Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.22/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 28, 2006
| 1. | Intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.39 | Cristian Stănescu - declaraţie cu titlul "Disoluţia puterii"; | ![]() |
||
|
Disoluţia puterii Aşa cum era de aşteptat, alianţa de la putere este în pragul disoluţiei. Nu este nici o surpriză pentru că niciodată o alianţă de factură liberal-democrată, mă refer aici din punct de vedere doctrinar, nu poate să dureze. Doctrina social-democrată nu are nimic în comun cu doctrina liberală, de altfel nici invers nu este vreo asemănare. Evenimentele politice din ultima săptămână duc la următoarea concluzie: mult trâmbiţata fuziune PNL-PD nu v-a mai avea loc. Nu că ar fi vreo pagubă, dar atât a fost tocat şi rumegat subiectul pe toate posturile de televiziune sau prin ziare, încât, pentru oamenii obişnuiţi, a devenit un motiv de discuţie la fel de comun ca pronosticurile la fotbal. Ceea ce este tragic în această situaţie este faptul că problemele reale ale cetăţenilor sunt lăsate pe ultimul plan. Pentru oamenii care au dat votul Alianţei PNL-PD nu fuziunea celor două partide era importantă, ci dacă cele două partide ar face ceva pentru creşterea nivelului lor de trai. Nu au făcut nimic, ba dimpotrivă. Ce este comic în această situaţie este faptul că despărţirea celor două partide nu pleacă numai de la diferenţele doctrinare ci, se pare, de la frumoasa Elena, nu cea din Troia, ci Udrea-Cocoş. Normal, femeile mereu au încurcat treburile politice şi au provocat războaie de durată încă din cele mai vechi timpuri! Altă chestiune interesantă este studiul efectuat de către un institut din Austria care găseşte că românii sunt cei mai proşti, din punct de vedere al şcolarizării. Deşi elevii români se întorc de la olimpiadele şcolare internaţionale cu nenumărate medalii, deşi suntem o ţară campioană la exportul de creiere, rezultatele studiului austriac sunt năucitoare şi spulberă mitul învăţământului românesc adus în pragul colapsului de toate guvernările postdecembriste. Nu mă aşteptam la aşa o etichetare dar, ţinând cont că le-am dat austriecilor Petrom-ul şi BCR-ul, e clar că suntem proştii Europei! Aici se ajunge când reforma, în orice domeniu de activitate, fie învăţământ, sănătate, economie etc. începe când începe, dar nu se mai termină niciodată. De 16 ani toate guvernele care s-au perindat pe la putere nu au făcut decât să se bată cu cărămida în piept că fac reforme, că integrează, că implementează, că fac, că dreg, iar rezultatele sunt cele care sunt. Când Partidul România Mare va ajunge la guvernare, asemenea mizerii nu se vor mai întâmpla. Noi credem în demnitatea poporului român şi în dreptul cetăţenilor la o viaţă mai bună. Vom ajunge la guvernare mai curând decât credeţi dumneavoastră, stimaţi colegi, şi asta se va întâmpla pentru că este nevoie ca forţele naţionaliste şi patriotice să repare ceea ce au stricat atâţia ani cei care au condus România. PRM este singurul partid care nu a fost la guvernare şi nu a fost niciodată acuzat de corupţie. Şi, ca să închei totuşi într-o notă optimistă, să nu uităm că mâine este 1 Martie, ocazie cu care doresc tuturor femeilor o primăvară frumoasă, plină de ghiocei! |



