Parliamentary debates

Domnul Cristian Silviu Buşoi:

"Legea lustraţiei, o necesitate reală sau imaginară?"

De 16 ani încoace, Legea lustraţiei a fost mereu amânată şi tergiversată de guvernările trecute. Proiectul de lege a fost lăsat prin tot felul de sertare, nu pentru că ar fi fost uitat, nu din cine ştie ce motive minore, ci pentru că ar fi însemnat o lovitură serioasă la adresa celor care se aflau la conducerea României.

Pentru început cred că e bine să ne aducem aminte că "lustratio" din latină înseamnă purificare, o nevoie exprimată de nenumărate ori în cei 16 ani de la Revoluţia Română de membri ai societăţii civile din Timişoara, din Bucureşti sau din alte părţi ale ţării. Aceştia doreau promovarea unei legi care să acţioneze ca un filtru moral, ce ne-ar permite să intrăm în Europa cu un sistem politic reformat, constituit din politicieni şi funcţionari care nu au colaborat cu poliţia politică comunistă.

Această soluţie a lustraţiei a apărut pentru prima dată în anul 1990 prin eforturile membrilor Societăţii Timişoara, iar mai târziu scriitorul George Şerban s-a implicat activ în realizarea acestei legi. Promovarea ei a fost imposibilă, deoarece populaţia României se află sub efectul amneziei colective provocate de Ion Iliescu.

Puntul 8 din cele 13 ale Proclamaţiei din Timişoara viza o deşteptare a României prin toate mijloacele, o reclădire a sistemului de valori româneşti.

O asemenea lege aduce în prim plan cel puţin două semnificaţii: una este pur etică, fiecare ar trebui să primească pedeapsa cuvenită. A doua semnificaţie este generată de suficiente raţionamente politice. O parte a societăţii româneşti poate fi şantajată de diverse persoane "binevoitoare", ca urmare a legăturilor pe care le-a avut cu securitatea.

După 1990, aceste personaje s-au integrat cu uşurinţă în noul sistem devenind politicieni sau cunoscuţi oameni de afaceri, transformându-se în baroni locali sau naţionali. S-au opus mereu adevăratelor reforme pentru că le erau întru totul defavorabile. Se opun şi Legii lustraţiei pentru că ea reprezintă sfârşitul carierei lor de reprezentanţi ai propriilor interese în instituţiile statului.

Legea lustraţiei nu ar fi o noutate. Cehia, Polonia sau Ungaria au adoptat o astfel de lege.

Pentru că cei care au avut de suferit din pricina regimului comunist să primească măcar o reparaţie morală şi pentru că lăsa în urmă un trecut mereu potrivnic de care nu ne-am debarasat nici după 16 ani de la evenimentele din 1989, Legea lustraţiei se impune ca o necesitate absolută.

România are nevoie de aceasta lege, cei 16 ani de la Revoluţia Română au dovedit cu prisosinţă acest lucru, este o necesitate reală, benefică pentru bunul mers al societăţii româneşti în drumul către Uniunea Europeană. Un cunoscut proverb românesc spune "mai bine mai târziu decât niciodată", iar acum prin această lege, probabil este ultima şansă ca România să scape odată pentru totdeauna de rămăşiţele şi tenebrele comuniste.