Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.140/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 16, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.37 | Iuliu Nosa - declaraţie politică intitulată "Politica şi actul de justiţie înfăptuit la televizor"; | ![]() |
||
|
Domnule preşedinte, stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Politica şi actul de justiţie înfăptuit la televizor". Suntem conştienţi că, în spaţiul economic actual, corupţia a depăşit percepţia unei realităţi, devenind o adevărată "artă" a manipulării, a traficului de influenţă şi a altor fapte antisociale menite să satisfacă setea de îmbogăţire rapidă şi prin orice mijloace a unor oameni politici şi funcţionari publici al căror unic principiu este cel al profitului financiar şi economic. Într-o societate în care onorabilitatea este asociată cu mărimea contului bancar şi mai puţin cu moralitatea, lupta contra corupţiei devine tot mai dificilă. De aceea, P.S.D. a militat şi militează pentru descoperirea şi combaterea faptelor de corupţie prin măsuri politice, financiare şi legislative, inclusiv pentru combaterea îmbogăţirii litigioase. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni, privesc cu îngrijorare la felul în care se face justiţia în România. Lupta dintre palatele Cotroceni şi Victoria a fost exacerbată, ceea ce a determinat, pe bună dreptate, o mulţime de controverse legate de implicarea preşedintelui Băsescu în activitatea DNA şi subordonarea clară a serviciilor de informaţii. Ce altceva poţi să crezi atunci când preşedintele ţării declară, la ore de maximă audienţă, că materialele difuzate de televiziuni, apropo de unii miniştri, suspecţi de acte de corupţie, sunt aproape nimic faţă de ceea ce are el în biroul de la Cotroceni? Şi atunci, este firesc să pui alte întrebări: Ce are? De unde are? De ce are probe din dosare care ar trebui să ajungă în faţa instanţelor de judecată, înainte de a fi făcute publice? În dorinţa sa de a spulbera Guvernul Tăriceanu, Băsescu uzează inclusiv de influenţa sa asupra Parchetului General şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a-şi realiza scopul? Pentru că recentele acţiuni ale instituţiilor amintite nu sugerează altceva decât că sunt direct subordonate preşedintelui. Ştiţi bine, stimaţi colegi, că noi, social-democraţii, nu suntem, nicidecum, apărători ai acestui Guvern care a lipsit ţara de orice perspectivă. Dar circul continuu şi modul în care sunt "decapitate" ministerele, cu încălcarea gravă a drepturilor omului şi a legilor penale, ne aduce în situaţia de a reacţiona. Cum pot fi privite evenimentele din ultima vreme decât ca imixtiuni ale politicului în actul de justiţie? Pe baza Constituţiei s-a organizat un nou sistem judiciar, elaborându-se un pachet de legi privind reforma justiţiei, având ca scop fundamentarea asigurării independenţei judecătorilor şi procurorilor în raport cu politicul. La ora actuală, cineva încalcă, din nou, grav, Constituţia! Demnitarii corupţi trebuie să ajungă toţi în faţa justiţiei, iar justiţia trebuie lăsată să îşi facă treaba. Este aberant ca actul de justiţie să fie făcut în direct, la televizor prin filmuleţe din surse dubioase şi prin declaraţii ale preşedintelui. Nu sunt de acord ca preşedintele României să se transpună în purtător de cuvânt al DNA-ului şi să dea "indicaţii". Trebuie să se termine o dată şi o dată cu lupta Băsescu-Tăriceanu care a determinat, în primul rând, un grav blocaj instituţional. Consecinţele pentru România ale acestui permanent război sunt, după părerea noastră, incalculabile şi adevăratele sale dimensiuni vor fi relevate în viitor. Credem că nimic nu este minor, nesemnificativ sau de trecut cu vederea pentru popor în ceea ce priveşte această "râcă" perpetuă. Este timpul să se instaureze democraţia şi statul de drept, să se respecte separaţia puterilor în stat, dacă dorim să avem respectul şi aprecierea cetăţenilor, precum şi a comunităţii internaţionale. |



