Mircea Ciopraga
Mircea Ciopraga

Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.57/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Mircea Ciopraga - declaraţie politică ce are ca obiect "Susţinerea pachetului de legi care reglementează proprietatea";

Domnul Mircea Ciopraga:

Obiectul declaratiei: "Susţinerea pachetului de legi care reglementeaza proprietatea"

Domnule presedinte,

Doamnelor si domnilor deputaţi,

România nu poate deveni cu adevărat o tara europeana fără a rezolva integral un capitol extrem de important şi, totodată, sensibil, pentru societatea românească, reprezentat de rezolvarea problemei proprietăţii.

Pe rolul instanţelor din România există peste un milion de litigii în materie funciară şi alte sute de mii de litigii, în materie imobiliara. Aceste situaţii se datorează, în mod evident, reglementarilor legislative, ambigue sau neclare, adoptate pe parcursul perioadei de tranziţie, unele făcându-se în dezacord chiar cu bunul simţ în materie de proprietate.

Reperul absolut în rezolvarea problemei proprietăţii ar fi trebuit să-l constituie standardele europene în materie de proprietate, care pune proprietatea la baza sistemelor de valori.

A face referire la cine este vinovat pentru nerezolvarea, timp de 15 ani a proprietăţii, devine superfluu.

Este motivul pentru care doresc astăzi să susţin în faţa dumneavoastră acţiunea Guvernului Tăriceanu, care s-a angajat, printr-un pachet de legi, să soluţioneze problema proprietăţii şi să restituie proprietarilor de drept imobilele şi terenurile preluate, în mod abuziv, de statul comunist.

Această acţiune are o dublă conotaţie: una materială şi una de reparaţie morală faţă de cetăţenii cărora li s-a încălcat dreptul fundamental la proprietate. In pachet sunt incluse proiecte referitoare la legile fondului funciar, restituirea proprietăţilor imobiliare, cadastrul general, simplificarea procedurilor privind procesele funciare şi la dinamizarea circulaţiei juridice a terenurilor.

Principiile care stau la baza pachetului de legi privind modificarea regimului proprietăţii sunt:

  • regula restituirii în natură a tuturor imobilelor aflate în proprietatea statului la momentul adoptării legii;
  • acordarea de despăgubiri juste şi echitabile;
  • despăgubirile nu vor fi plafonate;
  • interesele chiriaşilor nu vor fi afectate, cadrul legislativ privind protecţia chiriaşilor menţinându-se integral.

Obiectivul - pilon în privinţa proprietăţii funciare este retrocedarea integrala, în natură, pe vechile amplasamente. Regula va fi retrocedarea în natură şi excepţia va fi despăgubirea în bani.

Proiectul privitor la accelerarea proceselor are în vedere rezolvarea diferendelor existente pe rolul instanţelor de judecată, la ora actuală existând peste un milion de astfel de litigii.

Principiile care stau la baza acestui pachet legislativ sunt de a face dreptate proprietarilor şi de a da valoare proprietăţii.

Vă mulţumesc.