Florin Aurelian Popescu
Florin Aurelian Popescu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.138/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006

  1. Intervenţii şi declaraţii politice ale deputaţilor:
  1.36 Florin Aurelian Popescu - declaraţie politică referitoare la Programul liberal de reabilitare a aşezămintelor şi instituţiilor culturale din mediul rural;

 

Domnul Florin Aurelian Popescu:

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la Programul Naţional Liberal de reabilitare a aşezămintelor culturale şi instituţiilor culturale din mediul rural.

Iniţiativa aparţine Organizaţiei judeţene a PNL Dâmboviţa şi a venit ca urmare logică a stării accentuate de degradare în care se afla marea majoritate a locaţiilor care cândva erau simboluri ale comunităţilor.

La apariţia lor, la începutul anilor '30, căminele culturale rurale jucau un rol bine definit, contribuind la dezvoltarea comunităţii. Însă, după 1989, situaţia acestor locaţii a devenit dezastruoasă: clădiri deteriorate, transformate în cârciumi şi discoteci, sau utilizate doar pentru nunţi şi înmormântări, devenind total inadecvate acţiunilor culturale. Ştim cu toţii că în ultimii 15 ani lipsa bazei materiale şi financiare acordată acestui domeniu de activitate a condus inevitabil la o degradare vizibilă a vieţii spirituale şi a valorilor tradiţionale. Odată reabilitate, aşezămintele culturale vor putea deveni centre de referinţă pentru tot ceea ce înseamnă cultură şi educaţie într-o comunitate, dar şi centre de informare comunitară la toate nivelurile.

Cu siguranţă, suma de 100 de milioane euro, pe care Guvernul doreşte s-o investească în acest sector este cea mai mare pe care un guvern postdecembrist a alocat-o până acum. Trebuie să fim conştienţi de faptul că întregul spaţiu rural al ţării noastre se confruntă cu cele mai multe şi mai dificile probleme sociale şi economice care au ca rezultate directe: lipsa accesului la informaţie şi educaţie eficientă a tinerei generaţii din aceste zone, dar şi disfuncţii în dezvoltarea unui trai decent. O cultură vie este un element cheie al unei societăţi participative şi deschise şi, astfel, un număr cât mai mare de comunităţi va reuşi să renască, alături de căminele lor culturale.

Aşa cum spuneam, prin reabilitarea acestor aşezăminte se vor putea diversifica ofertele culturale în mediul rural. Totodată, vom putea vorbi de o creştere a gradului de acces şi de participare a populaţiei rurale la viaţa culturală.

Stimaţi colegi, aceste investiţii vor putea conduce la lărgirea sferei de circulaţie a valorilor artistice şi a creatorilor de valori. Nu trebuie să uităm că, la educaţia multora dintre noi, şi-au adus un aport important societăţile şi căminele culturale, dar şi alte instituţii de culturalizare.

Direcţiile prioritare ale acestui program de reabilitare a aşezămintelor şi instituţiilor de cultură din mediul rural trebuie să urmărească educarea conştiinţei naţionale, direcţionarea artei spre origini, stimularea activităţii artistice prin punerea în valoare a necesităţii păstrării identităţii naţionale.

Acum, în contextul apropierii de Europa, trebuie să mergem pe ideea că fiecare comunitate trebuie să aibă un centru cultural civilizat, de nivel european.