăţeni responsabili, aceşti stâlpi ai României viitorului care privesc cu maximă seriozitate problemele grave ale ţării au înţeles (şi, nu mă îndoiesc, îi vor convinge şi pe alţii!) care este semnificaţia şi puterea reală a votului fiecăruia dintre noi. Peste un an, sunt toate şansele ca preşedintele României să fie domnul senator Corneliu Vadim Tudor, iar PRM să deţină o confortabilă majoritate parlamentară. Doar o fraudă electorală de proporţii ar mai putea împiedica împlinirea visului care, acum, e atât de aproape: poporul român - stăpân la el acasă!