Mircea Valer Puşcă
Mircea Valer Puşcă

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.147/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Mircea Valer Puşcă - declaraţie politică: "Agenda Lisabona";

 

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Declaraţie politică: "Agenda Lisabona"

Pentru România, necesitatea creşterii performanţei economice şi creşterii competitivităţii, în mod particular legată de perspectiva iminentei aderări la Uniunea Europeană începând cu 1 ianuarie 2007, impune nevoia reducerii decalajelor tehnologice care o separă de ţările membre ale Uniunii Europene. Intensificarea eforturilor de aplicare a Strategiei Lisabona necesită concentrarea pe susţinerea unui mediu economic inovativ, capabil să asigure asimilarea noilor tehnologii şi dezvoltarea zonei de înaltă tehnologie care să răspundă nevoilor de dezvoltare pe termen lung.

Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în calitate de organ administrativ responsabil pentru politicile publice pentru cercetăre-dezvoltare şi inovare, încearcă să răspundă acestei provocări prin măsurile de transformare a sistemului naţional pentru o integrare în baza unor competenţe şi calităţi ridicate în Spaţiul European al Cercetării. Astfel, priorităţile sunt orientate spre:

  • creşterea calităţii activităţilor de cercetare, dezvoltarea resursei umane şi a infrastructurii de cercetare;
  • stimularea parteneriatului cu zona economică pentru asigurarea transferului de înaltelor tehnologii în zona industrii/ servicii;
  • promovarea activităţilor de cercetare- dezvoltare şi inovare în întreprinderi conform obiectivelor Strategiei Lisabona.

Începând cu 2005, în mod constant, fondurile publice destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare au cunoscut o creştere continuă, ţinta fixată pentru anul 2010 privind asigurarea unui buget public de 1% din PIB, fiind cu certitudine posibil de atins.

Principalele instrumente pentru implementarea politicilor prioritare din domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării sunt constituite la nivelul programelor finanţate din bugetul public orientate spre:

  • cercetarea de excelenţă (CEEX), lansat în anul 2005, care susţine efortul de racordare la priorităţile specifice Spaţiului European al Cercetării;
  • cercetare pentru securitate, lansat în anul 2005, în scopul corelării cu programul de profil lansat în Uniunea Europeană;
  • programul IMPACT, lansat în anul 2006, pentru a susţine realizarea de aplicaţii viabile pentru absorbţia fondurilor structurale.

Cu siguranţă, domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării are încă nevoie de reforme şi susţinere prin asigurarea de resurse financiare, umane şi materiale. Este rolul parlamentarilor de a asigura un mediu stimulativ atingerii nivelului calitativ şi competitiv, compatibil cu cel al statelor dezvoltate din punct de vedere economic. Acest lucru se va vedea, cât de curând, şi cu ocazia discutării proiectului de buget, cel puţin în ceea ce priveşte alocaţia destinată domeniului cercetare- dezvoltare şi inovare.