Parliamentary debates

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Ministerul Culturii şi Cultelor refuză să repare o eroare morală a istoriei. De ce oare?"

Domnule preşedinte

Stimaţi colegi

Regina Maria a dorit ca, după moartea sa, în 1938, inima să să odihnească într-o mică bisericuţă aflată pe malul Mării Negre, la Balcic. Familia i-a respectat dorinţa astfel că trupeşte rămăşiţele Reginei au fost înhumate alături de strămoşii săi la Curtea de Argeş, iar sufleteşte inima sa a rămas pe malul mării, în locurile atât de iubite cât a fost în viaţă. Sărmana Regină nu avea însă de unde să ştie că România va pierde în 1940 Cadrilaterul şi inima sa nu îşi va mai găsi de atunci liniştea meritată.

In aceste condiţii istorice precare, familia regală a decis ca relicvele spirituale ale Reginei, inima sa, să fie depuse într-o altă capelă aflată în vecinătatea Castelului Bran, un alt loc de refugiu mult îndrăgit de ea. Dar din nou istoria şi-a spus cuvântul în destinul rămăşiţelor Reginei. Odată cu venirea comuniştilor la putere capela a fost închisă, ca mai apoi inima Reginei Maria să fie definitiv mutată în subsolurile Muzeului Naţional de Istorie, unde zace şi astăzi. Se tăia astfel o ultimă legătură cu simbolurile monarhiei din România, autorităţile vremii motivând însă gestul lor, culmea ipocriziei, prin faptul că numai aşa se puteau asigura măsuri de protecţie.

Astăzi, după 70 de ani de la moartea Reginei Maria, autorităţile locale, clerul şi Casa regală continuă să susţină şi s-ă ceară Ministerului Culturii şi Cultelor ca inima Reginei să fie repusă în locul meritat şi cinstit de toţi: capela Castelului Bran. Lucrurile tergiversează, nici un for competent nu se implică, iar Ministerul Culturii invocă, paradoxal, acelaşi motiv pueril preluat de la autorităţile comuniste: numai în subsolul Muzeului Naţional de Istorie pot fi asigurate condiţii de siguranţă şi securitate pentru integritatea acestor relicve.

Aspectul moral nici nu este luat în seamă, faptul că o bucăţică din istoria acestui neam zace într-un subsol, nu contează, iar dorinţa familiei este ignorată. Scuzele şi motivaţiile sunt inutile, iar faptul că din motive pur istorice dorinţa Reginei ca inima sa să fie depusă la Balcic nu a putut fi respectată nu înseamnă că alternativa este subsolul Muzeului Naţional. Dacă capela Castelului Bran nu oferă măsuri de siguranţă maximă, ea poate fi securizată şi locuitorii din zonă sunt dispuţi să sprijine chiar şi material această iniţiativă. În aceste condiţii poziţia adoptată de către Ministerul Culturii şi Cultelor este de neînţeles, pentru că a da curs dorinţei Casei Regale şi a românilor de a expune acest vestigiu într-un cadru public, nu ar fi decât o măsură reparatorie faţă de meritele Reginei Maria în istoria acestui neam.