Ioan Sonea
Ioan Sonea

Sittings of the Chamber of Deputies of December 9, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of December 9, 2003

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.39 Ioan Sonea - declaraţie politică intitulată "Transparenţa";

Domnul Ioan Sonea:

"Transparenţa"

A trecut ceva timp de la povestea cu raportul de ţară. Se cunoaşte atitudinea adoptată de Guvernul României faţă de formulările din raport şi nu ne miră deloc pentru că ne aşteptam ca "traducerea" să fie totală şi favorabilă Puterii. Ne-ar putea mira lipsa de reacţie a celor care au făcut raportul faţă de modul cum a fost "tratat" în România de politicieni şi mai ales de partidul de guvernământ, care şi-a făcut din acest raport un certificat de promovare cu nota aproape maximă a examenelor. Din păcate, nu s-au prea găsit printre intervenţiile din mass-media şi ale politicienilor, cu excepţia PRM, criticile formulate în raport la adresa autorităţilor şi a modului de administrare a treburilor ţării.

Iată câteva dintre cele mai importante obiecţii ale raportorilor:

  • "Metodele folosite de Guvern pentru încurajarea votării referendumului au provocat critici din partea observatorilor independenţi".
  • "Volumul mare de legislaţie prelucrată, combinat cu resursele reduse, au limitat posibilitatea Parlamentului de a studia atent legislaţia, ceea ce stârneşte îngrijorare cu privire la adoptarea acquis-ului, la termen".
  • "Politica Executivului de legiferare, prin ordonanţe de urgenţă şi, într-o măsură mai mică, prin ordonanţe a redus transparenţa procesului legislativ, a limitat oportunităţile de consultare adecvată prin proiectele de acte normative şi a contribuit la o situaţie de instabilitate legislativă".
  • "O sursă adiţională de fonduri pentru investiţiile locale este "fondul special" gestionat de Guvern care este alocat la discreţia ministerelor interesate. Alocarea fondurilor se face adesea pe considerente politice".
  • "Ministrul Justiţiei continuă să aibă posibilitatea de a numi judecători dintre membrii altor profesiuni juridice şi auditori ai Institutului Naţional al Magistraturii".
  • "Obligaţia e a plăti în avans executorii judecătoreşti poate face dificilă aplicarea unor hotărâri judecătoreşti luate în favoarea unor grupuri cu venituri mici".
  • "Rapoartele internaţionale şi anchetele de opinie indică faptul că, în România, corupţia continuă să fie extinsă şi să afecteze toate sferele societăţii. Programul Naţional pentru Prevenirea Corupţiei nu aduce îmbunătăţiri substanţiale în problemele privind corupţia la nivel politic şi nu tratează, într-un mod adecvat, legăturile dintre corupţie şi crima organizată".
  • "România rămâne serios afectată de traficul cu fiinţe umane pentru care ea constituie ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie a victimelor".
  • "Anumite limitări ale libertăţii de expresie constituie motive de îngrijorare: numărul de surse media într-adecăr independente este limitat şi a crescu autocenzura. Un mare număr de companii media au datorii mari la sta, iar facilităţile fiscale acordate de Ministerul Finanţelor face ca media să depindă de bunăvoinţa autorităţilor".
  • "La sfârşitul perioadei de referinţă au fost retrocedate doar 3% din totalul proprietăţilor de retrocedat, au fost acordate compensaţii financiare doar pentru 1% din cazuri, iar pentru 2% din cazuri au fost acordate alte tipuri de compensaţii.
  • Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunţat 34 de sentinţe împotriva României, în perioada de referinţă" etc.

Putem face câteva constatări: Uniunea Europeană a taxat aroganţa şi auto-suficienţa Guvernului care a sfidat Opoziţia. Proiectele de legi impuse de Guvern s-au dovedit a fi insuficient elaborate, lacunare şi greu de aplicat în practică; corupţia generalizată, iar legislaţia anticorupţie promovată în pripă de Guvern, este percepută de către raportori ca o măsură de cosmetică preelectorală; practica ordonanţelor de urgenţă este considerată ca fiind un procedeu nedemocratic; Guvernul manifestă un dispreţ suveran faţă de instituţia proprietăţii, cu toată publicitatea făcută în jurul introducerii în Constituţie a principiului garantării acesteia; alocarea fondurilor de la bugetul de stat, mai ales a "fondului special" se face de către Guvern fără nici un control parlamentar, pe criterii politice; mare parte din mass-media este controlată de Guvern, prin pârghii financiare; Referendumul pentru aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei a fost fraudat de către structurile administraţiei publice locale şi centrale, fapt ce confirmă teza Opoziţiei. Ce se află în spatele uşilor păzite?

Sunt suficiente elemente pentru depunctare, dar în bunătatea ei nemărginită şi dezinteresată, Europa ne aplaudă aşa cum l-a lăudat şi pe Ceauşescu, purtându-l pe braţe până la zid.