Parliamentary debates

Domnul Dumitru Avram:

"Isteria lustraţiei"

Acum, când Dunărea revarsă nemilos apele umflate ale Europei peste zeci de localităţi româneşti, un grup de indivizi puşi mereu pe vrajbă agită spiritele cu nişte aberante legi ale lustraţiei, antinomenclatură şi de acuzare a Securităţii ca Poliţie politică, toate adunate la un loc la modul cel mai duşmănos cu putinţă, astfel încât dacă adversarii lor nu intră într-o categorie să fie imediat aruncaţi într-o alta.

Ce i-a apucat pe cei de la Alianţa D.A., când ei sunt la putere, iar ţara o duce tot mai greu, să nege o întreagă perioadă istorică este lesne de înţeles. Departe de a răspunde unei chemări a Europei, unii urmaşi ai kominterniştilor simt că le fuge pământul de sub picioare, că prea desele lor acte de trădare de ţară îi pot arunca oricând după gratii.

A venit vremea naţionalismului luminat şi european care să facă din bătrânul continent o întinsă regiune a unităţii în diversitatea bogăţiei sale spirituale şi materiale, la care fiecare dintre cei care participă la acest imens proiect să contribuie în mod onest şi substanţial.

Trăim vremurile unei dictaturi neruşinate, în care ordonanţele de urgenţă iau locul legilor, ameninţând destinele a mii şi mii, poate chiar milioane de oameni, dacă ne gândim la tragedia economică şi socială pe care o parcurge astăzi România. Are vreun interes Europa să întoarcă această minunată ţară la vremuri mai rele decât cele ale Romei păgâne, sau ar face mai bine să îi sară în ajutor în momentele ei grele? Săptămâni întregi au băltit apele pe câmpiile Timişului, ale Burnasului sau peste adâncurile şi aşa destul de agitate ale Vrancei şi nimeni nu ne-a trimis o barcă sau o echipă de specialişti pentru a înlătura urmările acestor uriaşe dezastre naturale şi a scăpa de altele ce ar putea oricând să vină.

Au devenit CNSAS-ul şi acest Ticu Dumitrescu problema României? A ajuns acest bătrânel speranţa spiritelor negre ale revanşei şi ale răzbunării? Cine le permite aşa-zişilor susţinători ai lui să se adune când şi unde vor, să cheme la nesupunere în faţa legii şi să semene atâta sământţă de ură în societatea românească? Cine sunt ei şi ce au fost, în fapt, revoltele sociale pe care nu încetează să le deteste? Măcar amărâţii aceia luptau pentru o viaţă mai bună (de care, din păcate, nu au nici acum parte), pe când aceşti aşa zişi reprezentanţi ai Societăţii Civile s-au cam săturat de atâta bine, acum vor să conducă ei, incitând la o epurare politică ce poate trimite oricând la vremea de cea mai tristă amintire.

Ce-i interesează pe ei de ţăranii necăjiţi şi de cei care n-au un loc de muncă, ce le pasă lor că sunt rudele apropiate sau urmaşii celor care au practicat cea mai dură Poliţie politică şi de aservire a acestei ţări, la ei nesimţirea are răspunsuri la toate, dacă vreunul dintre ai lor a fost informator, acela a fost obligat să o facă, pe când cei din rândul adversarilor s-au dus de bunăvoie în braţele primitoare ale Securităţii.

Nefericitele dosare ale timpurilor nu tocmai trecute sunt pe cale de a ajunge pe tarabă, oricând poţi să faci din cine vrei un delator infam, oricând pot dispărea file şi chiar volume acuzatoare, totul e să fie unul de-al lor acolo, astfel anulăm votul şi, dacă vrem, schimbăm şi legea. Din dorinţa de a asigura deblocarea şi continuitatea firească a vieţii parlamentare, PRM l-a votat în fruntea Camerei Deputaţilor pe tânărul liberal Bogdan Olteanu. Asta înseamnă dorinţă de normalitate şi progres şi nu sperietoare cu gogoriţa lustraţiei, cărora mulţi nici măcar nu-i cunosc sensul, cu alegerile anticipate şi cu votul uninominal. În România nu vor avea loc niciodată epurări în masă, aşa cum şi-ar dori minţile înfierbântate ale acestor intoleranţi înrăiţi, cărora li se pare că nu au iritat îndeajuns lumea, şi nici alegeri anticipate probabil că nu vor fi, pentru că abia atunci ar avea loc adevăratele alungări de pe scena acestei istorii triste.

