Gheorghe Chiper
Gheorghe Chiper

Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.75/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Gheorghe Chiper - declaraţie politică intitulată "Programe clientelare, rezultate dijmuite";

Domnul Gheorghe Chiper:

"Programe clientelare, rezultate dijmuite"

În aceste zile, presa scrisă şi audiovizuală din Arad acordă, în mod repetat, ca un laitmotiv, spaţii de emisie şi informaţii ample despre începerea sau reluarea lucrărilor de modernizare a sistemelor de alimentare cu apă într-o serie de oraşe şi comune ale judeţului. În fapt, este vorba de ştiri de larg interes cetăţenesc, cu însemnate efecte pe plan edilitar, dacă obiectivele n-ar fi prea tardive, prea de multe ori anunţate şi prea îndelung amânată începerea lor, în condiţiile în care o foarte mare parte din localităţile judeţului suferă de lipsa apei sau de necesitatea reabilitării instalaţiilor existente, a unui mare număr de conducte şi artere de alimentare cu apă, realizate cu ani în urmă şi neîntreţinute sau fără a se realiza un echilibru între resurse şi consum.

Aşadar, nu lucrările în sine fac obiectul prezentei declaraţii politice, ci modul în care, puse să gestioneze programele derulate în acest domeniu, autorităţile judeţene alocă fondurile pentru lucrări şi stabilesc priorităţile în materializarea lor. Concret, în toate cele opt comune unde încep (sau sunt reluate) lucrări, primarii aparţin Alianţei D.A., acestea fiind de fapt singurele investiţii care vor fi demarate în actualul mandat; pentru că, trebuie să spun cu regret, în alte momente, cu alte prilejuri nu s-a reuşit promovarea altor lucrări, din lipsă de interes, din nepăsare, sau chiar rea-voinţă, să nu aibă şi alţii parte de astfel de investiţii. Nu exagerez spunând aceasta; se ştie că judeţul Arad este mult rămas în urmă (dacă nu chiar ultimul) în ce priveşte accesarea unor fonduri SAPARD pe infrastructură. Investiţii noi din alte fonduri nu s-au pregătit, rezultatele fiind incomparabil mai mici, mai ales faţă de realizările din perioadele anterioare, când s-au executat lucrări ample de alimentare cu apă la sate, din fondurile de la buget (ex.: Hălmăgel - Hălmagiu - Vârfurile; Igneşti; Dezna; Buteni - Bârsa; Şiria; Ghioroc - Covăsânţ; Beliu - Archiş - Cărand - Groşeni etc.).

Avem, deci, de-a face cu programe de ordin clientelar, şi ele insuficiente, care nu au cum să creeze un echilibru în dezvoltarea şi modernizarea localităţilor judeţului. Avem, pe de altă parte, rezultate dijmuite, datorită inconsecvenţei şi slabei preocupări pentru obţinerea fondurilor şi pentru accesarea unor proiecte europene în acest sens.

Există, fapt şi mai grav, o orientare părtinitoare în repartizarea lor pe unităţi administrativ-teritoriale, în favorizarea sistematică a unora, pe criteriul apartenenţei la un anumit sistem politic, şi, în aceeaşi măsură, pentru "blocarea" celor care sunt din Opoziţie, în speţă din PSD. Şi aceasta nu se întâmplă doar la capitolul investiţii, fiind notoriu faptul că, recent, Consiliul judeţean - majoritar PNL-PD - a redistribuit mai multe miliarde lei (vechi) de la întreţinerea drumurilor judeţene către un singur drum comunal (care aparţine unui primar liberal).

Cred că este un preţ prea mare pentru o asemenea ".. Alianţă!