Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.71/2010
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2010
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.39 | Teodor Atanasiu - declaraţie politică: "Premierul tuturor posibilităţilor dezastruoase, domnul Boc, ne ameninţă cu soarta Greciei!"; | ![]() |
||
|
"Premierul tuturor posibilităţilor dezastruoase, domnul Boc, ne ameninţă cu soarta Greciei!" Dacă până acum câteva zile toate declaraţiile publice ale premierului Boc erau cât se poate de optimiste în ceea ce priveşte economia românească şi aproape în fiecare lună ne promitea ieşirea de urgenţă din recesiune, după muştruluiala prezidenţială aplicată pe la tv zilele trecute, acesta ne ameninţă cu intrarea într-un colaps similar cu cel parcurs deja de Grecia: "Fără reforme, România va ajunge în situaţia Greciei", ne precizează domnul Boc acum, deşi, nu cu mult timp în urmă, pe la emisiunile senzaţionale, ne spunea că suntem departe de a avea probleme asemănătoare cu cele cu care se confruntă Grecia. Ce să mai înţelegem, oare, din declaraţiile domnului prim-ministru Boc? Ori dumnealui are probleme cu memoria, ori guvernele pe care le-a păstorit au făcut absolut tot ce au putut ca să ne pună ţara pe butuci, într-un timp foarte scurt? Nimic nu mai este luminos în perspectiva economiei noastre, dacă nu-l lăsăm pe domnul Boc să taie tot ce a mai rămas de tăiat: 100.000 de bugetari de pe statul de plată, pensii, salarii şi alte cheltuieli cu poporul român, un popor de asistaţi, aşa cum susţin, atât premierul cât şi preşedintele. Astfel, creşterea economică mult aşteptată şi promisă o vom reporta în următorul cincinal, pentru că prezentul ne oferă doar coşmaruri realizate cu sârg de guvernanţii portocalii şi ascunse cu grijă în campanii, dar proiectate acum intens pe ecranul realităţii economice, la ceasul decontului cu cetăţenii deveniţi de nevoie protestatari, deoarece le-au ajuns minciunile exersate pe pielea lor, timp de aproape doi ani. L-aş întreba pe domnul Boc cum poate explica paradoxul practicat de la începutul instalării sale în funcţia de premier, şi anume creşterea permanentă a cheltuielilor bugetare, creştere care se menţine chiar şi în acest an, în ciuda afirmaţiilor publice? Dacă în primele două luni din 2010, cheltuielile de personal au fost la fel ca în perioada similară a anului precedent, în schimb, cele cubunuri şi servicii s-au majorat cu 12%, cu toate asigurările guvernului domnului Boc, că s-au luat măsuri dure de limitare a achiziţiilor de materiale curente. Să înţelegem oare, din aceste date, că premierul în funcţie nu-şi poate stăpâni miniştrii atunci când este vorba de cheltuielile ministeriale şi că, neavând niciun argument plauzibil vizavi de incompetenţa crasă a cabinetului său, vina este de fiecare dată aruncată în obrazul contribuabilului, care, fie este prea asistat, fie nu plăteşte suficiente taxe şi impozite ca să aibă guvernanţii pdl-işti ce cheltui? |