Singura soluţie de moment rămâne demisia actualului Guvern şi constituirea unui cabinet de uniune naţională, format din specialişti şi patrioţi autentici. Altfel, rămânem tot mai departe de Europa unde situaţiile foştilor nomencalturişti şi ale acelora care au făcut Poliţie politică au fost judecate cu maximă parcimonie, unde procesul generalului Jaruzelski, autorul Legii marţiale din 1980, din Polonia, n-a început nici astăzi, unde cei legaţi de trecut au fost priviţi nu în raport de ceea ce era consemnat în cărţile lor de muncă, ci strict în funcţie de acţiunile lor, unde căpitani de nave şi aeronave îşi văd în continuare de treburile lor. Nu, la noi este posibil să încalci şi Constituţia şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, numai să rămâi la putere.

Să vorbeşti de limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist, adunând la un loc zeci de mii de oameni, dacă nu merituoşi, măcar nevinovaţi, mi se pare un abuz impardonabil în condiţiile în care, chiar în unele situaţii particulare (cazul Sidabras şi Dziautas, un fost inspector şi un fost procuror, ambii ofiţeri KGB, contra Lituaniei, cauza Zdanoca împotriva Letoniei şi altele), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a dat verdicte corecte, în favoarea celor nedreptăţiţi, eliminând orice formă de abuz. Aş vrea să-i văd pe aceşti curajoşi adepţi ai lustraţiei, o inepţie transformată din ritual de purificare într-o prigoană sălbatică, din ce vor plăti ei numeroasele procese pe care românii, alungaţi din propria lor cetate, le vor câştiga la instanţele europene? Nu mai pot ei, treaba lor este să răspândească ura şi fierea, pentru că ponoasele le va plăti tot statul român.

Ei bine, nu e drept, nu e drept să rămână neamendaţi nişte oameni ascunşi deocamdată după imunitatea parlamentară, să vorbească nonşalant, la aproape 16 ani de la căderea fostului regim, despre interzicerea accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care, în perioada comunistă, s-au bucurat de prerogativele conducerii de partid şi au împărtăşit, nu numai forţat, ci şi voluntar, politica şi ideologia comunistă.

Fost deţinut politic şi preşedinte al ţării sale, intelectualul de aleasă ţinută care este Vaclav Havel spunea recent în cotidianul Die Welt că marea problemă a Estului Europei o constituie nu trecutul, ci mafia şi corupţia postcomunistă.

Aşadar, nu minunatul om şi diplomat Ştefan Andrei, pe care îl felicităm încă o dată la aniversarea zilei de naştere, a sa şi a distinsei sale soţii, care poate să aducă în continuare multe servicii acestei ţări trebuie judecat, ci marii pungaşi, fără culoare politică şi nu neapărat cu trecut comunist care au distrus şi au vândut această ţară. Lor le convin şi lustraţia şi lupta cu fosta nomenclatură şi vrajba dosarelor contrafăcute, în care sfâşierea să ajungă până în sânul familiilor de români şi, să fiu iertat, şi starea de sclavie a românilor.

În Polonia şi Cehoslovacia fiinţează încă partide comuniste şi asta nu deranjează pe nimeni. Oligarhia neagră de după 1990 este incomparabil mai rapace şi mai distrugătoare decât a fost cea roşie.

În 1970, Ceauşescu începea prima autostradă din România. Au trecut de atunci 36 de ani, iar drumurile morţii seceră tot mai multe vieţi. Nu scăpăm de trecut atât de simplu, iar problema nu este a acelora care au construit ceva în această ţară, ci a acelora care s-au înfruptat hoţeşte din acel trecut, răpus pe deasupra şi în echilibrul geografiei sale.

Speriaţi de consecinţele sociale ale unei asemenea porniri aflate în afara democraţiei, cei ce se răfuiesc cu perioada de dinainte de '89 încearcă să treacă pe morală, spunând că dacă mărturiseşti ce ai fost nu ţi se întâmplă nimic.

Cine mai poate pune preţ pe asemenea vorbe ca să nu mai spunem de faptul că răul a fost făcut. A reapărut Inchiziţia, iar cei ce trebuie să plece sunt tocmai ei, promotorii pătaţi ai unor asemenea proiecte aberante.