Adrian Bădulescu
Adrian Bădulescu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.101/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 15, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.37 Adrian Bădulescu - declaraţie politică cu titlul "Moţiunea inconştienţilor";

 

Domnul Adrian Bădulescu:

"Moţiunea inconştienţilor"

În momentul de faţă, prin depunerea moţiunii de cenzură de către opoziţie nu asistăm decât la un simplu demers parlamentar, unul nu prea elocvent, pentru că documentul "Opriţi genocidul social!" din punct de vedere al conţinutului şi argumentelor nu prea seamănă a moţiune de cenzură, ci mai degrabă a expunere de frustrări proprii şi idei plagiate nereuşite.

Astfel, în contextul în care România ar putea economisi 16 milioane de euro în fiecare zi care trece, opoziţia, care clamează că vrea binele acestei naţiuni, introduce proceduri inutile pentru a tergiversa adoptarea unor măsuri drastice, dar absolut necesare. Această tergiversare nu este întâmplătoare, frustrarea partidelor din opoziţie fiind cu atât mai mare cu cât prin această procedură de depunere a moţiunii de cenzură se încearcă identificarea partidelor din opoziţie cu sindicatele şi protestatarii. Interesul acestora este astfel pur politic, încercând să mai câştige în simpatie pe fond de criză, însă perdanţii sunt cei care cred că opoziţia le susţine cauza, pentru că în cadrul moţiunii se face referire la sindicate doar cu titlu informativ, iar tergiversarea aplicării măsurilor se va răsfrânge tot asupra acestora sub diverse forme.

Cum argumentaţia privind necesitatea votării moţiunii este superficială, semnatarii moţiunii au folosit un limbaj foarte dur, probabil confundând proiectul moţiunii cu un discurs de campanie electorală. În acest sens, se poate observa cum în cadrul textului moţiunii se face referire de foarte multe ori la Preşedintele ţării, ceea ce este atipic pentru o moţiune de cenzură care, prin definiţie, are efecte exclusiv împotriva Guvernului.

În plus, în cadrul textului moţiunii trebuie observat cât de vag se argumentează împotriva proiectului de lege necesar României pentru a trece cu bine de criza economică. Se trece de asemenea cu vederea de către opoziţie expunerea de motive pentru proiectul de lege pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, mai exact necesitatea aprobării măsurilor acestuia pentru evitarea unui colaps financiar şi se vehiculează ideea conform căreia măsurile pe care Guvernul urmează a le pune în practică sunt absolut inutile. Nimic mai fals întrucât, raportat la nivel european, majoritatea ţărilor din UE au luat măsuri destul de drastice pentru contracararea efectelor crizei şi pentru diminuarea riscurilor de a intra în incapacitate de plată.

Pe lângă faptul că nu sunt luate în considerare riscurile la care se expune România în momentul de faţă, opoziţia nu prezintă nici un fel de garanţie în cazul în care ar avea ocazia să guverneze, coeziunea între partidele din opoziţie fiind practic nulă, această alianţă fiind pur bazată pe interese obscure. Altfel spus, putem spune că asistăm la o moţiune de cenzură redactată fără un minim simţ al răspunderii, doar pentru afirmarea partidelor din opoziţie, cu scop pur politic, fără soluţii şi fără un plan bine pus la punct, o moţiune care produce efecte negative atât asupra procesului legislativ, cât şi asupra cetăţenilor şi mai ales a economiei ţării.

Primul argument în susţinerea acestui fapt ar fi acela că în condiţiile în care am supune analizei recentul discurs al premierului Boc din Parlament şi moţiunea de cenzură a opoziţiei, am observa că la capitolul soluţii pentru România asistăm la un caz de plagiat. Mai exact, soluţiile pentru ieşirea României din criză şi relansare economică pe care primul ministru Emil Boc le-a prezentat în cadrul plenului camerelor reunite ale Parlamentului sunt într-o mare măsură identice cu cele propuse de către opoziţie în cadrul moţiunii "Opriţi genocidul social" pentru ieşirea din criză.

Un al doilea argument ar fi acela că originalitatea moţiunii de cenzură la capitolul soluţii noi şi alternative la diminuarea costurilor tinde spre zero dintr-un raţionament foarte simplu. Astfel, nu poţi emite pretenţia de a face economii la bugetul de stat prin reducerea cu 15 sau 25 la sută a unor cheltuieli care reprezintă doar 30 la sută din totalul cheltuielilor bugetare, deoarece un randament ridicat în procesul de diminuare a cheltuielilor se produce doar prin reducerea cheltuielilor care reprezintă 70 la sută din totalul cheltuielilor bugetare.

Al treilea argument ar fi că opoziţia dă dovadă de o enormă doză de inconştienţă punând în discuţie o moţiune de cenzură care, dacă prin absurd ar fi votată, iar Guvernul ar fi demis, ar duce ţara într-o criză ale cărei urmări sunt greu de imaginat. Dacă, într-adevăr, intenţiile opoziţiei ar fi bune şi ar dori binele românilor, cum îndrăznesc să ceară ca Guvernul să plece pentru a lăsa loc liber construirii unui mix de soluţii, indiferent de paternitatea lor, dar selectate după un singur criteriu: al convergenţei spre sacrificii sociale cât mai mici şi spre reluarea creşterii economice. Modul vag şi absolut superficial în care este tratat subiectul ce va urma după Guvernul Boc, denotă multă incompetenţă şi o inconştienţă de îngrijorat. În baza aceluiaşi raţionament, dacă acest mix de soluţii este compus din soluţiile propuse de PSD şi PC, este lesne de înţeles că România va intra în colaps întrucât parteneriatele financiare ale ţării cu structurile multinaţionale s-ar încheia.

De aceea, atât Parlamentul, cât şi cetăţenii României trebuie să înţeleagă foarte bine perioada pe care o traversăm, să aibă o vedere de ansamblu raportată la nivel european, pentru a nu cădea în capcana de a evita adoptarea unor măsuri absolut necesare, pentru ca într-un viitor relativ scurt să ajungem în situaţia în care în realitatea cotidiană chiar vor fi întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru invocarea articolului 53 din Constituţie, însă invocarea acestuia să fie absolut inutilă.