Parliamentary debates

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

"Ce vrem, de fapt, de la Europa?"

De ani buni încoace, toată lumea vorbeşte despre integrare europeană. Se scriu cărţi, articole, se fac cursuri universitare. Ce mai, la cât de dezbătut este subiectul, am putea crede că România este mai mult decât pregătită să adere la Uniunea Europeană. Nu mă refer aici la factorii economici şi politici, ci la simpla înţelegere a avantajelor sau a obligaţiilor care decurg din această aderare, dar cel mai important în ce fel de entitate ne integrăm.

Mă tem însă că acest subiect este tratat cu o superficialitate care, pe termen lung, s-ar putea să ne coste. Vreau să propun următoarea temă de reflecţie: Este aderarea României la Uniunea Europeană un scop în sine sau este doar începutul unui proces de modernizare?

Ce vrem noi, de fapt, de la Uniunea Europeană ? Dacă îşi imaginează cineva că după ianuarie 2007 vor creşte banii în copaci se înşeală amarnic. Uniunea Europeană ne va ajuta, dar ea nu poate să ne ducă în spate. Dacă vrem să ajungem din urmă aceste state bogate, trebuie, în primul rând, să le înţelegem şi să le asimilăm valorile. La noi, se urlă în tramvaie, câinii îşi fac treburile pe stradă, este plin de cerşetori, gunoaie cât să îngropi un oraş în ele, alarme de maşini care urlă în mijlocul nopţii şi multe altele. Majoritatea dintre dumneavoastră au vizitat, cel puţin o dată, Uniunea Europeană. Aţi văzut asemenea peisaje acolo? Nu! Noi încă nu am înţeles că libertatea fiecăruia dintre noi este absolută doar atâta timp cât nu încalcă libertatea altuia. Sigur, sunt liber să îmi montez o alarmă performantă pentru a-mi proteja maşina, dar şi vecinul meu este liber să doarmă noaptea. La fel, sunt liber să îmi plimb câinele pe stradă, dar ceilalţi nu ar trebui să fie nevoiţi să suporte mizeria făcută de acesta. Fiecare dintre aceste probleme luată în parte este minoră, dar împreună dau spaţiului public un aer irespirabil. Democraţia liberală înseamnă libertate, dar o libertate împletită cu responsabilitatea faţă de libertatea celuilalt. Iată un principiu simplu, pe care poporul român încă nu l-a înţeles.

Apoi, munca este încă o problemă în România, şi asta datorită unei nesincronizări istorice. Societăţile occidentale au fost construite prin muncă şi de aceea sunt unde sunt. Noi, în schimb, am privit capitalismul ca pe un sistem de îmbogăţire rapidă. Politicienii au furat ca la drumul mare, "întreprinzătorii" au dat tunuri spectaculoase, şi mulţi dintre cetăţenii ţării aşteaptă mai degrabă să câştige la loto decât să muncească şi să gândească. Societăţile capitaliste nu cresc şi nu supravieţuiesc decât prin muncă. Admirăm maşinile occidentului, calculatoarele, casele, super-marketurile şi vacanţele în locaţii exotice, dar trebuie să înţelegem că toată această bogăţie a fost acumulată prin munca a generaţii întregi. Dictatura comunistă a suspendat România într-un vid al istoriei şi ne-a desincronizat cu cel puţin 50 de ani faţă de Vestul Europei. Nu-i putem ajunge peste noapte. Demagogi au fost aceia care la începutul anilor '90 le-au promis românilor că se poate. Demagogi sunt aceia care le promit chiar şi astăzi. Timpul istoriei este mai îndelungat decât al oamenilor.

Trebuie să privim aderarea la Uniunea Europeană ca pe un nou început, dar unul pe care nu avem voie să îl mai ratăm, cum am făcut-o în 1990. Şi revin aici la ideea mea, că educaţia ar trebui să fie obiectivul numărul I al României în următorii 20 de ani. Trebuie să educăm cetăţeni responsabili, care să înţeleagă valorile Europei Occidentale şi să le asimileze. Organismul viu al societăţii româneşti şi mentalităţile trebuie reformate. Altfel, degeaba adoptăm acquis-ul comunitar. Europa ne va ajuta, vom primi bani şi sprijin. Trebuie să îi folosim aşa cum se cuvine, şi nu să îi aruncăm pe geam. Europa aşteaptă să aibă în România un partener puternic şi de încredere, nu un veşnic cerşetor al fondurilor europene înghiţite de tot felul de găuri negre ale economiei.

După cum bine ştiţi, Uniunea Europeană se află în impas. De la respingerea Constituţiei la manifestaţiile din Franţa, de la motorul deja gripat al economiei la o piaţă liberă care nu este tocmai liberă, de la influenţele socialiste care s-au dovedit falimentare la terorismul internaţional Europa se confruntă cu o serie de probleme care, nerezolvate, îi vor aduce sfârşitul. Românii trebuie să înţeleagă aceste fenomene şi să nu-şi imagineze că Uniunea Europeană este un paradis terestru. România, o dată membră a Uniunii Europene, trebuie să participe şi ea la soluţionarea acestor probleme, nu să fie mereu o remorcă. Marii oameni politici au rămas în cărţile de istorie pentru că au avut idealuri şi viziune. Şi noi trebuie să fim ca ei. Idealul este o Europă paşnică, unită şi prosperă. Viziunea este aceea care ne arată cum trebuie să dăm o mână de ajutor acestui proiect, nu să-i punem o frână.

Avem oare o viziune?