Parliamentary debates

Domnul Ion Stan:

Declaraţie politică: «"Nimic nou în politica externă a României" - o concluzie surprinzătoare a preşedintelui Traian Băsescu la întâlnirea anuală cu ambasadorii şi consulii generali ai României»

La întâlnirea anuală cu ambasadorii şi consulii generali ai României, cetăţeanul-preşedinte s-a prezentat cu un "discurs de serviciu", încropit parcă pe loc, fără logică structurală, conţinutul şi rigoarea specifice atât autorităţii funcţiei sale, dar mai cu seamă aşteptărilor auditoriului. Un auditoriu prezumat a fi alcătuit din tot ceea ce România are mai bun, pentru a fi reprezentată în relaţiile cu statele lumii.

Traian Băsescu a rostit un discurs anost, dezlânat şi fără o tematică de idei care să exprime poziţia României faţă de realităţile vieţii politice internaţionale. Era, de asemenea, de aşteptat ca un astfel de moment să nu se epuizeze fără analiza tendinţelor noilor centre de putere şi a provocărilor generate de adresa mediului internaţional de securitate.

Mai mult chiar, anticipându-şi intenţia expedierii întâlnirii în derizoriu, cetăţeanul-preşedinte a concluzionat, de la bun început, că faţă de discursul său anterior de politică externă, rostit la începutul anului, "(...) nu a intervenit, în principal, nimic nou".

Credem că memoria a început să-i joace feste cetăţeanului-preşedinte.

Doar cu numai câteva zile înaintea întâlnirii cu ambasadorii, Traian Băsescu a ieşit pentru întâia oară la scena declaraţiilor belicoase la adresa puterii de la Chişinău, declarând ameninţător: "Este ultima agresiune la adresa României orchestrată şi vom răspunde extrem de dur, de data asta. S-a mers prea departe".

Peste numai două săptămâni, acelaşi vehement Traian Băsescu îi compătimea pe Voronin, pe primul său ministru şi pe ministrul de externe de la Chişinău, găsindu-le scuze şi spunând că nu ar dori să fie în locul lor sub presiunile Moscovei şi ale Tiraspolului, care i-ar determina, chipurile, să-şi piardă uzul raţiunii şi să vadă negru în faţa ochilor numai ce aud de români şi România.

Dar până să se ajungă la ultima agresiune, în fapt cea mai recentă din partea pigmeilor de la Chişinău, la adresa României, relaţiile româno-moldave au înregistrat evoluţii extrem de sinuoase, condimentate cu grave ofense şi atacuri la demnitate, ajungându-se până la provocări pe care România le-a suportat cu o resemnare pe care Voronin, după mintea şi instructajul Moscovei, ar fi putut să o interpreteze ca vinovăţie.

S-a acrit vinul de dar al neamului Voronin şi nimic nu-i nou în relaţiile externe ale României, cetăţene-preşedinte?

Aproape concomitent cu reuniunea ambasadorilor, Rompetrolul a devenit kazah.

Consilierii şi generalii din preajma cetăţeanului-preşedinte au încasat perdafuri grele. Putin şi Bush ştiau că Kazahstanul va cumpăra Rompetrolul, Băsescu, nu.

Aşadar chiar nimic nou în politica externă a României?!

Nu fiindcă ar fi lipsit evenimentele, ci pentru că sistemele informativ-analitice diplomatic, al Serviciului de Informaţii Externe, şi cele al Direcţiei Generale de Informaţii al Armatei ori nu mai există, ori nu mai lucrează pentru Preşedintele României. Dar pentru România?

La Washington, Londra, Uniunea Europeană şi Moscova, cetăţeanul-preşedinte nu a numit ambasadorii României. Vacanţa la conducerea acestor misiuni diplomatice semnifică oare sictirul prezidenţial faţă de "Axă", Uniunea Europeană şi faţă de misiunea cap de pod şi punte de legătură încredinţată de prietenul Bush?

Cu asemenea notabile absenţe de reprezentare diplomatică, chiar că s-ar putea să nici nu mai avem o politică externă serioasă.

În materie de reprezentare diplomatică a României, în locul diplomaţilor de carieră, cetăţeanul-preşedinte a încercat să trimită să reprezinte România în "Axă" o garnitură de lăudaci prezidenţiali, binecunoscuţi vectori de influenţă, al căror partizanat politic era incompatibil cu exercitarea funcţiilor diplomatice.

Nu era aceasta, oare, o noutate în evoluţia gândirii traian-băsesciene asupra probităţii şi condiţiei de profesionalism a Corpului diplomatic al României?

