Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.130/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.38 | Adrian Mocanu - declaraţie politică despre "Respect şi responsabilitate"; | ![]() |
||
|
Declaraţie politică despre "Respect şi responsabilitate" Grupul Realitatea-Caţavencu a lansat joi, 1 octombrie a.c., campania "Noi Vrem Respect", un demers menit, în opinia celor ce au lansat-o, să determine clasa politică, Guvernul, autorităţile şi instituţiile publice să ia măsurile necesare pentru rezolvarea adevăratelor probleme cu care se confruntă cetăţenii României. Respectul este cel mai important lucru în comunicarea interumană. Respectul este un concept definitoriu al civilizaţiei. Din cele ce am auzit şi am văzut în legătură cu această campanie, ne creează senzaţia că trăim într-o societate anomică, care a părăsit valorile morale esenţiale. Această campanie ne prezintă o Românie în agonie socială şi economică. Foarte mulţi oameni nu realizează că situaţia se va înrăutăţi în scurt timp, dacă mergem pe aceeaşi tendinţă de a discredita tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Totodată, campania scoate în evidenţă faptul că, în acest moment, societatea e învrăjbită şi între categorii socio-profesionale: judecători, medici, profesori, sindicalişti, patroni, bugetari şi cei ce lucrează în mediul privat. A cere emfatic respect nu conduce la rezolvarea crizei din ţara noastră. De aceea, consider că acestei campaniei îi lipseşte partea a doua: ce trebuie să faci pentru a merita respectul pe care îl ceri. Cererile acelea răstite de respect, care întrerup programele televiziunii "Realitatea", scot în evidenţă un singur lucru: pentru a trăi mai bine este suficient să ceri respect. Pentru mine, ca să beneficiezi de respect presupune nu doar să-l pretinzi, ci să-l acorzi şi să lupţi pentru el. Regret faptul că noţiunea de respect, împreună cu ideea de valoare care stă la baza ei, sunt demonetizate printr-o campanie condusă împotriva politicienilor şi instituţiilor şi nu spre efectul benefic al acestui concept pentru care trebuie să luptăm cu toţii. Câtă vreme nu există autorespect - şi prin asta înţeleg sinceritate şi corectitudine în autoevaluarea personală - degeaba cerem altora să ne respecte. Abia atunci când vom fi în stare să aplicăm în evaluarea pe care o facem aceeaşi unitate de măsură, atât asupra propriei persoane, cât şi a celor de lângă noi, vom merita respect. Poate că alte popoare, pe care le admirăm astăzi, fără iluzia de a putea fi la fel ca ele, pur şi simplu au început mai demult să facă acest lucru ... Despre respect, venerabilul înţelept chinez Lao Tzu spunea: "Când eşti mulţumit să fii pur şi simplu tu însuţi şi să nu te compari cu ceilalţi, toţi te vor respecta". Încă mai cred că din această criză am putea ieşi şi cu un avantaj. Am putea să decantăm fără prea mari eforturi toate carenţele societăţii noastre. Am putea să ne reaşezăm valorile. Am putea să învăţăm să respectăm toate categoriile socio-profesionale pentru că au aceeaşi valoare: sunt formate din oameni. Individul ar trebui să fie în centrul sistemelor noastre de sănătate, educaţie, administraţie şi ar trebui să i se acorde maximul de respect. Ca şi cetăţenii pe care-i reprezint, din colegiul unde am fost ales şi eu vreau să trăiesc într-o ţară normală, să am un trai civilizat, să fiu respectat pentru ceea ce sunt şi nu pentru banii mei sau pentru puterea politică, să am un viitor în care să-mi cresc copiii cu bucurie şi să nu-mi fie teamă pentru viitorul lor. |



