Parliamentary debates

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţie politică: "Satul românesc - sat european?"

Se cheltuie mulţi bani cu publicitatea care se face ideii de integrare europeană a satului românesc. Comisia Europeană la Bucureşti a organizat chiar un concurs cu tema Satul românesc - sat european. Cu scopul definit de a arăta drumul satului românesc spre civilizaţia europeană. Întrebarea care se pune, însă, este următoarea: Are satul românesc caracteristicile şi standardele zonelor aşa-zis rurale din ţările UE?

Iată cîteva aspecte care nu dau un răspuns afirmativ.

În România, aproape jumătate din populaţie, conform recensămîntului populaţiei, trăieşte în mediul rural, ceea ce diferenţiază ţara noastră atît de ţările CEE în tranziţie (excepţie Polonia), cît şi de ţările Uniunii Europene, în care populaţia rurală (fermierii) reprezintă sub 20%.

Din păcate, nu doar procentul populaţiei care trăieşte la sat este o provocare pentru România, ci şi sărăcia rurală, existînd discrepanţe majore între zonele urbane ) şi ele mult sub standardele UE) şi cele rurale. Un judeţ este cu atât mai sărac cu cât are o pondere mai ridicată a populaţiei rurale.

După 1989, în contextul schimbărilor structurale, diferenţele dintre mediul urban şi mediul rural s-au adâncit, zonele rurale fiind dezavantajate în ceea ce priveşte infrastructura, utilităţile publice şi confortul locuinţei, precum şi accesul la serviciile de educaţie şi sănătate.

Reţeaua de drumuri actuală deserveşte numai 3/5 din populaţia rurală. Numai jumătate dintre comune au acces direct la reţeaua principală de transport rutier. Drumurile judeţene şi comunale reprezintă 4/5 din totalul reţelelor de drumuri naţionale, iar dintre acestea foarte puţine sunt modernizate.

Aproximativ 25% dintre drumurile comunale nu pot fi folosite în condiţii meteorologice nefavorabile. La starea deplorabilă a drumurilor în multe zone se adaugă absenţa unui serviciu adecvat de transport, fapt ce afectează negativ accesul populaţiei rurale la servicii de educaţie şi de sănătate, precum şi la pieţele urbane.

Doar 17% din satele din România sînt conectate la reţelele de distribuţiei a apei şi doar în jur de 8% dintre gospodăriile rurale au locuinţe dotate cu apă curentă. O prăpastie similară se observă şi referitor la sistemul de canalizare, doar 4% din gospodăriile rurale avînd canalizare.

În multe sate, problema principală nu este lipsa apei curente, ci aprovizionarea cu apă şi calitatea redusă a apei disponibile. Conform Planului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, capacitatea reţelei de furnizare de apă potabilă din mediul rural este departe de a acoperi necesarul de apă din locuinţele rurale, fără a pune la socoteală cererea posibilă în cazul în care în zonele rurale se vor dezvolta activităţi industriale. Lipsa de dotări de bază măreşte gradul de expunere a populaţiei rurale la boli infecţioase şi, în acelaşi timp, reprezintă un factor de poluare şi daune pentru mediul înconjurător. La rîndul lor, aceşti factori duc la scăderea calităţii vieţii şi la risc de sărăcire ca urmare a unor dezastre naturale (a se vedea ce s-a întîmplat în urma inundaţiilor - n.n.).

Nici la capitolul infrastructură şi instituţii care facilitează participarea socială, mediul rural nu stă mai bine. Excluziunea socială, în definiţia sa europeană, înseamnă şi lipsă de conectare la sistemele de comunicare şi informare, care fac legătura între indivizi, dar şi între indivizi şi colectivitate. În acest sens, în ţările UE se discută teme precum integrarea bancară (şi accesul la credite), investiţii, asigurări, mass-media, telefonie, instituţii culturale, iar în mediul rural românesc, infrastructura financiar-bancară ca şi infrastructura culturală (teatre, muzee, cinema) sînt subdezvoltate, gradul de integrare monetară este foarte redus, utilizarea instrumentelor de asigurare este mai mult decît deficitară.

Punem în balanţă ce are "mediul rural" occidental şi ce are satul românesc şi vedem în ce parte se înclină balanţa, apropo de standarde de viaţă.

Afacerile din mediul rural sînt în general percepute de sistemul bancar drept clienţi cu risc înalt şi în consecinţă acestea sînt confruntate cu cereri suplimentare de garanţii şi costuri financiare superioare pentru împrumuturi. De asemenea există o tendinţă a sectorului bancar de reducere a activităţii în mediul rural datorită profitabilităţii scăzute. Aceste probleme agravează situaţia financiară a operatorilor şi în consecinţă îngreunează dezvoltarea economică în mediul rural.

Mai puţin de jumătate dintre comune (43%) dispun de servicii de telefonie. Doar 18% dintre gospodării au abonamente telefonice, în comparaţie cu 66% în mediul urban. Dezvoltarea spectaculoasă a telefoniei mobile compensează doar parţial rata scăzută de penetrare a telefoniei fixe din mediul rural, majoritatea zonelor fără acoperire fiind zone rurale izolate.

Şi Maramureşul se identifică cu aceste probleme. Vorbim mult despre ecoturism, dar fără infrastructură nu poţi atrage turişti. Prioritare pentru populaţia rurală sînt lipsa locurilor de muncă, starea drumurilor din sat, iluminatul public şi curăţenia. În satele mici, periferice în cadrul comunei, mai ales dacă sînt şi îmbătrînite, izolate, bazate pe agricultură de subzistenţă şi caracterizate de o cultură de tip tradiţional, doar elitele (preotul, cadrele didactice, întreprinzătorii locali) menţionează nevoia de investiţii în infrastructură modernă. În astfel de sate lista de probleme comunitare percepute de populaţie este lărgită cu absenţa instituţiilor medicale şi farmaciilor, a mijloacelor de transport public şi a serviciilor de telefonie.

Cam aşa se vede, cu adevărat, satul românesc. Cum va face el faţă standardelor europene este întrebarea căreia politicile guvernamentale trebuie să-i dea răspuns. Nu altfel, ci prin investiţii, în primul rînd. Apoi, oamenii satelor trebuie învăţaţi să facă proiecte şi să beneficieze de fondurile care vin dinspre Uniunea Europeană. Altfel, doar cu costumul popular şi cu agricultura de subzistenţă nu vor face faţă provocărilor care vin dinspre Uniunea Europeană.