Horea-Dorin Uioreanu
Horea-Dorin Uioreanu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.32/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2006

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică: "Un moment ratat de clasa politică";

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică: "Un moment ratat de clasa politică"

Stimaţi colegi,

Nefiind jurist de meserie, m-am abţinut până acum de la a face aprecieri în legătură cu ancheta în cazul caselor preşedintelui Camerei Deputaţilor, m-am ferit a da un verdict privitor la Mătuşa Tamara sau la Muzeul din Zambaccian, pentru că discutăm de o serie de proceduri ce ţin de mersul justiţiei. Dar, după votul de săptămâna trecută, după tot ceea ce s-a întâmplat şi mai ales după tot ce nu s-a întâmplat, consider că trebuie să tragem nişte concluzii despre situaţia actuală a vieţii politice din România.

O concluzie evidentă, care se poate trasa în momentul de faţă, este că întreaga clasă politică se confruntă cu o degringoladă de nedescris, care, în cele din urmă, se poate transforma într-o cvasianarhie. Una din cauzele pentru care ne confruntăm cu această situaţie este, în opinia mea, faptul că în România nu mai există opoziţie reală. Opoziţia s-a transformat, după modelul PSD, într-o opoziţie de conjunctură, iar conjunctura este dictată de mize minime şi de jocuri de joasă speţă.

Ce se poate face, stimaţi colegi? Care este soluţia? Ceea ce observăm cu toţii, dar puţini o spun, şi atunci o fac pe la colţuri: PSD trebuie să îşi ia în serios rolul de opoziţie constructivă, caracteristic unei democraţii reale. Este inadmisibil ca PSD să joace un rol murdar şi să se transforme într-o forţă distructivă. Este de neconceput ca legi necesare adoptării acquisului comunitar să devină monede de schimb sau unelte de şantaj. Este imoral ca preşedintele executiv al acestei formaţiuni să se folosească de imunitatea pe care i-o dă statutul de ales al poporului şi de influenţa pe care i-o oferă calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a se sustrage unor proceduri normale în orice stat de drept.

Cunoaştem cu toţii faptul că partidele aflate la putere în România anului 2006 dispun de o majoritate fragilă în Parlament, iar proiectele legislative individuale, chiar în calitatea de parlamentar aflat în barca puterii, sunt greu de trecut prin forul legislativ. Este o condiţie pe care noi, în calitate de partid aflat la putere, ne-am asumat-o de la bun început. Dar de aici până la a bloca un proiect atât de important pentru România cum este proiectul de integrare în Uniunea Europeană este cale lungă.

Prin votul dat de către opoziţia nou constituită săptămâna trecută s-a dat un vot împotriva integrării europene. S-a dat un vot împotriva românilor care aşteaptă de la clasa politică să se delimiteze, în al doisprezecelea ceas, de actul de corupţie. A fost un caz punctual care putea fi fructificat, a fost un moment ratat. Nu este de mirare că majoritatea românilor, adică 51,2 la sută, consideră că acţiunile justiţiei în cazurile de înaltă corupţie sunt influenţate politic, după cum arată un sondaj dat publicităţii săptămâna trecută.

Dacă domnul Năstase şi Partidul Social Democrat au vrut "să-şi arate muşchii", în Parlament, săptămâna trecută, nu pot decât să îi felicit: au reuşit! Dar dacă domnul Năstase ar fi atât de cinstit şi bine intenţionat precum ne face a înţelege, în calităţile sale de ghid şi de cetăţean onest, la muzeul de la televizor, atunci a doua zi după vot s-ar lăsa la dispoziţia anchetatorilor pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Este un gest pe care l-am aşteptat cu nerăbdare săptămâna trecută, ar fi fost un gest normal pentru un aşa-zis "persecutat politic". Dar, ca şi dumneavoastră, am rămas cu aşteptarea...

Vă mulţumesc pentru atenţie.