Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.117/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2007
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.39 | Miron Ignat - declaraţie politică având ca subiect "Lupta împotriva terorismului"; | ![]() |
||
|
"Lupta împotriva terorismului" Stimate colege, stimaţi colegi, Data de azi are o semnificaţie deosebită, astăzi împlinindu-se şase ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001. Evenimentele tragice din această dată ne-au obligat să înţelegem că suntem cu toţii nişte potenţiale jertfe. Pe plan mondial au avut loc acte de terorism în ţările: Anglia, Spania, Italia, Rusia etc. În această declaraţie doresc să insist doar asupra a două dintre actele de terorism care au zguduit mapamondul. În urma atentatului de la 11 septembrie 2001, naţiunea americană a pierdut mult atât pe plan financiar, cât şi pe plan emoţional. Şi ca orice luptă cu interese politice, civilii au avut cel mai mult de suferit. Terorismul a devenit un pericol la nivel mondial şi ne ameninţă pe toţi, indiferent de naţionalitate şi credinţă. Atacul asupra celei mai mari puteri a lumii, în condiţiile în care nu era implicată în vreun conflict militar, uciderea a peste 3.000 de oameni pentru care acea dimineaţă arăta la fel ca oricare alta, ieşirea la rampă a celui care avea să devină întruchiparea terorii, toate acestea erau lucruri neimaginate până atunci nu doar de americani, ci şi de întreaga lume. Însă aceste atentatele au dus la schimbări mult mai puţin previzibile decât războiul declarat împotriva terorii, controale amănunţite, unde nu te aştepţi, de forţele speciale sau intensificarea activităţii serviciilor de informaţii. Adesea s-a spus că de pe 11 septembrie 2001 s-a schimbat cursul istoriei, deoarece a devenit un reper tragic pentru omenire. Terorismul a dovedit că nu are nici o limită pentru a-şi atinge ţelurile. Mii de oameni nevinovaţi şi-au pierdut viaţa atunci, în cel mai sângeros atentat terorist organizat vreodată. Teroarea şi starea de şoc au fost prezente pe data de 1 septembrie 2004 şi în Osetia de Nord, unde un comando terorist a atacat o şcoală din Beslam, luând ostatici aproape 400 de persoane, dintre care 100 au fost copii. Deşi foarte mulţi dintre prizonieri au fost copii, teroriştii au refuzat să accepte orice fel de ajutor umanitar pentru ostatici. Pentru locuitorii din Beslam există un sentiment mai puternic decât durerea, anume temerea că sacrificiul lor a fost zadarnic şi că astfel de tragedii se vor mai repeta. Dar victimele terorismului nu sunt doar miile de oameni nevinovaţi care şi-au pierdut viaţa sau care au fost răniţi în aceste atacuri. Terorismul vrea să ne transforme pe toţi în victime vii, distrugându-ne civilizaţia şi valorile în care credem. Dreptul la viaţă, libertatea de gândire, de acţiune şi de expresie, egalitatea în faţa legii, dreptul la fericire, dreptul la a fi respectat în diversitatea noastră sunt doar câteva dintre valorile noastre de reper şi nu avem voie să renunţăm la drepturile şi libertăţile individului. Terorismul nu a reuşit şi nu va reuşi atât timp cât rămânem uniţi în faţa ameninţărilor şi în jurul valorilor noastre comune. Cei ale căror vieţi au fost luate de terorişti rămân în memoria noastră şi ne aducem aminte că avem o răspundere mare, răspunderea libertăţii. Am convingerea că putem să ne ridicăm la înălţimea acestei răspunderi. Este regretabil că mulţi dintre capii terorismului mondial sunt în libertate, iar unele ţări care se pretind democratice tolerează prezenţa lor pe teritoriul ţării. Vă mulţumesc. |



