Florin-Costin Pâslaru
Florin-Costin Pâslaru

Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.58/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.39 Florin-Costin Pâslaru - intervenţie intitulată "26 aprilie - Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale";

 

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"26 aprilie - Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale"

Din anul 2000, în calendarul ONU a fost inclusă o nouă sărbătoare: Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale.

Ziua de 26 aprilie este celebrată de OMPI şi de statele membre, constituind o oportunitate pentru sensibilizarea publicului asupra rolului şi contribuţiei proprietăţii intelectuale la dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţărilor lumii.

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) asigură protecţia la nivel mondial a drepturilor de proprietate intelectuală, pentru ca, în acest fel, creativitatea inventatorilor şi a autorilor să fie recunoscută şi recompensată.

Activitatea umană, de-a lungul deceniilor de dezvoltare tehnologică, a condus la degradarea planetei. Poluarea generalizată şi consumarea accelerată a rezervelor minerale şi biologice ale lumii au creat probleme fără precedent pentru mediu. Schimbările climatice reprezintă una dintre ameninţările cele mai periculoase la adresa societăţii noastre: gheţarii dispar, deşertificarea se accentuează, milioane de oameni vor suferi din cauza lipsei tot mai acute de apă.

Şi dacă activitatea umană a cauzat aceste probleme, tot ea va putea găsi soluţiile.

Inovarea verde - dezvoltarea şi difuzarea mijloacelor tehnologice de luptă împotriva schimbărilor climatice - este cheia pentru a evita epuizarea resurselor planetei. Este momentul să dezvoltăm sursele accesibile de energie alternativă, să îmblânzim forţa vântului şi a valurilor, să captăm energia solară, să valorificăm energia geotermală subterană, dezvoltarea de noi soiuri de plante, capabile să facă faţă secetei şi inundaţiilor.

De Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale - 2009, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale evidenţiază importanţa contribuţiei unui sistem echilibrat de proprietate intelectuală în stimularea creării, difuzării şi aplicării tehnologiilor nepoluante; în promovarea unei concepţii ecologice care să ducă la crearea de produse nepoluante din momentul proiectării până în cel al scoaterii din uz; în crearea de branduri "verzi", care să îi ajute pe consumatori să aleagă în cunoştinţă de cauză şi să ofere companiilor un avantaj faţă de competitori.

Primul român care a obţinut un brevet de invenţie a fost Petrache Poenaru. În 1827, la 25 mai, Petrache Poenaru obţine Brevetul Francez 3208 pentru "Condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală". Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit şi în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente pentru a asigura un debit constant de cerneală, precum şi posibilitatea înlocuirii unor piese.

Aşadar, în 26 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, iar de anul acesta trebuie să ne propunem să trecem, consecvent, la inovaţia verde, fără emisii de carbon.