Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.4/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 5, 2008
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.38 | Ioan Stan - comentarii pe tema schimbării bordurilor stradale în Bucureşti; | ![]() |
||
|
Mi-a plăcut întotdeauna matematica. Am avut şansa de a mă instrui în domeniu cu profesori dedicaţi procesului pedagogic şi elevilor. Îmi plăcea foarte mult mai ales unul dintre dascălii mei care, pentru a aduna către matematici minţile noastre doritoare de ieşire din peisajul şcolăresc de zi cu zi, obişnuia să ne "traducă" în fragmente de realitate mărimile rezultate din calcul. Ne plăcea cu adevărat şi mai ales ne trezea interesul. Cred că domnul profesor cu pricina ar fi satisfăcut să afle că această metodă de conştientizare a unor cifre este, în zilele noastre, una din puţinele căi de a transmite, sperând în impactul cuvenit, către milioanele de contribuabili la bugetul de stat cum se cheltuiesc de către aleşii lor bănuţii pe care, odată munciţi, îi dau statului. Să exemplificăm! În Bucureşti, în ultimii trei ani, pentru ca să "trăim bine" edilii guvernanţi s-au ocupat cu mare interes de schimbarea bordurilor stradale. Şi când zic "mare interes" este de fapt "foarte mare"! Iată ce spun calculele făcute de, probabil, foşti elevi ai fostului meu profesor şi date publicităţii, să priceapă oricine cât ne costă să trăim, cum spuneam, "bine": 2,5 milioane de borduri montate în ultimii trei ani în Bucureşti; 2000 de străzi reabilitate în Bucureşti - cu ajutorul bordurilor de mai sus; 1200 km lungime de bordură, echivalent al distanţei Bucureşti-Viena; 25 milioane de euro cheltuite din banii bucureştenilor. Unde mai pui că după maximum doi ani pulberea se alege de bordurile cu pricina şi numai bine se pot apuca edilii de montat altele, numai şi numai pentru binele cetăţenilor. Citind eu cu mare mirare cele de mai sus într-un cotidian de mare circulaţie am încercat un accentuat sentiment de reproş la adresa celor ce s-au străduit să mă înveţe şi pe mine matematică. Mi-au gâdilat imaginaţia cu tot felul de exemple, mai mult sau mai puţin plastice, spre a mă convinge cât de la locul ei este această ştiinţă, în lumea cea de toate zilele. Dar nu mi-a spus nici unul, niciodată, cum se transpune în bani distanţa Bucureşti-Viena calculată în borduri! Că nu mă mai făceam inginer agronom în veci pururea! |



