Parliamentary debates

Domnul Mircea Irimescu:

"Politica sub presiune"

De vreo trei săptămâni, lumea politică românească fierbe la foc mic. A căzut guvernul Boc în urma unei moţiuni de cenzură, s-a decretat organizarea unui referendum pentru reformarea Parlamentului, a început cea mai dură campanie electorală pentru preşedinţie din toate câte au avut loc până acum în ţara noastră. Pentru cetăţeanul român obişnuit, actualitatea politică a devenit captivantă până la obsesie, şi asta îi consumă mai tot potenţialul de judecată. Trăiesc aceste evenimente din interiorul Parlamentului României şi îndrăznesc să fac câteva comentarii despre ele.

Mai întâi, vreau să subliniez climatul de civilizaţie în care au avut loc lucrările parlamentare ale ultimelor săptămâni. Dezbătând chestiuni de importanţă vitală, nu-mi amintesc să fi auzit în aceste ultime săptămâni, în Camera Deputaţilor sau în şedinţele comune ale celor două camere legislative, vreo insultă, vreo invectivă, vreo impoliteţe peste limită adresată adversarilor politici. Nu s-au înregistrat nici dese contestări ale procedurilor de lucru, aşa cum se întâmpla adesea în activitatea de zi cu zi de până acum. După luni de zile de dezbateri legislative terne, anodine, de multe ori foarte plicticoase, în sfârşit au apărut şi dispute de la tribună, pe teme cu miză majoră. Şi discursurile deputaţilor parcă au căpătat un nebănuit "miez" după lunga perioadă de lâncezire din trecutul recent. Din acest punct de vedere, cele ce s-au petrecut la Cameră în ultimele săptămâni au făcut cinste democraţiei şi nu au fost cu nimic mai prejos decât dezbaterile din parlamentele ţărilor cu experienţă democratică de sute de ani.

Din nefericire, această stare de normalitate este spulberată în transmisiunile tv care ar trebui să o facă publică în rândurile cetăţenilor. În numeroase emisiuni ale posturilor de ştiri, un grup restrâns de parlamentari şi analişti, "traduc" pe înţelesul marelui public dezbaterile politice ale zilei. Totul pe un ton belicos, neinspirat, necivilizat, contraproductiv. Se induce astfel oamenilor simpli, telespectatori de bună-credinţă, o stare de spirit agitată, de pericol iminent, un fel de chemare la "salvarea revoluţiei", cum se făcea la sfârşitul lui decembrie 1989. Şi, poate mai grav, telespectatorilor li se inoculează ideea că fiecare ştie ce se petrece, că are soluţii, care de altfel sunt foarte simple, la îndemâna oricui, numai ticăloşii de parlamentari nu vor să le aplice... Percepţia publică despre activitatea politică parlamentară a momentului este astfel grav distorsionată, spre paguba întregii populaţii a statului nostru. Nu mai vorbesc despre "pita caldă" care se oferă pe tavă celor, nu puţini, specializaţi în pescuitul în ape tulburi.

Pe fondul general al degradării nivelului de trai al populaţiei, rolul social al elitelor în viaţa publică românească se diminuează periculos. Se resimte şi în camera inferioară a Parlamentului României impactul redus al marilor personalităţi ale vieţii cultural-ştiinţifice, civice, economice şi spirituale în viaţa politică a ţării. Discursurile de mare calitate, cu influenţă asupra dezbaterilor, lipsesc. Se "poartă" la Parlament personajele charismatice, capabile să-şi organizeze cazon subordonaţii, eficiente în pretinsa lor activitate dominată de pragmatism. Cu tot respectul pe care-l port personalităţilor care au clădit statul nostru modern, cred că astăzi Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Al. Marghiloman, Take Ionescu, N. Iorga ş.a., dacă ar trăi şi activa acum, nu ar mai putea influenţa evoluţia societăţii româneşti în măsura în care au făcut-o la vremea lor. Poate numai Brătienii (Ion şi fiul său Ionel), cu extraordinarul lor simţ practic al politicii, să poată face mult şi acum.

Obiectiv vorbind, nicio meserie din lume nu se practică în condiţii optime sub teroarea privirilor critice ale unui public de ocazie, ostil, care străpung ceafa celui care munceşte. Nici chirurgul în sala de operaţie, nici preotul în altar, nici profesorul la catedră, nici ţăranul pe ogor nu pot avea eficienţă în muncă cu cineva în spate care le strigă: "De ce ţi-e frică, de asta nu scapi!". Or, acest tratament se aplică acum parlamentarilor români de la care se aşteaptă sistemul legislativ cu care să se pună ţara pe direcţia cea bună. Denigrarea continuă a Parlamentului conduce la compromiterea forumului de bază al sistemului politic al ţării. Se ştie din istorie că orice plan de trecere spre dictatură, - a unui partid, a unei persoane -, începe cu discreditarea până la anulare a activităţii parlamentare. Să nu trecem cu uşurinţă peste acest pericol.