Cristian Stănescu
Cristian Stănescu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.86/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Cristian Stănescu - declaraţie politică cu titlul "Demisia, domnule Flutur!";

 

Domnul Cristian Stănescu:

"Demisia, domnule Flutur!"

În urma cu vreo două săptămâni anunţaţi cu emfază faptul că ultimul focar de infecţie cu gripa aviară a fost stins. Ne-aţi indus în eroare! La câteva ore de la declaraţia dvs., din care trebuia probabil să trageţi foloase mediatice în stilul consacrat de preşedintele Traian Băsescu, s-a anunţat descoperirea a noi focare, din păcate, localizate în zonele urbane, aglomerate din judeţul Braşov şi care s-au extins cu repeziciune în alte judeţe ale ţări.

Sigur că măsurile luate faţă de descoperirea virusului H5 la păsările din judeţul Braşov au rolul de a feri oamenii de la dezastrul provocat de răspândirea acestuia la om. Ce ne facem însă cu modul dezastruos în care s-a făcut informarea cetăţenilor şi mai ales cu condiţiile de carantină impuse în totală necunoştinţă de cauză?

Locuitorii unui cartier din Codomnulea, aflaţi în carantina impusă de autoritatea statului, au fost la un pas de revoltă, datorită situaţiei neaşteptate în care au fost puşi, fiind trataţi ca nişte ciumaţi şi lăsaţi fără medicamente, alimente, apă etc.

Cine suportă discriminările îndurate de cetăţenii localităţilor calamitate cu virusul H5, în condiţiile în care aţi decretat că acestea nu mai există?

Cu respect vă informez de faptul că, deşi aţi ales să înfulecaţi produse din carne de pasăre pe la toate emisiunile de ştiri ale posturilor de televiziune, informaţiile cu privire la prevenirea apariţiei bolii la om sunt contradictorii, se bat cap în cap, nu au logică şi nu fac decât sa adâncească neîncrederea oamenilor în măsurile impuse de către stat.

De altfel, sunt convins că atât gripa aviară, cât şi alte boli de acest gen, cum ar fi sindromul vacii nebune sau o epidemie de pestă la porci, care ar putea să urmeze, sunt premeditate ca să distrugă crescătorii de păsări autohtoni şi să consumăm, cu încredere, carnea de pui, porc sau vită din import. Să vedem ce ni se pregăteşte cu peştele. Dacă şi acesta va fi vreun purtător de virus, vom deveni o naţiune de vegetarieni sau vom servi fluturi comestibili! Nu avem de ales!

Tot acest spectacol sinistru la care este supus judeţul Braşov şi celelalte judeţe ale ţării, vi se datorează, domnule ministru. Sunteţi direct responsabil de proasta gestionare a acestei crize, de la începutul ei şi până în prezent şi, de aceea, cel mai onorabil gest din partea dumneavoastră este demisia din funcţia de ministru.

Oricum, cetăţenii judeţului Braşov o aşteaptă cu mare drag!

În altă ordine de idei, ca reprezentant al judeţului Braşov în Camera Deputaţilor, ţin să laud şi să felicit echipa feminină de handbal, "Rulmentul" Braşov pentru extraordinara performanţă sportivă din acest an, câştigând totodată campionatul şi cupa României, dar şi Cupa "Challenge" a Europei.

Aceste sportive merită din plin respectul nostru şi sunt fericit să le rostesc performanţa în plenul Parlamentului României.