Florin Iordache
Florin Iordache

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.80/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2005

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.40 Florin Iordache - "Lipsa fondurilor duce la imposibilitatea continuării activităţii în judeţul Olt";

Domnul Florin Iordache:

"Lipsa fondurilor duce la imposibilitatea continuării activităţii în judeţul Olt".

Cu adresa nr.1155 din 1 martie 2005, conducerile comune ale Prefecturii Olt şi Consiliului judeţean Olt au adus la cunoştinţa domnului Ionuţ Popescu, ministrul finanţelor publice, insuficienţa fondurilor la nivelul judeţului Olt.

Prin această adresă, se solicitau fonduri suplimentare pentru ajutorul social şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei, fonduri pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, cât şi sume pentru finanţarea cheltuielilor instituţiilor de învăţământ.

Nici centrele de îngrijire şi asistenţă socială aflate în subordinea Direcţiei de asistenţă socială şi protecţie a copilului Olt nu au fonduri pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii în semestrul al II-lea.

Toate aceste decalaje sunt rezultatul unei politici fiscale dezastruoase ca urmare a introducerii cotei unice de impozitare de 16%.

Dacă Ministerul Finanţelor nu găseşte soluţii pentru suplimentarea fondurilor, activitatea în judeţul Olt în semestrul al II-lea va fi afectată cu grave consecinţe.

S-a constatat că această politică de dreapta dusă de Guvernul Tăriceanu este împotriva cetăţenilor ţării, iar lipsa de soluţii demonstrează că echipa de la Ministerul de Finanţe nu este cea mai potrivită momentului şi nevoilor ţării.