Parliamentary debates

Domnul Mircea Gheorghe Dumitru Coşea:

Declaraţie politică: "Obiective ale rectificării bugetare 2005"

Oare îşi mai aminteşte cineva de ceea ce numeam cu evlavie spre sfârşitul anului trecut economie de piaţă funcţională?!

După succesul votului din Parlamentul European şi festivitatea semnării Tratatului de Aderare am răsuflat uşuraţi şi parcă am uitat de agitaţia angoasantă cu care căutam verdictul Comisiei Europene în alambicatele fraze ale Raportului de ţară din noiembrie 2004.

Acum ne agităm, la fel de angoasaţi, în jurul celebrei problematici J.A.I. şi tremurăm la gândul că am putea greşi vreo rubrică a declaraţiilor de avere, ceea ce ar putea declanşa clauza de salvgardare.

Despre economia de piaţă funcţională mai vorbesc, pe ici pe colo, câţiva dintre cei care se autointitulează analişti economici, dar, în general, interesul pentru această cerinţă a integrării a devenit extrem de redus. Se consideră că este o problemă rezolvată şi, chiar dacă nu este pe deplin competitivă, economia României este destul de funcţională pentru a fi parte a pieţei unice europene.

Participând la începutul lunii aprilie la Întâlnirea parlamentară privind implicaţiile politice şi bugetare ale extinderii Uniunii Europene pe perioada 2007-2013, organizată la Bruxelles de către Parlamentul European, mi-am dat seama cât de mult greşim şi cât de mult riscăm atunci când minimalizăm efortul de permanentă perfecţionare a ceea ce noi credem că este economia funcţională de piaţă românească. Din dezbaterile acestei reuniuni a reieşit cu claritate faptul că politica bugetară a ţărilor membre este considerată a fi unul dintre cele mai importante criterii de compatibilitate cu normele, politicile şi principiile comunitare. De modul în care este concepută şi implementată, depinde atât gradul de valorificare, la nivel naţional, a avantajelor pieţei unice, cât şi gradul de destabilizare, la nivel naţional, ca urmare a dezavantajelor pieţei unice.

Cu alte cuvinte, raportul dintre costurile şi beneficiile integrării este esenţialmente influenţat, în sens pozitiv sau negativ, de maniera pozitivă sau negativă în care evoluează politica bugetară a fiecărei ţări membre. Acest lucru este cu atât mai adevărat într-o ţară candidată ca România cu cât se dovedeşte a fi întru totul adevărat chiar în ţări fondatoare ale Uniunii, cum ar fi Germania sau Italia.

Economia de piaţă funcţională este, într-adevăr, funcţională, atunci când politica bugetară devine cel mai important mijloc (poate chiar unicul) de intervenţie economică a statului, care renunţă progresiv, dar definitiv, la alte forme şi tipuri administrative de intervenţie cu caracter anticoncurenţional.

România anului 2005 nu a atins acest stadiu. Politica bugetară nu a reuşit încă să devină cel mai important mijloc de politică economică a statului, păstrând multe din elementele moştenite din perioada în care bugetul nu era nimic altceva decât o puşculiţă guvernamentală, condusă prin regulile contabilităţii primare.

Cred că momentul rectificării bugetare din acest an ar trebui să marcheze un pas important pe calea reconsiderării politicii bugetare şi, în consecinţă, pe calea realizării uneia adevărate şi performante economii de piaţă funcţională.

Ar trebui să fie aşa deoarece, pe de o parte, apare oportunitatea corecţiei unei concepţii bugetare diferite ce a aparţinut guvernului precedent, iar pe de altă parte deoarece, la doar un an şi jumătate distanţa de dată previzibilă a integrării, s-ar cere o politică bugetară aptă de a introduce unele elemente capabile să permită României, după 1 ianuarie 2007, nu doar protecţia faţă de unele elemente adverse ale pieţei unice, dar şi capacitatea de valorificare a avantajelor integrării prin sporirea potenţialului de absorbţie a fondurilor comunitare.

Astfel, eu văd momentul acestei prime rectificări bugetare practicate de către Cabinetul Tăriceanu ca pe un moment de răscruce în care noua viziune bugetară a actualei guvernări (exprimată sintetic prin cota unică) să se impună conceptul şi structural asupra unui buget elaborat de către precedenta guvernare. Poate fi momentul în care coabitarea forţată dintre politicile bugetare ale precedentei şi actualei guvernări ar înceta, spre marele avantaj al actualei guvernări, care s-ar vedea în situaţia eliberării de restricţii conceptuale.

Din păcate, există şi altfel de restricţii decât cele conceptuale. Sunt restricţiile impuse de limita deficitului bugetar, al deficitului contului curent, de imposibilitatea evaluării corecte, la această dată, a efectelor cotei unice, de costurile programelor de restructurare din domeniul căilor ferate şi al mineritului, de costurile fortuite ale inundaţiilor, de accelerarea aplicării programelor relative la criteriile de integrare (JAI, de exemplu), etc.etc.

În acest caz, există pericolul revigorării şi nu eliminării restricţiilor conceptuale. Astfel, supus unui ţunami de revendicări din parte diferitelor ministere, Ministerul de Finanţe ar putea întreaga rectificare doar la o operaţiune de reîmpărţire a unei prăjituri mai mici la mai multe guri, practica binecunoscută politicilor bugetare ale tuturor guvernelor de după 1990.

O operă eminamente de concepţie şi inovaţie s-ar transforma într-o banală operă de binefacere în favoarea miniştrilor mai insistenţi sau mai bine apreciaţi la Bruxelles.

Nu cred că Ministerul de Finanţe va fi capabil să combată acel tunami de revendicări ministeriale, dar sper să poată construi din timp câteva diguri de apărare. Acestea ar consta în impunerea unor criterii europene ale rectificării, adică respectarea cu prioritate a obiectivelor actualei politici bugetare europene. Acestea sun: obiectivul - dezvoltare-cercetare-educaţie; obiectivul - debirocratizare, descentralizare, democratizarea administraţiei şi justiţiei; obiectul - coeziune economică şi socială; obiectivul - agricultura şi dezvoltare rurală.

Este evident ca obiectivele Europei în 2005 corespund şi obiectivelor României în 2005 nu numai din punctul de vedere al problemelor româneşti concrete şi acute, dar şi din punctul de vedere al pregătirii pentru orizontul mai îndepărtat al integrării.

Îmi place să cred că rectificarea din acest an nu va mai fi doar o simplă reîmpărţire, ci şi începutul pregătirii politicii bugetare româneşti pentru examenul pe care îl va da în 2007.

Pentru ca toţi românii să devină europeni, doar câteva mii dintre noi completează în 2005 formularele declaraţiilor de avere, dar dacă vrem ca, după 2007, milioane de români să aibă ce declara, atunci nu ne este de-ajuns doar o justiţie şi o administraţie corectă şi eficientă ci, în primul rând, o politică bugetară care să ştie cum să ne îmbogăţească folosind avantajele pe care ni le va oferi piaţa unică europeană.