Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"România intrigă Europa"

Ceea ce se întâmplă în România a început să uimească lumea. Din păcate, în loc să intervină aici pentru restabilirea echilibrului politic şi crearea condiţiilor pentru o parcurgere cât mai rapidă a drumului către o integrare demnă în lumea civilizată, Uniunea Europeană reuşeşte uneori, prin reprezentanţii ei care vin la Bucureşti, să pună şi mai mult gaz pe foc. Demnitari contestaţi în ţară sunt imediat luaţi în braţe de comisarii Bruxelles-ului. Nu i-am auzit, în schimb, pe aceştia vorbind vreodată despre revolta pensionarilor - ajunşi la limita supravieţuirii - ori despre amplele proteste muncitoreşti de la Galaţi sau de la Braşov, două dintre fostele citadele ale industriei româneşti, în care sfidarea angajaţilor a ajuns astăzi strigătoare la cer.

Este evident că nu mai putem continua aşa. Deocamdată, observăm atenţia pe care o acordă presa din Germania - ţară care deţine preşedinţia semestrială a UE - evenimentelor stranii din România. "România a luptat din greu pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar acum se confruntă cu o ceartă violentă pentru putere între şeful statului şi şeful guvernului" - scria, zilele acestea, "Frankfurter Rundschau". "În loc să facă planul cum să folosească uriaşele sume promoţionale ale Uniunii Europene, fiecare vrea să fie cel mai puternic", comenta cotidianul german. Bruxelles-ul a repartizat României - deocamdată numai pe hârtie - 30 milioane de euro până în anul 2013. Fiecare bănuţ va depinde de corectitudinea proiectelor prezentate. Am ajuns de râsul lumii.

Presa străină relatează cum cei doi foşti prieteni comunică numai în scris unul cu celălalt. Cel puţin la Varşovia, fraţii Kaczynki - unul preşedinte şi celălalt premier - se înţeleg de minune, chiar dacă au reuşit să dea peste cap societatea poloneză, spre mânia lui Lech Walesa. În schimb, la noi, pornit de la bun început să schimbe raportul de forţe din interiorul Alianţei DA în favoarea partidului său de suflet, dar şi în cadrul Parlamentului, pentru a-şi asigura stabilitatea politică pe care n-a putut s-o obţină la urne, Traian Băsescu a încercat să impună alegeri anticipate la 2-3 luni după cele din toamna anului 2004, de parcă în acest scurt răstimp opţiunile marii majorităţi a cetăţenilor s-ar fi colorat subit în portocaliu, toate aceste zbateri vizând contopirea democraţilor şi liberalilor într-un mare partid prezidenţial.

În ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, fără îndoială, milioanele de români care-şi câştigă pâinea din greu, dar cinstit, aşteaptă măsuri drastice şi eficiente împotriva celor care jefuiesc ţara de peste un deceniu şi jumătate. Societatea românească doreşte să fie judecaţi, cu aceeaşi măsură, toţi mafioţii, indiferent de culoarea lor politică, de mărimea conturilor bancare, ori de funcţiile pe care le deţin. Se întâmplă astfel în realitate? Sunt domnii de la Bruxelles atât de convinşi că lucrurile nu sunt, şi din acest punct de vedere, în regulă, că nu se apelează la vendeta politică, că în puşcării nu zac bătrâni de 70-80 de ani pentru câte un amărât de petic de pământ, blestemul etern al ţăranului român?

Deocamdată este atacată mai ales corupţia din tabăra adversă, Cotrocenii concentrându-şi focul, în principal, asupra Palatului Victoria, unde s-ar fi fortificat marile grupuri de interese sub "papionul european" al premierului Tăriceanu. Aşa cum se desfăşoară ostilităţile, între preşedinte şi premier nu se întrevede nici cel mai palid semn de pace. Nici măcar de armistiţiu. Este o luptă care pe care. Are Bruxelles-ul vreo soluţie? A fost nevoie de 2 ani de certuri şi încăierări politicianiste, ca în Ucraina - şi ea portocalie -, ca românii să se convingă pe deplin şi de puterea de dreapta, atât de "complicată" încât a ajuns să nu se mai suporte ea însăşi la cârma ţării.

Nu încape îndoială că după aceste ultime şi nefericite experimente, care au făcut din România un stat democrato - oligarhic, electoratul nostru resemnat se va trezi şi îşi va exprima opţiunea pentru acele forţe politice în stare să salveze ţara din ghearele mafiei interne şi externe şi de la ruinarea sa totală. Prin întreaga sa conduită politică, morală şi justiţiară, prin lupta sa demnă şi perseverentă pentru renaşterea societăţii româneşti, pentru apărarea marilor valori ale acestui popor, a fiinţei sale şi a interesului naţional, Partidul România Mare s-a dovedit în mod incontestabil asemenea forţă capabilă să scoată ţara din mocirla în care se tot afundă de 17 ani. Pentru ca PRM să-şi îndeplinească acest crez programatic, doctrinar şi naţional este imperios necesar ca milioane şi milioane de români să se alăture, într-un efort comun, acestui partid politic şi justiţiar, luptei desfăşurate de liderul său, Corneliu Vadim Tudor, personalitate de netăgăduit a vieţii noastre politice actuale.