Parliamentary debates

Domnul Ioan Ţundrea:

Declaraţie politică intitulată: "...escu în 2008, va fi conservator!"

După fiecare vizionare a celebrei piese de teatru scrisă de Tudor Muşatescu, jucată admirabil de actorii Teatrului de Comedie, trăiesc o senzaţie străină de bună dispoziţie pe care o remarc şi pe feţele altor spectatori.

Asemănarea dintre spectatorii prezenţi în sală şi alegători pe de-o parte, şi scena politică românească şi actori este izbitoare, românii devenind tot mai resemnaţi la gândul că aceste tipologii de conducători sunt o predestinare.

Constantele piesei, la care de 16 ani asistăm uluiţi, par să fie actorii, terminaţia numelui lor, demagogia discursului pe care îl practică şi sărăcia tot mai accentuată a spectatorilor, de fiecare dată întrebându-ne retoric care ar fi modelul prezidenţiabil care ar curma această parodie.

Dar un amic îmi readuce buna dispoziţie, spunându-mi la finalul spectacolului că "soluţia stopării acestei parodii ar putea fi alegerea unui preşedinte universitar".

În acel moment am realizat că există multe asemănări între doi din dintre cei trei "escu" postdecembrişti care evoluează pe scena noastră politică, din punct de vedere al comportamentului neconform cu standardele de eleganţă europene.

Aceşti doi "escu", au, de asemenea, profesiuni asemănătoare, apa fiindu-le singurul amic, ambii vâslind înainte de '89 în tulbureala unui comunism de care au profitat din plin şi de care metabolic nu se pot dezbăra, indiferent cu cât parfum de trandafir l-ar îmbălsăma.

Al treilea "...escu" postdecembrist este universitar, şi dacă alternanţa se păstrează în 2008, românii fiind un popor conservator, se presupune ca vor alege tot un profesor.

Şi cum singurul preşedinte de partid profesor universitar de pe eşichierul politic este al nostru, adică al conservatorilor, sper, dragi colegi, ca pentru binele românilor să avem în 2008 un "escu" conservator care să ne reprezinte.

Cu siguranţă, doar un preşedinte conservator poate pune capăt acestei dramolete ieftine postdecembriste, care ne-a anulat în 16 ani speranţele şi zâmbetele, ştiut fiind că istoria noastră modernă şi-a început zidirea cu reputaţi profesori conservatori, şi nu cu sailor- mani.