Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.79/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 25, 2004
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.39 | Ştefan Zgonea - declaraţie politică: "Teze şi antiteze". | |||
|
"Teze şi antiteze" Apropierea momentului alegerilor locale corespunde cu intensificarea, dar şi cu nuanţarea atacurilor Opoziţiei la adresa partidului de guvernământ. Săptămâna trecută, reprezentanţii opoziţiei îşi săpau propria groapă. Într-un târziu au înţeles şi au tăcut. Ei susţineau că administraţia locală e plină de corupţie, admiţând că cei mai corupţi sunt reprezentanţii lor în primării şi în consiliile locale. Pornindu-se, probabil, de la această constatare, s-a abandonat, în mare măsură, tema corupţiei ca temă electorală. Opoziţia a devenit, brusc, preocupată aproape excesiv de ideea fraudării alegerilor de către PSD. O astfel de gândire este de-a dreptul aberantă fie şi observînd- nu este nevoie de analiză- rezultatele sondajelor de opinie, indiferent de institutul care le-a realizat. Un partid plasat în fruntea clasamentului competiţiei electorale nu are de ce să-şi pregătească vreo strategie absconsă şi frauduloasă! Recent, Opoziţia a mai găsit o temă de atac: preşedintele Iliescu ar face campanie pentru PSD, motiv pentru care Alianţa PNL-PD se gândeşte să încerce declanşarea procedurilor de suspendare a şefului statului! Personajele care au lansat respectiva chestiune sunt într-o penibilă criză de idei! Dacă ar fi gândit înainte de a formula, ar fi ajuns la concluzia că demersul este nu numai pueril, dar şi lipsit de cel mai elementar simţ practic! Îmi voi demonstra afirmaţia printr-o metodă logico-matematică binecunoscută: reducerea la absurd. Admiţînd, prin absurd, că ar reuşi declanşarea procedurilor de suspendare şi finalitatea propusă, ce ar obţine, ţinînd cont de faptul că suntem, deja, în ultima decadă a lunii mai? Răspunsul este: nimic! Dacă doresc alegeri anticipate, în conformitate cu prevederile constituţionale, acestea s-ar desfăşura, întâmplător, la termen! Acelaşi "nimic" l-ar obţine şi ţinând cont de faptul că, în conformitate cu legea fundamentală -pe care demonstrează fie că nu o cunosc în literă, fie că nu o cunosc în spirit- interimatul ar fi asigurat de preşedintele Senatului! Aberaţia săptămânii (după gafa săptămânii) s-a transformat într-o creştere a încrederii electoratului în partidul lui Iliescu şi Năstase. Opoziţia caută, prin orice mijloc, să creeze o breşă între partidul de guvernământ şi preşedintele României. Este inutil să detaliez de ce, dar reamintesc că nu au reuşit niciodată cu această temă. Preşedintele se va întoarce la partid şi preşedintele partidului va deveni preşedintele României. Un semn al realităţii sub care înţelege Opoziţia să se comporte în campanie, al climatului pe care încearcă să-l inducă, este frecvenţa cu care apare ideea că scopul alegerilor din 6 iunie este "eliminarea PSD de la putere"! Subliniez, pe de o parte, că în iunie sunt alegeri locale şi, pe de altă parte, că un asemenea obiectiv şi l-ar putea propune, eventual, pentru alegerile generale şi prezidenţiale, din noiembrie-decembrie! Dar recentele postere ale alianţei PNL - PD, prezenţa preşedinţilor celor două partide în toate spoturile demonstrează lipsa clară de preocupare pentru câştigarea alegerilor locale. Aceste partide au început campania pentru alegeri generale, mai puţin prezidenţiale (acolo lucrurile sunt clare - aşa prezintă clar mass-media). Cei care atacă PSD duc o politică agresivă în încercarea de a-şi defini locul în spaţiul politic, crezând că, astfel, îşi cresc şansele electorale. Din păcate pentru adversarii PSD, aceştia nu şi-au schimbat fundamental electoratul astfel încât să se stabilească în zona politică pe care o descriu temele de propagandă. În aceste condiţii, se orientează, neinspirat, spre poziţii fundamentaliste anti-guvernamentale şi anti-PSD. Devine sesizabilă chiar o luptă pentru impunerea unor mai vechi tendinţe radicale în dauna pragmatismului care păruse a-şi face loc la un moment dat. Diferenţa între modul Opoziţiei şi cel al PSD de a acţiona este diferenţa între joaca de-a alegerile şi acţiunea concretă, fermă, constructivă. Nu vom răspunde provocărilor de a intra în dispute sterile care ne-ar îndepărta de la intenţiile noastre şi de la problemele reale ale societăţii: o mai bună slujire a cetăţeanului, soluţii economico-administrative concrete, modernizarea economiei, creşterea nivelului de trai, finalizarea negocierilor pentru integrarea în Uniunea Europeană. Ceea ce ne interesează în cel mai înalt grad, ca partid de guvernământ, este asigurarea unei stabilităţi a dezvoltării şi a instituţiilor. Prin urmare, vom insista să ducem campania electorală pe terenul real al faptelor, nicidecum pe cel al demagogiei şi al populismului. Calea pe care vom merge- şi pe care o considerăm justă- este cea a promovării valorilor sociale şi a construirii politicilor bazate pe acestea, în folosul cetăţeanului. Este vorba nu numai despre o opţiune fundamentală a Partidului Social-Democrat, ci şi despre o necesitate pentru România Mileniului III. Pe această linie se va desfăşura campania noastră electorală! |