Nu înţelegem de ce prilejul întâlnirii cu ambasadorii nu a fost folosit pentru a fi fixate coordonatele strategice ale relaţiilor României cu ţările vecine din partea cărora întâmpinăm frecvent ostilitate.

Contenciosul cu Ucraina a fost iarăşi ascuns, precum gunoiul de către femeia puturoasă sub pat. Incapabil să-şi aleagă drumul, oscilând între est şi vest, puterea divizată şi extremiştii divizaţi ai Ucrainei găsesc ţapul ispăşitor în România.

Pentru cetăţeanul-preşedinte nu însemna nimic când mii de extremişti ucraineni ţineau un miting violent-ostil în faţa Ambasadei României de la Kiev, chiar în săptămâna când se întâlnea cu ambasadorii, iar sediul Consulatului României era ţinta unor acte huliganice.

Lumea cunoaşte o nouă dinamică a centrelor de putere. China, India, Brazilia sunt noile ţinte ale diplomaţiilor active.

Şefii statelor membre ale Grupului de la Shanghai, cu preşedintele Iranului observator, au asistat la prima aplicaţie militară ruso-chineză, declarativ şi aparent antiteroristă. Importanţa parteneriatului strategic ruso-chinez depăşeşte cu mult spaţiul asiatic, iar o eventuală cooptare a Iranului în Grupul de la Shanghai ar avea un greu impact asupra echilibrului geostrategic mondial.

De ce nu a abordat cetăţeanul-preşedinte asemenea subiecte?!

Deşi România este membră a Uniunii Europene şi o prezenţă activă în Alianţa N.A.T.O., politica sa externă nu dă semne că ar avea alte obiective decât cele de până la aderare şi integrare.

De ce? Se poate răspunde public la o asemenea întrebare, cetăţene-preşedinte?

Să încercăm să răspundem noi, prin ceea ce exprimă discursul Preşedintelui României la întâlnirea cu ambasadorii şi consulii generali?

Jalnic şi neavenit discurs! De la ideile-program ale alocuţiunii rostite după alegerea ca preşedinte, românii n-au mai auzit, de la Traian Băsescu, nimic interesant şi serios în materie de politică externă. A fost numai un foc de paie?!

Constatăm că nu avem strategie de relaţii externe, fiindcă în locul unor instituţii naţionale oficiale care să se ocupe de studiile strategice de politică internaţională, Guvernul finanţează un aşa-zis Institut Cultural Român, care se ocupă de imaginea externă a directorului sau şi a garniturii de aplaudaci ai puterii, a căror operă necunoscută în ţară este publicată în ediţii de lux peste hotare.

Patapievici, Pleşu, Dinescu, Liiceanu et comp. sunt livraţi ca hrană spirituală românilor de pretutindeni, în vreme ce la Chişinău nu se permite dezvelirea unui bust al clasicului Liviu Rebreanu.

Românii de pretutindeni sunt faultaţi de la Bucureşti, cetăţene-preşedinte, inclusiv prin blocajul şi lentoarea cu care "draga dumneavoastră Monica" a tratat proiectele legislative necesare apărării identităţii românilor din străinătate.

Unde sunt banii alocaţi sprijinirii comunităţilor româneşti de peste graniţe, cine, cum şi pe ce îi risipeşte?

De ce trimişii României peste hotare au o percepţie constant eronată în raport cu realităţile cu care se confruntă congenerii noştri de pe alte meridiane.

Fiindcă politica externă a României este o continuă şi nesfârşită improvizaţie! Iar dumneavoastră, cetăţene-preşedinte, sunteţi artizanul şef al acestei improvizaţii. Cea mai bună dovadă: execrabilul discurs, care nu merită nici măcar să facă obiectul unei atât de mari atenţii.

Nu putem să nu facem o comparaţie. O comparaţie care nici nu are termen de referinţă în discursul preşedintelui.

La reuniunea anuală a ambasadorilor români a conferenţiat, între alţii, şi Ministrul de Externe al Franţei, care a făcut un adevărat tur de forţă, abordând problemele cruciale ale vieţii internaţionale din perspectiva noii administraţii prezidenţiale franceze. A demonstrat că Franţa are politică externă, că Franţa are preşedinte, că Franţa ştie care-i sunt obiectivele şi aşteptările în relaţiile sale internaţionale.

Al nostru cetăţean-preşedinte s-a lansat într-un monolog mai mult interior şi retoric, mai mult administrativ şi de tutelă măruntă, sâcâitoare şi cazonă pe alocuri, cu indicaţii şi reproşuri din categoria caţavenciană "din puţul gândirii" repetat asezonate cu teza de început a discursului reiterat ca un refren: "Aşa cum v-am mai spus, nimic nou (...)"

Mai nou, nimic nou şi la Cotroceni, cetăţene-preşedinte...