Ioan Dumitru Puchianu
Ioan Dumitru Puchianu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.80/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.37 Dumitru Ioan Puchianu - declaraţie politică cu titlul "Din lipsă de proiecte viabile, România pierde finanţările europene";

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Din lipsă de proiecte viabile, România pierde finanţările europene"

Stimaţi colegi a devenit un fapt banal ca fondurile nerambursabile primite de România de la Uniunea Europeană să nu fie utilizate din lipsă de proiecte viabile, dar exemplele din ultimele zile ne duc deja cu gândul la o stare de inconştienţă a Guvernului. Am pierdut prin neutilizare fonduri SAPARD, probabil că o bună parte din fondurile destinate Programului "Fermierul" vor avea aceeaşi soartă, dar în aceste zile când zone întinse din toată ţara sunt sub ape, iar zeci de localităţi sunt rase de pe harta ţării de puhoaiele dezlănţuite, să pierdem din nou în lipsa unor proiecte viabile sume considerabile, asta este deja inconştienţă!

Comisia Europeană este dispusă să pună la dispoziţia României sume importante de bani pentru remedierea efectelor inundaţiilor, dar Guvernul nu are proiecte viabile pentru a accesa aceste fonduri. Practic, România are posibilitatea de a solicita un ajutor din cadrul Fondului european de solidaritate în cazuri de urgenţă sau de a solicita redirecţionarea fondurilor de aderare în acord cu o situaţie de criză specifică. Dar aceste sume trebuiesc solicitate de Guvern şi justificate prin proiecte viabile, ceea ce România nu poate să facă.

Situaţia a fost identică şi în anul 2005, când ţara noastră a utilizat pentru diminuarea impactului inundaţiilor numai 70 milioane euro dintr-un total de 200 milioane disponibile în acest scop. Şi asta tot din cauza lipsei de proiecte viabile care să justifice scopul şi modul de utilizare a fondurilor. Chiar şi acum, România mai poate accesa din fondurile de preaderare pe 2005 suma de 360 milioane rămasă neutilizată, dar din nou sumele trebuiesc justificate prin proiecte viabile.

Nepăsarea şi dezinteresul manifestat de Guvern în problema fondurilor europene este de neînţeles, în contextul în care cererea Uniunii Europene este cât se poate de simplă: vor să cunoască proiectele pentru care vor fi cheltuiţi banii. O cerere, se pare, imposibil de rezolvat de Guvernul României.