Aurel Gubandru
Aurel Gubandru

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2006

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.39 Aurel Gubandru - intervenţie pe tema organizării în perioada 10-24 iunie a târgului de vară "drăgaica" în judeţul Buzău;

 

Domnul Aurel Gubandru:

În fiecare an, în perioada 10-14 iunie se organizează târgul de vară "Drăgaica", o manifestare emblematică pentru Buzău.

Misterioasă ca figură mitologică, dar şi fascinantă ca patroană a bâlciului care-i poartă numele, "Drăgaica" reprezintă un punct de reper foarte important în istoria de ieri şi de azi a Buzăului.

"Drăgaica" este, fără îndoială, una din cele mai fascinante sărbători populare româneşti, şi conotaţiile ei mitologice trimit la rădăcini milenare, cu mult înainte de creştinism, venind de la greci şi chiar mai departe.

Târgul "Drăgaica" este o creaţie a locuitorilor de la curbura Carpaţilor, exprimând sărbătoarea întru cinstirea roadelor de peste an şi necesitatea alcătuirii unei forme de comerţ primar, prin schimburi în natură.

"Drăgaica" a fost prezentă şi atestată ca atare, de-a lungul vremii, în Muntenia, în Dobrogea, în sudul şi centrul Moldovei, în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş şi Bucovina (cu numele de Sânziana).

În jurul anului 1500 se înfiinţează reşedinţa episcopală, conducând la o dezvoltare a localităţii Buzău, care începe să joace un rol tot mai important în realizarea schimburilor comerciale între diferiţi negustori din târgurile de pe ambii versanţi ai Carpaţilor.

În secolele XIV-XV, târgul se organiza în împrejurimile Penteleului.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Târgul "Drăgaica" este mutat la marginea Buzăului, la Bănceşti, sat aparţinând comunei Simileasca. Conducătorul acelor vremuri, Alexandru Ipsilanti, l-a încredinţat, printr-un hrisov domnesc, la data de 26 august 1778, Episcopiei, care obţine cu această ocazie şi vama târgului.

La 17 iunie 1797, Alexandru Ipsilanti decide ca vornicul Constantin Ghica să se ocupe de îngrijirea târgului. Un element de noutate îl constituie cedarea veniturilor obţinute în urma activităţilor de administrare "Casei copiilor orfani", decizie stabilită în 1799.

Tot în acelaşi an, istoria tumultuoasă a târgului buzoian mai întoarce o filă. Divanul emitea o carte de judecată prin care Episcopia era obligată să se ocupe din nou de buna desfăşurare a "Drăgăicii".

Evenimentele social-politice şi militare din acea perioadă îi determină pe negustori să mute târgul la Nişcov, pentru a-şi proteja puţinele mărfuri ce au scăpat de prada turcilor. Astfel, între anii 1806-1812, "Drăgaica" va funcţiona la Valea Teancului, lângă Nişcov.

După ce viaţa în oraş revine la o stare de normalitate, negustorii solicită domnitorului "facerea târgului iar la Buzău, unde în vechime a fost un obor de vite, de zacharele, de cherestele...". În ianuarie 1813 s-a luat decizia de a se muta târgul din nou la Buzău, hotărâre care a fost pusă în aplicare abia în 1818, din cauza epidemiei de ciumă.

Următorii ani nu sunt tocmai grozavi pentru "Drăgaică", care-şi pierde din potenţialul economic şi din semnificaţia tradiţională.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Buzăul cunoaşte o intensă activitate comercială. În anul 1864, Mihail Kogălniceanu aprobă înfiinţarea "unui târg în urbe, altul decât cel care funcţiona la Plaiuri".

În anul 1971 autorităţile locale şi judeţene hotărăsc mutarea târgului "Drăgaica" de la vechiul obor, pe fostul amplasament, în cartierul Poşta, la intrarea pe platforma industrială a municipiului.

Cu mult fast, inaugurarea târgului din 1971 a reprezentat o manifestare cu puternice valenţe folclorice.

Pe parcursul identificării sale, "Drăgaica" cunoaşte o nouă etapă de transformare, după 1990, când apar "actorii" economiei de piaţă.

De asemenea, segmentul agrementului s-a diversificat, fiind în prezent o atracţie principală a "Drăgăicii".

Comediile se învârt, magazinele şi restaurantele vând, aici nimic nu e ca valul, totul e un val, oamenii vin, se duc şi iarăşi vin cu el, fiindcă vine 24 iunie, ziua cu gongul care bate de atâta amar de ani închiderea. "Drăgaica" se adaptează, se modernizează cu o uşurinţă uimitoare, fiecare ediţie e cea mai frumoasă, aceasta e şi cea mai urbană, dar totul până la gongul tradiţional.